48 de meciuri din primele trei ligi din România, suspectate că ar fi fost trucate: „Sperăm să avem probe suficiente până la finalul anului”. Postolache, imaginea FRF împotriva blaturilor

48 de meciuri din primele trei ligi din România, suspectate că ar fi fost trucate:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Costin Negraru, managerul Departamentului de Integritate din cadrul FRF, a anunțat luni, într-o conferință de presă, că 48 de meciuri din primele trei ligi sunt suspectate că ar fi fost trucate. În altă ordine de idei, Marius Postolache, primul fotbalist care a vorbit despre blaturile din fotbalul românesc, a devenit imaginea FRF în campania de prevenție a meciurilor trucate la nivel juvenil

În ultimii ani, numeroase meciuri din primele ligi ale României au fost suspectate de blaturi, însă dovezile au lipsit cu desăvârșire. Însă Departamentul de Integritate al Federației Române de Fotbal a început să strângă dovezi în ultimul an, iar luni, Costin Negraru, managerul acestui departament, a anunțat primele rezultate. „Avem 48 de partide în primele trei ligi la care există indicii că ar fi fost trucate. Până la finalul anului, obiectivul meu e să avem probe suficiente pentru a dovedi că jocurile au fost aranjate”, a declarat Negraru, într-o conferință de presă organizată luni de FRF. „Sunt fotbaliști care au discutat cu noi sub protecția anonimatului, iar faptul că identitatea lor nu s-a aflat înseamnă că la FRF s-a schimbat ceva. Noi le oferim protecție, fotbaliștii nu mai sunt intimidați când intră în contact cu Federația”, a continuat Negraru.

Postolache, om de imagine

Tot în cadrul conferinței, Marius Postolache, primul jucător care a vorbit cu nume și prenume a vorbit, după Revoluție, despre un meci trucat al echipei la care joacă, a fost anunțat ca om de imagine al FRF în campania de prevenție a meciurilor trucate și de informare la nivel juvenil. Postolache (31 de ani), care a evoluat la Sportul Studențesc, Poli II Timișoara, Delta Tulcea sau Voința Sibiu nu și-a mai găsit niciun angajament în urma mărturisilor sale. Mărturiile au fost făcute pe 13 septembrie 2012, atacantul a recunoscut că a simțit că meciul dintre Voința Sibiu și Cracovia, desfășurat în cantonamentul din Antalya, desfășurat în ianuarie 2012, a fost suspect și că a ieșit de pe teren fără voia antrenorului Alexandru Pelici câteva minute mai târziu din acest motiv. A fost protestul lui Postolache față de blatul care se pusese la cale. „E adevărat că am ieșit după câteva minute. Nu m-a înlocuit antrenorul și nu m-am accidentat. Am simțit însă că nu trebuie să particip la o piesă de teatru. Mai multe nu pot să spun, sunt în litigiu cu Voința Sibiu”, a declarat atunci Postolache pentru ProSport.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele