Atenție! Student cu câine în lesă!** „Fanii lui Dinamo l-au înjurat, iar la final l-au aplaudat!” Povestea omului care a schimbat LIDERUL în Liga 1

Atenție! Student cu câine în lesă!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sâmbătă seară, un băiat blond a terorizat partea stângă a apărării lui Dinamo. I-a centrat perfect lui Nistor la golul de 1-1, apoi a înscris chiar el pentru 3-1. Blondul slăbuț, nu foarte înalt, este Valentin Lazăr (22 de ani), mijlocașul care joacă de doar 7 luni în Liga I.

Născut la Ploiești pe 21 august 1989, cu 4 luni înainte de Revoluție, Lazăr are un frate născut în aceeași zi, dar cu 6 ani mai devreme. „Tatăl lor a fost precis ca un ceas elvețian”, a glumit un prieten de familie. În 1996, Valentin a început fotbalul la copiii Petrolului. Mic de înălțime, a fost refuzat, dar la insistențele sale a primit legitimația. La 11 ani însă, a vrut să se lase de fotbal.

Juca atacant, marcase 60 de goluri în vreo 20 de meciuri, iar părinții celorlalți copii deveniseră invidioși. L-au acuzat de egoism, apoi au început să-l înjure la meciuri. Îi spuneau antrenorului că fumează și că pierde nopțile. Vali s-a supărat și a plecat acasă. Noroc că antrenorul a mers la mama lui și a convins-o să-l lase din nou la fotbal”, povestește un fost coleg de grupă.

Acum 3 ani, juniorul Vali Lazăr a fost dat afară de Vivi Răchită de la Petrolul , împreună cu alți mulți fotbaliști. „Răchită l-a luat pe Lazăr la prima echipă, unde îl folosea fundaș, nu mijlocaș. Îl înjura la antrenamente, se lua de el din orice”, spune un alt jucător alungat de Petrolul.

Killerul lui Dinamo a ajuns în liga a 3-a, la Chimia Brazi, echipă controlată de Florin Bercea. În ianuarie 2011, Lazăr a impresionat într-un amical cu Sportul, iar oficialii din Regie au venit cu o ofertă în aceeași vară.

„A fost impresionat de contactul cu Liga 1. Era ca un copil într-un magazin de jucării. Mi-a spus că vrea să dea 3-4 goluri în primul sezon de Liga I și până acum a dat 3. Nu e rău pentru un debutant. După golul din «Ștefan cel Mare», s-a dus spre tribuna unde erau mama și prietena lui. Fanii lui Dinamo l-au înjurat inițial pe el, apoi pe mama, după care la final au început să-l aplaude”, dezvăluie Claudiu Lazăr, fratele lui Valentin, fost portar la Petrolul și actualmente student la un colegiu de afaceri în SUA, la Seattle.

Costin Ștucan / Redactor
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×