A crezut că a scăpat, FRF i-a dat dreptate, dar TAS dă verdictul care l-a scos din minți!** Una dintre cele mai mari țepe luate de Becali: peste 1 milion dintr-un foc!

A crezut că a scăpat, FRF i-a dat dreptate, dar TAS dă verdictul care l-a scos din minți!** Una dintre cele mai mari țepe luate de Becali: peste 1 milion dintr-un foc!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roș-albaștrii trebuie să achite 800.000 de euro, plus penalități de întârziere către FCM Bacău

Comisiile din România i-au dat dreptate Stelei, dar Sechelariu a mers mai departe și a câștigat la ultima instanță

Veste proastă pentru Gigi Becali. Steaua trebuie să plătească o sumă importantă de bani, 800.000 de euro, plus 40.000 de euro reprezentând penalitățile adunate în acest timp din cauza faptului că roș-albaștrii nu au plătit o clauză „specială” cuprinsă în actul de transfer al lui Eugen Baciu, de la FCM Bacău la clubul din Ghencea. E o mare victorie reputată de Dumitru Sechelariu, pentru că în România, Comisiile au judecat cazul și au dat dreptate Stelei! „Mă așteptam ca TAS-ul să dea o asemenea decizie pentru că în țară, comisiile îi sunt subordonate lui Mircea Sandu, care se înțelesese cu Gigi Becali ca să mă păcălească”, a declarat Sechelariu. În vara lui 2004, Steaua l-a transferat de la FCM Bacău pe Eugen Baciu, iar conducerea roș-albaștrilor s-a angajat să plătească 400.000 de euro moldovenilor, dacă îl vinde în străinătate pe fotbalist sau 800.000 de euro, dacă Baciu se desparte de Steaua din orice motiv. Anul trecut, Baciu a devenit liber de contract, dar roș-albaștrii nu au plătit clauza stipulată în respectiva înțelegere. Baciu reprezintă o mare țeapă luată de Steaua pentru că în 2004 a dat 200.000 de euro pe el, iar acum mai trebuie să achite 840.000 de euro din cauza lui.

În România nu aș fi putut să câștig din cauza Mafiei și a lui Mircea Sandu
Dumitru Sechelariu, finanțator FCM Bacău

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare