Gică Popescu și-a prezentat echipa pe care o va avea la FRF: Kassai și Mihalache rămân în funcții, Bivolaru revine cu fiul său, Octavian

Gică Popescu și-a prezentat echipa pe care o va avea la FRF: Kassai și Mihalache rămân în funcții, Bivolaru revine cu fiul său, Octavian
  • Publicat:
  • Actualizat:

Candidatul la președinția FRF Gheorghe Popescu a anunțat marți echipa de conducere în cazul în care va câștiga alegerile, din care fac parte actualul secretar general Adalbert Kassai, directorul de competiții Dumitru Mihalache, dar și fostul responsabil pe probleme internaționale Cristian Bivolaru.

„Adalbert Kassai va fi secretar general, Dumitru Mihalache responsabil al Departamentului de competiții și dezvoltare, Cristian Bivolaru director de relații internaționale strategii și programe”, a declarat Popescu, într-o conferință de presă.

Bivolaru părăsise FRF în 2005, în urma unor neînțelegeri cu Mircea Sandu.

Din echipa lui Popescu mai face parte Anghel Iordănescu, director tehnic național, funcție în care a fost deja numit de actualul președinte Mircea Sandu. Gheorghe Hagi se va ocupa împreună cu Iordănescu „de implementarea strategiei și viziunii la nivel național”.

Antrenorul echipei naționale de tineret, Bogdan Stelea, va fi și membru în Departamentul de dezvoltare.

Paul Prodan va fi director financiar. „Este bancher cu 23 de ani de experineță în domeniul trezoreriei, gestiunii fondurilor și relațiilor cu clienții”, l-a prezentat Popescu pe Prodan.

Ilie Dumitrescu va fi șeful Departamentului de strategii și programe.

„Departamentul juridic licențiere și integritate va fi condus de către un tânăr licențiat în drept, școlit în Elveția. Având în vedere că este sub contract cu o entitate internațională de prim rang am căzut de acord să nu-i facem public numele până la câștigarea alegerilor”, a adăugat Popescu. Cel în cauză este Octavian Bivolaru, fiul lui Cristian Bivolaru. Absolvent al Facultății de Drept de la Fribourg (Elveția), Octavian lucrează la FIFA, în cadrul Comisiei de Disciplină.

La alegerile pentru președinția FRF, programate în 5 martie, și-au anunțat candidatura până acum fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, președintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Pușcaș și fostul internațional Gheorghe Popescu. În afară de aceștia, numele altor oameni de fotbal, Ioan Andone, Adrian Porumboiu și Gheorghe Chivorchian, au fost vehiculate că se vor afla pe lista candidaților la funcția de președinte al FRF. Actualul conducător al FRF, Mircea Sandu, a anunțat că nu își mai dorește încă un mandat la șefia instituției.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele