„Minciunile lui Copos au făcut numai rău Rapidului!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Consiliul de Administrație al Rapidului s-a întâlnit astăzi pentru a dezbate situația tensionată și incertă de la clubul din Giulești.

La finalul ședinței, membrii CA l-au pus la zid pe Copos pentru declarațiile din ultimul timp și au emis un comunicat prin care își precizează punctul de vedere.

Iată răspunsul acționarilor clubului feroviar față de comportamentul din ultimul timp al fostului acționar majoritar.

Având în vedere acuzele repetate și nefondate ale acționarului principal al SC FC RAPID SA, dl. Copos Gheorghe, cu privire la modul de administrare a societății în perioada 01.01.2008 – până în prezent, în special cu privire la modul de gestionare a sumelor încasate, încearcându-se, în mod tendențios, inducerea opiniei publice în eroare, suntem obligați să facem următoarele precizări:

Prin declarațiile sale tendențioase, domnul Copos Gheorghe încearcă să se distanțeze de problemele clubului și să transfere raspunderea situației actuale a clubului pe umerii altora, când, de fapt, domnia sa, în calitate de acționar majoritar, a participat efectiv la deciziile majore ale clubului. Dacă Rapid ar fi pe primul loc în Liga 1 și ar fi existat în permanentă alți finanțatori care să asigure sursele de finanțare ale clubului, probabil că ar fi avut numai cuvinte de laudă cu privire la managementul acestuia.

Îi reamintim domnului Copos Gheorghe că, la Rapid, „administratorii au făcut muncă patriotică” și nu au fost remunerați cu zeci de mii de euro, așa cum a declarat în presă. De altfel, în calitate de acționar, știe foarte bine că a aprobat o indemnizație de 1.000 euro pe luna, la care noi, administratorii, prin hotărare a Consiliului de Administrație, am renunțat. Nu știm la câte alte cluburi se mai întâmplă așa ceva.

Nu putem înțelege de ce acționarul principal al societății, în loc să sprijine activitatea clubului, să susțină jucătorii și antrenorii, să fie constructiv în rezolvarea problemelor clubului, să depună toate eforturile pentru ca FC Rapid să devină un pion important în viața fotbalistică internă și internațională, se distanțează singur de clubul al cărui proprietar este în prezent.

Am înțeles, din declarațiile făcute în presă, ca nu mai doreste sa fie proprietarul acestui club, dar, până atunci, să negi tot ce s-a făcut bun, să anulezi dorința conducerii clubului de a deveni un învingător, este de neînțeles. Pe bună dreptate, ne punem întrebarea: cum poți să mai administrezi o societate în asemenea condiții?

Nu am dorit și nici nu dorim să intrăm într-o polemică cu domnul Copos Gheorghe, prin intermediul mass-media, dar suntem nevoiți, din cauza afirmațiilor sale denigratoare la adresa administratorilor societății, afirmații care ating, în mod incorect, probitatea morală și profesională a acestora.

Dorim, prin intermediul acestui comunicat de presă, să mulțumim în mod public jucătorilor și antrenorilor, personalului clubului și conducerii executive, suporterilor, finanțatorilor și sponsorilor care sunt alături de noi și alături de care incercam sa trecem peste greutatile financiare temporare existente. Multumim, de asemenea, reprezentantilor mass-media care au avut o pozitie echidistanta fata de unele declaratii negative, rugandu-i sa sprijine, in continuare, activitatea clubului Rapid. Tuturor, le transmitem asigurarea că această situație neplăcuta va avea totuși un final fericit.

Acesta este primul și ultimul comunicat de presă al Consiliului de Administratie cu privire la tot ceea ce s-a vehiculat în presă, intrucit consideram ca problemele majore ale clubului nu se rezolva pe aceasta cale si, in plus, nici nu ne dorim o publicitate artificiala.”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Unul dintre cei mai buni jucători din lume, out de la EURO! Anunțul făcut în miez de noapte
Unul dintre cei mai buni jucători din lume, out de la EURO! Anunțul făcut în miez de noapte
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era unul dintre cei mai buni prezentatori tv
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era…
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
Misterul se adânceşte în cazul cadavrului din valiză găsit într-o rulotă, în Oradea. Sora femeii moarte se afla sechestrată într-un bloc din apropiere
Misterul se adânceşte în cazul cadavrului din valiză găsit într-o rulotă, în Oradea. Sora femeii moarte se afla sechestrată într-un…
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Imagini rare cu soţia milionarului român care a fost surprinsă, prin Bucureşti, într-un bolid de 600.000 de euro
Imagini rare cu soţia milionarului român care a fost surprinsă, prin Bucureşti, într-un bolid de 600.000 de euro
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine dining şi preparate speciale
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine dining şi preparate speciale
Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele de supraveghere
Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele de supraveghere
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
French Open ne-a pus în fața unui scenariu încântător: cum se scrie istorie sub ochii noștri
French Open ne-a pus în fața unui scenariu încântător: cum se scrie istorie sub ochii noștri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă clientului?
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă clientului?
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
×