ANALIZĂ | Decontul falimentului unei mine de aur: ACS Poli, record-negativ în a pierde talentaţii fotbalişti. Leo Grozavu recunoaşte marea problemă a clubului

4 apr 2018 4253 afişări Comentează şi tu Liga 1
ANALIZĂ | Decontul falimentului unei mine de aur: ACS Poli, record-negativ în a pierde talentaţii fotbalişti. Leo Grozavu recunoaşte marea problemă a clubului

8 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7946/17119207/2/7445866-mediafax-foto-george-filip.jpg

ACS Poli poate fi dat ca exemplu de ”aşa nu” la orice curs de management fotbalistic în ceea ce priveşte aspectul valorificării tinerilor fotbalişti formaţi la propriul Centrul de Copii şi Juniori, dar nu numai. An de an, clubul e în centrul unui scandal pentru pierderea pe gratis sau pe sume derizorii a unor copii extrem de talentaţi.

Vinovaţii? De cele mai multe ori, preşedinţii sau managerii clubului. De altfel, Leo Grozavu recunoaşte această problemă pentru care cel care a antrenat înainte echipa, Ionuţ Popa, îl şi ia peste picior.

Ultimul meci din 2015 o găsea pe ACS Poli retrogradată matematic, dar cu două ”diamante” fotbalistice debutate de Ionuţ Popa. Cu extremele de viteză Deian Sorescu şi Sebastian Mailat, Poli putea ”ameţi” orice apărare de prima ligă.

Peste un sezon, Deian Sorescu (foto jos) intra în litigiu cu clubul condus atunci de Ioan Miculaş. Comisiile l-au declarat liber, deoarece fostul conducător nu i-a înregistrat contractul la FRF la timp. Acum, jucătorul e în Liga a 2-a, la ASU Poli, e unul dintre cei mai buni din lot şi are 11 goluri marcate.

Sezonul acesta, Poli l-a avut ca titular U21 pe Sebastian Mailat şi, pentru a avea rezervă de acelaşi profil, l-a împrumutat pe Vlad Mihalcea de la FCSB. Tânărul a plecat rapid la Academica Clinceni, deoarece nu primea şanse. La scurt timp, Mailat a plecat şi el de la Poli. Comisiile l-au declarat liber, deoarece intrase în ziua 91 de neplată. Mailat a semnat imediat cu CFR Cluj şi se luptă pentru câştigarea campionatului.

Naţionala U19 ne arată exemple concrete de jucători pierduţi de Poli pe sume derizorii

Naţionala U19, cea care a fost la un pas să se califice la Campionatul European din 2018, a avut trei titulari timişoreni. Dintre ei, doar Denis Haruţ mai e la Poli. Vlad Dragomir a plecat la 16 ani la Arsenal Londra. Preşedintele de atunci, Liviu Anton, a ameninţat că dă clubul londonez în judecată şi a refuzat negocierile. Poli s-a ales doar cu grila de formare: 90.000 de euro. Rămâne însă cea mai mare ”încasare” din istoria clubului pentru un juniori.

Alt component al naţionalei U19, Andrei Sîntean a adus puţin peste 20.000 de euro clubului la plecare la Slavia Praga. Asta, deoarece fostul manager, Daniel Stanciu i-a făcut contract doar până la 18 ani, nu până la 19.

Tot ”glorioasa” sumă de 20.000 de euro a încasat-o Poli de la FCSB pe Ovidiu Popescu. Reşiţeanul crescut la clubul din Jimbolia al lui Marcel Băban aparţinea, procentual, foarte puţin de clubul alb-violet. Restul de 180.000 de euro din suma de transfer i-au revenit lui Băban şi impresarului Cristea Opria.

Darius Buia a ajuns gratis în curtea timişorenilor, dar nici nu s-au uitat la el. Acum dă goluri la Arad

După aţâţia jucători pierduţi gratis, în vară, ACS Poli se putea alege cu un ”chilipir”. Format de LPS Banatul, fost coleg cu Deian Boldor sau Steliano Filip, Darius Buia (foto jos) venea după o perioadă negră a carierei. Accidentările i-au ”frânt aripile” la Dinamo şi a venit la Timişoara, să joace pentru echipa a doua a lui Poli. În vară, din cauza problemelor cu finanţarea, clubul a decis să desfiinţeze satelitul din Liga a 3-a. Buia nu a fost luat în seamă de cei de la prima echipă. Destinul a vrut ca jucătorul să ajungă la UTA, unde acum marchează foarte des, chiar pentru... Ionuţ Popa.

Grozavu recunoaşte, Popa face ironii

După ce a spus că generaţia U19 nu merită ironizată, Leo Grozavu a spus că şi-ar fi dorit să îi aibă pe Vlad Dragomir, Andrei Sîntean sau Darius Buia. ”Timişoara în ultimii ani a pierdut foarte mulţi jucători tineri cu care se putea face o echipă foarte competitivă, de viitor. Sunt jucători până în 23 de ani care ar fi putut să reprezinte Timişoara cu succes. Îi urmăresc. Generaţiile ’95-’96-’97-’98 sunt foarte valoroase”, a punctat actualul antrenor al ACS Poli.

Acum, titularul U21 al echipei e Denis Haruţ. Cosmin Bîrnoi se mai află doar pe banca de rezerve. Sebastian Velcotă a fost debutat, şi nu oricum, ci cu banderola de căpitan pe braţ, de Grozavu. Între timp, a devenit rezervă. Ionuţ Popa a şi făcut ironii despre această situaţie.

”Dar nu ştiu ce se întâmplă cu tinerii, Velcotă şi Bîrnoi au fost vânduţi în străinătate?”, a spus actualul director tehnic de la UTA după meciul cu Sepsi OSK (2-2).

Debutul la ACS Poli şi-l aşteaptă încă Lucian Oprea sau Raul Cochinţu.

ACS Poli mai are tineri talentaţi împrumutaţi în ligiile inferioare. Este vorba de Radu Motreanu la ASU Poli, Cristian Podină la CSM Şcolar Reşiţa sau Harald Fridrich şi Narcis Popan la CSM Lugoj. Toţi vor fi U21 şi sezonul viitor.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.