Hagi i-a cerut lui Ianis să-i dea tricoul unui copil de mingi, dar puștiul a profitat și l-a scos la vânzare! FOTO | Cât costă echipamentul purtat de căpitanul Viitorului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Hagi i-a făcut cadou unui copil tricoul purtat în meciul cu Juventus de sâmbătă, la îndemnul tatălui său. Chiar dacă părea foarte încântat de cadoul primit, puștiul a scos la vânzare tricoul pe OLX, prețul cerut fiind de 1500 de lei. Pentru a nu fi confundat cu altcineva, acesta a atașat și două capturi de la finalul meciului, în care se vede că Ianis îi acordă tricoul.

Căpitanul Viitorului a marcat unicul gol al meciului cu Juventus București, disputat la Ploiești, fiind prima reușită a mijlocașului de la revenirea în Liga 1. La final, un copil i-a cerut cu insistență lui Ianis să-i dea tricoul cu care a evoluat. Acesta i-a spus inițial că nu poate să-i dea tricoul, dar antrenorul Gică Hagi a apărut în scenă. „Regele” l-a îndemnat pe Ianis să cedeze tricoul, spre bucuria copilului. Puștiul s-a gândit că poate obține un profit bun de pe urma echipamentului de joc, astfel că a scos la vânzare tricoul, duminică la ora 12:05.

Captură OLX

Captură Digi Sport

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele