Rapidissim!** Rapid-Steaua 5-1

Rapidissim!** Rapid-Steaua 5-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Involuntar, Giuleștiul a arbitrat lupta pentru titlu în
favoarea celeilalte echipe feroviare, CFR, dar a reintrat în cărți
pentru Europa League.

Giuleștiul rămâne un spațiu în care, chiar dacă moare cineva
important, întotdeaua e loc să se nască o nouă idee sau un alt țel.
Aseară, cu doliul lui Sandu Neagu pe mână, Rapid a arătat că, dacă
planeta se scufundă, cineva continuă să prindă în undiță farmecul
vieții.

Dacă a călcat de mai puține ori decât ar fi meritat pe câte un
covor roșu, Rapid a fost, în schimb, cu prisosință eroul necunoscut
al poveștii fotbalului nostru. Îndepărtată de locurile europene și
jecmănită în acest an de destule ghinioane, aseară, echipa din
Giulești a decis probabil titlul. A pierdut frumos la Cluj și a
învins la fel de frumos cu Steaua. Ambele cu aer de aventurier care
câștigă multe bătălii, puține războaie, dar care știe să trăiască
totul cu inocentă nebunie a vieții.

Dacă
nici acum nu se lasă Tudose…

Repriza de care se temea Stoichiță, prima, s-a terminat 4-1.
Tudose, Jelev și Tătărușanu au fost doar păpuși stâlcite de
imaginația lui Spadacio, Cesinha sau Ioniță. Tudose! Mai ales
penibilul Tudose! L-a scăpat pe Ioniță din marcaj cât pentru un
campionat întreg. Apoi Jelev și Tătărușanu, cu somnul lor de la a
doua reușită a Rapidului! Între aceste goluri, penalty-ul obținut
și transformat de Kapetanos nu a fost decât palida speranță că
Giuleștiul poate fi răpus în zi de vână. Cesinha și apoi Marius
Constantin au completat carnagiul și, astfel, ajungem la pauza până
la care Stoichiță credea că supraviețuiește cu așa apărare.

Impotență și frumoasă
nebunie

Planul B, repriza a doua, cea care trebuia să-i aducă victoria
atunci când, chipurile, adorm gazdele, rămăsese o hârtie aruncată
într-un colț de vestiar. Steaua e în comă, Rapidul cântă, își
aranjează panglicile negre și continuă asediul. Cesinha face 5-1!
Și totul se termină așa, cu fardurile magicianului Stoichiță scurse
de pe chipul unei Stele cu limite, a cărei față adevărată, hâdă și
impersonală, nu este cea a unei campioane. În schimb, Rapid își
spune din nou ce-și spune de ani de zile: „Sunt nebun, deci
exist!”.

>Cea mai mare
diferență la care Rapid bătuse până la acest meci Steaua în
campionat a fost de trei goluri. Totuși, în Supercupa României din
1999, giuleștenii au învins cu 5-1.


11 ani au trecut de când Steaua
nu a mai primit patru goluri într-o singură repriză. Se întâmpla în
1999, într-un meci cu Gloria Bistrița


Gata, am pierdut titlul! O să refac echipa din
temelii la vară. Ne-au ciuruit și rapidiștii. Pac-pac, execuție.
Bum-bum, ciuruială

Gigi
Becali

Am fost o superechipă. Am avut un superantrenor, o superatmosferă.
Un fleac, i-am ciuruit

George
Copos



CLICK AICI pentru a vedea care au fost fazele mai
importante


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…