Au driblat TAS-ul! ProSport a descoperit nereguli la acordarea licenței pentru „U”

Au driblat TAS-ul! ProSport a descoperit nereguli la acordarea licenței pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport a descoperit nereguli la acordarea licenței.

Noul administrator judiciar sesizează sumele eronate, în cererea de extindere a planului de reorganizare.

Problemele financiare ale Universității sunt departe de a fi rezolvate. În luna iunie, clubul a primit acordul TAS-ului de a evolua în Liga I, în actualul sezon, în baza unui plan de reorganizare. Noul administrator judiciar a depus însă în această lună, la Tribunal, o propunere de extindere a perioadei planului de reorganizare, de la trei la patru ani! În această propunere sunt sesizate mai multe nereguli, care vizează vechiul plan și care dovedesc că sumele estimate a fi încasate în planul inițial au fost supraestimate. Oficialii echipei clujene au estimat că vor încasa două milioane de euro pe trei jucători cărora le expirau contractele, Viorel Dinu, Vasile Gheorghe și Christou Paraskievas (foto, în negru), și care au plecat gratis!

Sunt amenințați cu falimentul

O altă problemă ar putea interveni în ceea ce privește suma pe care vor fi vânduți și alți doi jucători, până la finalul anului. 500.000 de euro este suma estimată, dar niciun jucător al Universității nu are o astfel de ofertă. Și problemele continuă pentru „șepcile roșii”. Șapte foști jucători ai Universității au cerut falimentul clubului pentru că nu și-au primit primele de salvare de la retrogradare din sezonul trecut. Pronunțarea pe cererea de faliment trebuia să se dea ieri, dar decizia s-a amânat pentru data 16 octombrie. Falimentul ar fi sinonim cu dezafilierea.

105 mii de euro sunt primele totale pe care trebuie să le dea „U” celor șapte jucători care au cerut falimentul echipei

560 de mii de euro au estimat clujenii că vor încasa pe Dinu, 490 de mii pe Gheorghe și 980 de mii pe Paraskevas

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Ungurii au fost umiliți. Românii au câștigat procesul
Ungurii au fost umiliți. Românii au câștigat procesul
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…