Altă combinaţie, acelaşi Moraes! Ultima ofertă a Rapidului pentru Gloria
Preşedintele Rapidului, Dinu Gheorghe, încearcă să dea lovitura perioadei de transferuri (care se încheie într-o săptămână) şi să-l aducă pe Aluisio Moraes, de la Bistriţa, în Giuleşti.
"Feroviarii" n-au însă milionul pe care îl vrea Jean Pădureanu şi încearcă astfel să-l obţină pe atacantul de 23 de ani printr-o altă combinaţie. "Vamă" i-a oferit lui "Tata Jean" în schimbul lui Moraes câţiva jucători de la echipa a doua, pe care oricum vrea s-o desfiinţeze, dar şi pe Răduţă, care n-a confirmat la Rapid, plus 300.000 de euro.
În acest fel, rapidiştii speră să-l înduplece pe preşedintele Gloriei şi să-l aibă astfel pe Moraes în lotul pentru jocul cu CFR Cluj. "Lordul" nici nu confirmă, dar nici nu infirmă această posibilitate. "De discutat cu oficialii de la Rapid, discutăm de câteva luni, dar i-am rugat şi acum câteva zile să pună pe hârtie oferta. Acum transferurile în străinătate nu mai sunt posibile şi au mai rămas doar discuţiile interne. Este posibil ca Moraes să ajungă până la urmă la Rapid", a afirmat Pădureanu.
13 goluri a marcat Moraes pentru Bistriţa în campionat, 10 sezonul trecut şi 3 în cel actual

Altă combinaţie, acelaşi Moraes


















http://www.manager league.com/index.pl?ref=350385
cel mai tare
manager online ...incearca si tu, iti faci o echipa (dinamo ,steaua,real..etc)
si promovezi cu ea...
Peste 40 000 de echipe , 6 divizii pe fiecare tara , o etapa la 12 ore intr-un campionat exceptional de fotbal management.
Te inscri si joci gratis. JOIN!!!
SCRIE MANAGER LEAGUE IMPREUNA
21:00 Romania - Albania
17:30 Romania - Russia
22:00 France - Belarus
18:00 Bosnia and Herzegovina - Italy
19:30 Andorra - Russia
19:30 Moldova - Finland
19:30 Czech Republic - Germany
19:30 Ukraine - France
20:00 Portugal - England
21:00 Sweden - Hungary
21:30 Estonia - Italy
21:45 Belgium - Germany
Doamne ajuta ! Imi pare rau ca nu am eu banii pentru transfer ca l-as fi cumprat. Cu el in echipa radem de s-teoaia cu toate transferurile lor. Au asa multi atacanti caci sigur vor aparea disensiuni caci nu potjuca toti. La dimano deja au inceput. La ei se vor rupe vestiarele, veti vedea.
FZR forever, Giulesti locul unde este mai mult decat fotbal!!!!!!!!!
daca`l dam pe moraes pe jucatori de la rapid II facem cea mai mare prostie! banii jos sau moraes ramane la noi pana`n iarna!
la cum joaca si la calitatile pe care le are sigur o sa`l ia cineva cu 1 milion + TVA. oricum il monitorizeaza si cfr`ul si vasluiul, plus echipe de afara. deci variante sunt... in plus, pana`n iarna ne`ar prinde bine la bistrita!
FORZA GLORIA!
Lanturi placate cu aur de 18K-24K prin electroliza,
o metoda moderna ce asigura o durata de viata in stare excelenta
la o purtare zilnica de cel putin 2 ani. (Preturi Bomba!)
Cost livrare 10 lei\Posta Romana (2-3 zile oriunde in tara).
Originea produselor - Marea Britanie.
Preturi intre 60-140 Ron. ---------> www.BijuteriiPlacate.wgz.ro
Poli si Rapid cele mai frumoase galerii! LA * se bat mulgatorii intre ei!oricum veti crapa comunistilor
hmmmmm nu veti fii niciodata in stare de sacrificiile noastre........mentalitate
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ste....oooo.aaaa.iiiii.aaaa acelasi nivel cu ilie nervosu
o sal luam si pe moraes si pe eric