Iorgulescu despre Sportul – Steaua 1-2: „Nu ai cum să mai demonstrezi dacă a fost sau nu blat, e târziu”. Trecutul șefului LPF în Liga 1

Iorgulescu despre Sportul - Steaua 1-2:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gino Iorgulescu, actualul președinte al LPF și fost „om de onoare” în fotbalul românesc din anii ’90, a reacționat după afirmațiile pe care Marius Postolache le-a făcut despre meciul Sportul – Steaua (1-2) din 2011, pe care fostul fotbalist al „studenților” l-a considerat a fi suspect de blat. „Declarațiile lui Postolache sunt de ordinul trecutului. Eu aș fi dorit ca el să facă aceste afirmații înainte sau după acel meci. Acum, după atâția ani, nu mai pot fi demonstrate astfel de lucruri. Dacă aș întâlni astfel de meciuri în campionatul nostru, chiar și în Liga a II-a sau Liga a III-a, aș lua atitudine și le-aș sancționa. Nu pot să ascult ce se vorbește pe la colțuri”, a spus Iorgulescu în cadrul conferinței de presă pe care a organizat-o miercuri dimineață la sediul LPF.

„Nu mai știu dacă Gino era om de onoare, a trecut mult timp”

Subiectul meciurilor aranjate poate fi unul sensibil pentru cel care acum conduce Liga Profesionistă. În perioada în care a fost președinte la FC Național, Gino Iorgulescu a fost catalogat drept un membru marcant al Cooperativei din fotbalul românesc. În luna noiembrie, cu puțin timp înainte de alegerile pentru președinția LPF, ProSport a realizat un portret al fostului conducător în care a fost menționată și implicarea sa în blaturi. O analiză a meciurilor dintre Gloria Bistrița, echipa de bază a Cooperativei, și FC Național arată o împărțire aproape perfectă a punctelor. În 24 de meciuri directe, Național are 11 victorii, Gloria 10, iar restul de 3 sunt egaluri. „A trecut atât de mult timp, încât nu-mi mai amintesc dacă Gino era sau nu om de onoare”, a spus Pădureanu despre prietenul său ajuns între timp la LPF. 

Un alt meci bănuit de blat în care a fost implicată echipa lui Gino Iorgulescu a fost cel cu Rapid, din 1999. Actualul președinte al LPF era atunci președinte-antrenor interimar în Cotroceni și a terminat prin a-l fugări pe arbitru Constantin Zotta pe teren. „Acel moment a fost regizat pentra ascunde un blat”, spunea atunci Constantin Iacov. 

„Oh, bieți actori” după un Ceahlăul – FC Național 1-3

Un alt moment întunecat al carierei lui Gino s-a petrecut pe 30 octombrie 1997. Atunci, FC Național a jucat în deplasare la Piatra-Neamț și a pierdut cu 3-1. A doua zi, ProSport titra: „Oh, bieți actori!”, cu referire la teatrul de proastă calitate de pe terenul Ceahlăului. Ca drept la replică, la scurt timp, cele două cluburi au trimis faxuri pe adresa ziarului: două texte asemănătoare ca și compoziție, la un interval de trei minute. La doar cinci zile de la acel meci, cele două cluburi făceau o tranzacție bizară: Axinia II și Gheorghe Barbu erau împrumutați în Cotroceni pentru trei sezoane! Costul împrumutului era de 200.000 de euro, iar Axinia se întorcea la Ceahlăul după doar câteva luni. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×