ANALIZĂ‚ | Cine a greșit și cine a arbitrat bine în etapa a 23-a din Liga 1. De ce e forțat Rusandu și de ce Deaconu îl trimite pe Rădulescu la unele meciuri. Legătura între arbitraje și ambițiile șefului CCA

Redactor:
Florin Marian
ANALIZĂ‚ | Cine a greșit și cine a arbitrat bine în etapa a 23-a din Liga 1. De ce e forțat Rusandu și de ce Deaconu îl trimite pe Rădulescu la unele meciuri. Legătura între arbitraje și ambițiile șefului CCA
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport vă prezintă analiza prestațiilor arbitrilor după etapa 23 din Liga 1. 

FC Botoșani – ASA Târgu Mureș 1-2

Lucian Rusandu –  A avut carențe majore în interpretarea contactelor dintre jucători: în minutul 57 a acordat simulare și avertisment, în loc de lovitură liberă directă pentru Botoșani; în minutul 77, a considerat simulare și a dat avertisment, în loc de lovitură liberă direct de la 18 metri de poarta celor de la  ASA, ca urmare a unui atac imprudent al lui Voiculeț asupra lui Croitoru; în minutul 80 a acordat eronat o lovitură liberă directă pentru Botoșani după un atac corect al lui Marius Constantin și l-a avertizat pe jucătorul Szekely, de la ASA, care era rezervă, pentru proteste, după un „circ” de vreo 80 secunde; în minutul 90, Croitoru a fost busculat la 25 de metri de poarta ardelenilor, dar s-a considerat simulare și  s-a dat avertisment; în minutul 90+1, un nou avertisment a fost acordat unui jucător de rezervă al celor de la ASA.

De menționat câteva aspecte importante:

–        total nesportivă atitudinea băncii de rezerve a oaspeților (excepție, antrenorul Ciobotariu), care a făcut tot ce a putut pentru a fragmenta jocul și a pune presiune pe brigada de arbitri;

–        de neacceptat maniera în care arbitrul de rezervă, Iulian Radu, a gestionat această situație;

–        deși au fost foarte multe întreruperi, unele chiar de câteva minute, jocul a fost prelungit cu doar patru minute, dintre care două au fost irosite pe acordarea avertismentului jucătorului de rezervă al ASA;

–        o nouă greșeală a CCA prin delegarea lui Rusandu, din Sf. Gheorghe, un arbitru care nu se află între primii 12 ai țării, la un meci al echipei ASA, după dezastrul din tur, de la Dinamo – ASA;

–        surprinzator sau nu, Rusandu se află pe o listă scurtă de oameni care urmează a fi propuși pentru lista arbitrilor internaționali, alături de Feșnic, Găman, Bârsan și Popa. Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, susținea, după meciul făcut praf de Kovacs, ASA – FCSB, că „dacă vrei să iriți încă de la aflarea delegărilor, atunci pui un ungur la un meci al lui CFR Cluj sau al ASA”. Un aspect remarcat de un hâtru din tribună: „Ă‚sta (n.r. – arbitrul), când fluieră, zici că s-a comis vreo crimă”. În concluzie, se poate spune că, la meciul de la Botoșani, arbitrul a avut noroc de faptul că nu au fost atacuri ale apărătorilor în propriile suprafețe de pedeapsă, deoarece, la cum a interpretat tacklingurile și duelurile corp la corp, cu siguranță s-ar fi vorbit și după trei zile despre acestea.

NOTĂ‚: FC Botoșani a fost dezavantajată de prestația arbitrilor în al doilea joc consecutiv, după dezastrul lui Rădulescu, partenerul de grătare al lui Deaconu, din jocul cu „U” Cluj.


Rusandu nu a viciat rezultatul, dar nu ne-a lăsat să jucăm.

Valeriu Iftime, patron FC Botoșani


CSU Craiova – Astra Giurgiu  0-0

Ovidiu Hațegan – În minutul 78, în mod eronat nu a acordat penalty pentru CSU ca urmare a unui șut al lui Bawab apărat cu brațul de către Yahaya, de la Astra; de menționat faptul că mingea s-ar fi oprit în poarta celor de la Astra; în mod greșit l-a eliminat pe Wolakiewicz, ca urmare a celui de-al doilea avertisment, la semnalizarea asistentului Ghinguleac, care nu a controlat faza deoarece urmărea linia ofsaidului; în minutul 59, în mod corect, asistentul Șovre a semnalizat ofsaid la Enache (Astra), care înscrisese gol.


Yahaya respinge cu mâna o minge șutată de Bawab care se ducea spre gol. Hațegan nu a acordat nimic, deși se impunea penalty pentru gazde 

RapidOțelul Galați 2-0

Horațiu Feșnic – Din nou, au fost delegați patru arbitri fără experiență la nivelul Ligii 1 la un joc important al zonei de retrogradare și pe un stadion pe care galeria giuleșteană pune mare presiune pe brigadă; cu siguranță cel care desemnează brigăzile a considerat că acest meci a fost unul mai ușor pentru gazde, fiind exact tipul de joc la care Horațiu Feșnic a fost delegat în ultimele două etape, Astra – Botoșani și Dinamo – Ceahlăul. CCA decide, ca de altfel de fiecare dată în acest retur, ca la meciurile Oțelului să nu fie delegați arbitri adiționali.

În minutul 29 a fost corectă eliminarea lui Tudorie de la Oțelul, pentru primirea celui de-al doilea avertisment; în minutele 23 și 32, în mod greșit nu a acordat două penaltyuri pentru Rapid ca urmare a două deposedări efectuate prin alunecare de către apărători ai Oțelului, care, după ce au atins mingea, au lovit și atacanții Rapidului; slabă colaborare cu asistentul Marius Marica, asistent în cadrul Ligii 2; având în vedere că ambele atacuri au avut loc chiar în dreptul arbitrului adițional, „uitat” a fi delegat de CCA, pentru a șasea oară din cele șase etape ale returului, la jocurile Oțelului, se poate trage concluzia că, în opinia CCA, Oțelul este deja retrogradată și nu mai merită efortul de a beneficia de condiții optime de arbitraj; în minutul 83, asistentul Imre Bucsi a sancționat eronat poziția lui Niculae, de la Rapid, scăpat singur către poarta Oțelului, oprind astfel o ocazie de gol a echipei gazdă.

FC Brașov – Dinamo 1-0

Istvan Kovacs – În minutul 70, în mod corect nu a acordat penalty pentru Brașov ca urmare a unei centrări șutate în brațul lipit de corp al unui apărător dinamovist; în minutul 74, în mod corect l-a eliminat pe Bencun, de la Brașov, pentru al doilea avertisment.


Istvan Kovacs a condus bine meciul dinamoviștilor de la Brașov

Pandurii Târgu Jiu – Gaz Metan Mediaș 0-1

George Rădulescu – Vecinul și confidentul vicepreședintelui CCA, Alexandru Deaconu, cel care, de fapt, conduce arbitrajul românesc. Exact cum fiecare președinte are oamenii lui, la fel are și actuala CCA oamenii săi, unul dintre cei care fac treaba „minunată” fiind George Rădulescu. În minutul 18, lovire cu cotul, fără violență, a lui Pintilii în pometele lui Roman de la Gaz Metan Mediaș, rămasă fără vreun fel de sancțiune din partea arbitrului, exact ca și în etapa precedentă, când un jucător al Botoșaniului a părăsit terenul plin de sânge; în minutul 41, fault la 18 metri, central, făcut de un apărător medieșean, rămas nesancționat de către arbitru, care se afla la 5 metri de fază.

NOTĂ‚: Acest arbitraj a fost în nota jocului, unul cu doar 3 șuturi pe spațiul porții. O prestație din partea unui arbitru pe care Deaconu îl consideră o „certitudine”, probabil pentru încrederea pe care o are față de Rădulescu, pentru faptul că nu va greși împotriva cui nu trebuie, indiferent de miza jocului respectiv.

CFR Cluj – Petrolul 0-1

Radu Petrescu – În minutul 44, în mod corect a acordat penalty și avertisment pentru Petrolul, ca urmare a unei trageri de tricou a portarului clujean, nefiind situație iminentă de a se marca gol;  a alternat deciziile foarte bune cu unele inexplicabile, având în vedere experiența sa: faultul asupra lui Teixeira și împingerea lui Alcenat, produse chiar în fața sa, ambele rămase nesancționate. În minutul 54 a apreciat în mod corect și nu a acordat penalty pentru CFR Cluj, la un șut în brațul unui apărător al Petrolului; în minutul 87, în mod corect, nu a acordat penalty pentru CFR Cluj, la o cădere a lui Dore. În minutul 58, în mod corect a anulat un gol marcat de CFR Cluj, pentru ofsaid, semnalizat de către asistentul Mircea Grigoroiu.

Steaua FCSB – Viitorul 4-1

Adrian Comănescu – În minutul 8, în mod eronat, nu i-a dat avertisment lui Varela, pentru un atac periculos; în minutul 51, a acordat, în mod corect, penalty și eliminare ca urmare a faultului comis de către Puțanu, de la Viitorul, asupra lui Adi Popa, oprind o ocazie evidentă de a marca a Stelei; în minutul 72, Tănase a lovit cu antebrațul un adversar, nesancționat de către arbitru cu avertismentul cuvenit, aici intervenind cea mai mare problemă a CCA, lipsa uniformitatii în aplicarea regulamentului: Comănescu a indicat doar lovitură liberă, Rădulescu nu a dat nici măcar acest lucru, Kovacs a acordat lovitură liberă și avertisment, în timp ce Dima a dictat lovitură liberă și eliminare. Pe bună dreptate, antrenorii nu știu cum să-și pregătească jocurile, iar Deaconu și acoliții săi predau lecții de arbitraj în cantonamentele echipelor fără a reuși să-și instruiasca propriii „elevi”, deși au fost făcute cele mai costisitoare cursuri de instruire din istoria FRF.

De menționat faptul că aceste delegări sunt făcute parcă în batjocură, doar pentru a-și umfla mușchii Deaconu și CCA, care au luat atitudine doar atunci când Steaua FCSB a fost dezavantajată, cu Kovacs și Avram, ca ultime exemple. Dacă ar fi să ținem cont de bârfele care prind tot mai mult contur despre Deaconu, că și-ar pregăti o candidatură la funcția de președinte al FRF, avem tot mai multe indicii că acest lucru nu ar fi doar un simplu zvon. ProSport nu a putut să-l contacteze, deorece, vicepreședintele nu răspunde la telefon. Strict referitor la acest joc, se observă faptul ca Adrian Comănescu a avut doi asistenți: Florin Păunescu, doar un joc arbitrat în acest retur, și Marius Badea, asistent la Liga 2, fiind lesne de dedus că Deaconu se astepta la un meci ușor.

În minutul 69, asistentul Marius Badea l-a oprit, eronat, pe Rusescu, de la Steaua, dintr-o poziție clară de a înscrie, la scorul de 1-1, din cauza unui plasament greșit.


Faza în care golul lui Rusescu a fost anulat pe motiv de ofsaid

Concordia Chiajna – Ceahlăul 0-1

Marius Avram – A fost preocupat de cursivitatea jocului. Excelent pregătit din punct de vedere fizic; în minutul 76 l-a eliminat în mod corect pe Gorea, de la Ceahlăul, pentru oprirea unei situații de a marca a echipei Concordia. În minutul 62, asistentul Sabin Stroe a semnalizat eronat un ofsaid, oprind echipa Concordia dintr-o șansă importantă de a marca.

CSMS Iasi – U Cluj 2-0

George Găman – Continuă forma bună arătată în acest retur; în minutul 44, în mod corect a identificat locul comiterii unei greșeli de către un apărător al CSMS Iasi, ajutat fiind de un plasament perfect; în minutul 47, în mod corect a apreciat că jucătorul Golubovic, Iași, a simulat, cu scopul obținerii unui penalty, avertizându-l pentru comportare nesportivă.

Urmează o pauză în Liga 1, datorată jocului echipei naționale, iar arbitrii din cadrul primului eșalon vor fi testați fizic și teoretic, prilej pentru Deaconu de a mai înlătura probabil câțiva dintre arbitri, exact cum a procedat în turul campionatului cu Ion Marodin, fiul unuia dintre asistenții care i-au stat cel mai aproape în carieră (Nicolae Marodin).  Dacă socotim și faptul că până și pe nașul său, Mircea Sandu, l-a trădat, avem perfect creionat portretul celui care este starostele arbitrilor români și girantul calității prestațiilor la nivelul fotbalului profesionist din România. Corul contestatarilor actualei conduceri a CCA se aude tot mai tare, total întemeiat.

NOTĂ‚: Toți cei care au informații legate de neregulile din arbitraj ne pot contacta pe mail, la adresa [email protected]

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele