Au fost lei de Valentine”s Day. Craiova a bătut Petrolul cu 2-0, deși a jucat în inferioritate

Redactor:
Cosmin Staicu
Au fost lei de Valentine''s Day. Craiova a bătut Petrolul cu 2-0, deși a jucat în inferioritate
  • Publicat:
  • Actualizat:

Două echipe condamnate la play-out, Craiova și Petrolul, au reluat campionatul cu noi conmduceri tehnice, ambele contestate, Mogoșanu și Schumacher, neprezentând încredere în rândul fanilor. Dacă oltenii n-au făcut nicio achiziție în iarnă, Petrolul a avut printre titulari doar trei jucători de anul trecut și tot atâția români. Lipsa de omogenitate părea să nu se simtă la oaspeți, care au început în jumătatea craiovenilor, dar după un sfert de oră alb-albaștrii au preluat inițiativa și au și deschis scorul. Un henț în careu la un corner i-a prilejuit lui Vătăjelu golul prin care l-a egalat pe golgheterul Craiovei, Andrei Ivan, cu patru reușite. Fundașul stânga a executat prost lovitura de pedeapsă, dar a speculat prompt respingerea lui Cobrea pe 6 metri. Până la pauză, „leii albaștri” și „lupii galbeni” s-au luptat în nămolul de pe „Extensiv”, fără a mai avea ocazii.

Mogoșanu a surprins netitularizându-l pe cel mai bun jucător din acest sezon al Craiovei, Alex Mateiu, preferându-l pe Madson, dar „răsplata” brazilianului avea să fie o eliminare prematură, după doar o oră de joc, timp în care a strâns două galbene. Nici în superioritate Petrolul n-a fost periculoasă și tot oltenii au punctat. Ivan a demarat irezistibil pe dreapta, dar scărița i-a fost negată de Cobrea. Numai că din nou respingerea goal-keeper-ului prahovenilor a fost ghinionistă, fiindcă mingea i-a venit pe „foarfecă” lui Nuno Rocha, care a dublat avantajul Craiovei. Deși mai puțini, craiovenii au fost extrem de periculoși pe contraatac, Bancu, Băluță și Ivan ratând ocazii imense de a face scor în primul meci din 2016.

Schumacher l-a trimis pe teren și pe Ziani, jucătorul pe care Marseille plătea cândva 11 milioane de euro, iar Wolfsburg – 10 mlioane, însă algerianul a arătat doar că nu a ajuns întâmplător la ultima clasată din Liga I.

Fără să impresioneze, Craiova a bifat un debut pozitiv în 2016, în timp ce Petrolul a existat în Bănie doar prin cei 150 de fani care au cântat tot meciul. De partea cealaltă, galeria olteană a scandat numele lui Andrei Ivan, atacantul care a refuzat Steaua pentru a rămâne în Bănie, dar și al lui Gică Craioveanu, fostul golgheter al Științei sărbătorindu-și ziua de naștere.

CS Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești 2-0
Au marcat: Vătăjelu 19, Nuno Rocha 64.
Stadion: „Extensiv”, spectatori: 3.000.

CS Universitatea: Straton – Dumitraș, Iliev, Acka, Vătăjelu – Ivan, Madson, Zlatinski, Bancu (81 Izvoranu) – Măzărache (60 Mateiu), Nuno Rocha (75 Băluță). Antrenor: Daniel Mogoșanu.

Petrolul: Cobrea – David, Inez, Prestia, Begeorgi – Guerreiro – Pacar, Marinescu (67 Michail), Zoubir (67 Ziani), Varga (46 Gavrilă) –  Paolucci. Antrenor: Constantin Schumacher.
Arbitru: Marius Avram.
Cartonaș roșu: Madson 58.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Schimbare pentru cei care au CASĂ la CURTE. Anunțul istoric a venit de la Guvern
Schimbare pentru cei care au CASĂ la CURTE. Anunțul istoric a venit de la Guvern
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…