INCREDIBIL | După Alexandria, o altă localitate fără echipă în Liga 1 va avea stadion nou: „A fost cerut de FRF!” Orașul are aprope 80.000 de locuitori

INCREDIBIL | După Alexandria, o altă localitate fără echipă în Liga 1 va avea stadion nou:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Construcția complexului sportiv din Teleorman, în valoare de peste 12 milioane de euro, a fost solicitată de Federația Română de Fotbal și de cea de Atletism, a declarat, miercuri, 19 iulie, viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor UE.

Ministrul Sevil Shhaideh, explicații despre stadionul din Teleorman: Construcția a fost cerută de Federația Română de Fotbal și de Atletism

„Nu vorbim despre un stadion, ci despre un complex sportiv, care are și piste de atletism și altele. Dacă discutăm de inițirea unui obiectiv de o asemenea anvergură, cu toate că toată lumea se pricepe la fotbal, chiar și consilierii primului ministru, cei mai în măsură sunt cele două federații: Federația Română de Fotbal și cea de atletism. Mai există în pregătire un alt complex sportiv la Târgoviște, pentru a ne înscrie în aceasta rază de 100 de kilometri vizavi de București, pentru organizare de turnee. Dezvoltarea echilibrată nu se realizează doar în muncipiile poli de creștere. E timpul să încetăm cu aceste corelări, cu provenineța liderilor politici din anumite județe. Vorbim despre colectivități locale, beneficiari direcți”, a declarat, miercuri, viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene.

Investiția în stadionul de la Alexandria este de 55,7 milioane de lei (12,2 milioane de euro), care va fi derulată prin Compania Națională de Investiții (CNI). Contribuția municipalității din oraș va fi de doar 1,38 milioane de lei (puțin peste 300.000 de euro), se mai arată într-un proiect de HG. Stadionul va avea o capacitate totală pentru 5.496 spectatori, o suprafață construită de 15.795 de mp, iar durate de realizare a investiției este de 18 luni.

  • 79.610 de locuitori are orașul Târgoviște, conform unui recensământ făcut în 2011

Referitor la stadionul din Craiova, aceasta a spus că s-a primit avizul ISU înainte de tragedia de la Colectiv, eveniment după care s-au modificat cerințele.

O pădure va fi defrișată pentru a face loc stadionului din Alexandria

Potrivit paginii de Facebook „Alexandria, Teleorman, Romania”, stadionul urmează să fie ridicat într-un parc în care s-au investit 65 de miliarde de lei vechi (6,5 milioane lei noi). Pădrea Vedea a fost reabilitată în urmă cu ceva timp, dar acum urmează să fie defrișată pentru a face loc arenei. Asta deși există soluția ca stadionul vechi să fie dărâmat și apoi reconstruit.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…