Incredibil! S-a ales praful de o altă perlă a Ligii 1. La 20 de ani valora 1,3 mil €, acum are 26 și nu-și poate găsi echipă

  • Publicat:
  • Actualizat:

Probabil vă mai amintiți de Constantin Gângioveanu, jucător care a strâns peste 50 de prezențe în Liga 1 înainte să împlinească 20 de ani și care era văzut drept unul dintre cei mai promițători tineri mijlocași români în 2010.

Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, vedea în Gângioveanu o veritabilă mină de aur, iar evoluțiile mijlocașului stânga îi dădeau speranțe că va obține o sumă importantă pentru transferul său. În perioada 2008-2010, Gângioveanu devenise o prezență constantă la naționala de tineret a României, pentru care a și înscris de șapte ori în 14 partide.

Evoluțiile bune de la Craiova i-au adus lui Gângioveanu un împrumut la Vaslui, în 2009, însă nu a confirmat și a revenit la echipa lui Mititelu. În 2011 a semnat cu Rapid, unde nu a prins însă decât un meci, în Cupa României, și a fost pus pe liber. De atunci nu a mai jucat niciun meci oficial la nivel înalt, iar ultima dată a dat probe la CS U Craiova, în 2014, fără să fie însă păstrat.  Au trecut aproape doi ani de la acel moment și mijlocașul nu a semnat un contract de jucător profesionist.

1,3 milioane de euro valora Gângioveanu la 20 de ani, conform Transfermarkt

14 selecții a strâns Gângioveanu la selecționata U21 a României, pentru care a marcat de 7 ori
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar

Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele