„Hațegan are «sindromul Lupescu»”** Supercupa a adus și primul scandal legat de arbitraj

  • Publicat:
  • Actualizat:

Supercupa a adus și primul scandal legat de arbitraj. Campionii urlă că au fost nevoiți să joace și contra centralului acestei partide

Iuliu Mureșan l-a acuzat dur pe centralul partidei de sâmbătă. „Suferă de sindromul Lupescu”, a spus președintele campioanei, aluzie la faptul că Hațegan a fost promovat pe timpul când „Kaiserul” făcea delegările și are o datorie morală față de fostul dinamovist.

Primul care a sărit la gâtul centralului de la Supercupă a fost Arpad Paszkany. Patronul CFR-ului susține că Dinamo n-ar fi câștigat sâmbătă seara fără ajutor din partea arbitrilor. „Au fost 6 arbitri, dar tot degeaba. Când primești un gol care nu trebuie să fie validat, pentru că a fost henț, și ai și un jucător eliminat pe nedrept, e greu să câștigi. Dacă aici nu putem vorbi de viciere de rezultat, atunci unde putem vorbi de așa ceva? S-a arbitrat într-o singură direcție”, a acuzat Arpad Paszkany.

Iuliu Mureșan, președintele campioanei, a fost și mai tranșant în declarații. „Am jucat de la început 11 contra 12 și apoi 10 contra 12. Ne-a umplu de galbene, pe lângă hențul de la golul de 1-1 și eliminarea gratuită a lui Cadu”, a spus Mureșan. „Hațegan face parte dintr-o generație care suferă de «sindromul Lupescu». Cine trebuie să înțeleagă, înțelege ce vreau să spun”, a încheiat Mureșan.

2-1 la greșeli pentru CFR

Min. 12: Deac l-a călcat pe tibie pe Cătălin Munteanu, dar Hațegan i-a arătat doar cartonașul galben clujeanului, deși se impunea eliminarea
Min. 33: „Centralul” din Arad n-a văzut un henț în careu al lui Ivo Pinto, după o centrare a lui Alexe, și a lăsat jocul să continue
Min. 62: Țucudean a egalat, 1-1, dar atacantul dinamovist a înscris după ce inițial preluase cu brațul drept mingea trimisă în adâncime de Nica

Mă aștept să avem un campionat cu astfel de greșeli împotriva noastră

Arpad Paszkany, finanțator CF

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…