Interviu savuros cu Ionuț Popa: „Naționala noastră e ca Halep: mică între cei mari și mare între cei mici”. De ce „nea Popică” spune că are emoții și cum a ajuns să i se cânte serenade

Redactor:
Dan Mirea
Interviu savuros cu Ionuț Popa:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pro Sport a luat legătura cu nonșalantul antrenor al lui ACS Politehnica Timișoara, tehnician care a ieșit de mult din șablonul declarațiilor tipice fotbalului românesc. Ionuț Popa ne-a oferit un interviu critico-savuros, în care i-a acordat respectul cuvenit lui Christoph Daum pentru filosofia pe care a adus-o în sânul naționalei, dar a ținut să împărtășească faptul că un element din interiorul fotbalului românesc ar da un randament mult mai bun.

Ionuț Popa stă acasă mâine seară, la meciul dintre România și Polonia, cu emoții… evident.


Tamaș bea un spriț, două, trei, dar joacă fotbal

„Normal că am emoții, doar am cel mai românesc nume: și Ion, și Popa. Am emoții pentru noi, pentru echipa noastră, deși e antrenată de un neamț, dar tot neamț e și președintele pe care l-am ales. Aș vrea să câștigăm, dar nu știu dacă putem. Pe mine mă surprinde că din lot nu fac parte unii jucători care ar merita să joace. Mă gândesc la portarul care e într-o formă deosebită, Niță, și mă gândesc la Tamaș, indiferent cum e el. Bea un șpriț, bea două, bea trei, dar când intră pe teren joacă. Joacă fotbal!”.

„Îi aduci pe ăia, pe Grigore de la Al Saydia sau pe Chiricheș, care nu joacă, în loc să am un cuplu de fundași Tamaș – Săpunaru, care joacă meci de meci. Nu sunt antrenor eu, dar trebuie să îl ținem pe selecționerul ăsta aproape de noi, să ajute țara. Dar la cum am jucat meciurile astea de până acum va fi foarte greu să obținem o victorie și rezultatul de egalitate ar fi bun”.

„Vă spun eu, fac eu la o echipă cuplu de fundași centrali Săpunaru – Tamaș și la cealaltă echipă Grigore – Chiricheș și vă spun că primii doi sunt mai buni ca oricare”.


„Suntem mari între cei mici și mici între cei mari”

Atunci ce facem? Ne mulțumim cu un punct cu Polonia, batem echipele mici și așteptăm să se încurce Polonia și Danemarca?
„Am eu o vorbă despe Halep: e mare între cei mici și mică între cei mari. Bravo ei, ca sportivă nota 100, dar când e vorba de locurile 1, 2, 3… mai bine nu pomenim. Nu știu dacă ajunge acolo. Repet, toată admirația pentru ea, dar așa e și la fotbal: suntem mari între cei mici și mici între cei mari. Am văzut că toată lumea e preocupată de Lewandowski, dar mi-a plăcut foarte mult teoria lui Daum, pregătirea filosofică a jocului. Toată lumea e cu Lewandowski, dar dacă ne dă gol altcineva. Are dreptate aici. El pregătește echipa împotriva unei alte echipe, nu împotriva unui jucător și gândește foarte bine”. 

La noi selecția trebuie să fie mai mult în atenția celor care cunosc fotbalul românesc. Să mă ierte acest antrenor, care are o anumită valoare, iar eu îl respect pentru tot ce a fost și este, ca antrenor, dar el nu cunoaște. Acum mă refer în general la antrenorii care vin la echipe sau la naționale. Ei vin pe munca foștilor antrenori, dar el nu cunoaște jucătorii. El zice că-l bag pe ăla că l-am văzut sâmbătă și duminică la antrenament și după joacă slab și zice că s-a înșelat. Ă‚știa care sunt în jurul lui Daum ar trebui să se implice mai mult și cred că are oameni destul de bună să vadă lucrurile așa cum sunt ele.

România va juca un amical, marți, la Groznîi, cu țara gazdă. Mergem acolo să ne obișnuim cu atmsofera din Rusia pentru 2018?
Eu nu înțeleg rostul acestui amical, eu nu îl înțeleg. Joci meci oficial, după aia mergi să joci meci amical. Vrea să verifice jucători? Dacă nu folosește niciun jucător care nu joacă acum cu Polonia și folosește altă echipă, sunt de acord. Vrea să vadă alți jucători. Atunci îl felicit, dar dacă merge să joace cu 6-7 care nu au jucat acum și 6-7 care au jucat, atunci nu mai înțeleg rostul.

Ionuț Popa are „lipici” la fanii din Liga 1, iar charisma i-a adus un moment inedit la finalul meciului dintre CSM Poli Iași și ACS Poli Timișoara, scor 0-1. Deși echipa lor a pierdut, fanii moldoveni l-au rugat pe Popa să rămână antrenor la Iași. Faza a fost surprinsă de camerele de filmat, iar imaginile sunt mai mult decât sugestive: „Sunt cel mai iubit din țară, ce mai. Am dovedit-o, nu? (râde). Să-i bați pe adversari și ei să-ți cânte serenadă. Nu s-a mai întâlnit așa ceva”. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri