Generația de Aur va avea de luptat cu PSD ca să-l alunge pe Burleanu de la FRF. Dragomir: „Ă‚știa vor fi cu Puterea de partea lor. Dâncu are contract cu federația, își ia banul!”

Redactor:
Matei Udrea
Generația de Aur va avea de luptat cu PSD ca să-l alunge pe Burleanu de la FRF. Dragomir:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Membrii Generației de Aur reuniți marți seară vor avea de înfruntat o conducere a FRF și a LPF susținută puternic pe linie politică de PSD, partid ai cărui conducători sunt chiar interesați financiar pentru a-l susține pe Burleanu, avertizează Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii.

Într-o intervenție telefonică în timpul emisiunii ProSport Live, Dragomir a menționat miercuri că, în ciuda coalizării membrilor Generației de Aur, în frunte cu Gică Popescu, proiectul de preluare a puterii de la Burleanu este unul cu șanse îndoielnice din cauza sprijinului politic pentru actualii șefi ai fotbalului. „Alegerile sunt ale naibii. Trebuie să ai pe cineva care să poată convinge oamenii. Sunt câțiva specialiști care ar putea să ducă o campanie care să îi detroneze pe ăștia, care vor fi cu Puterea de partea lor”, a comentat Dragomir.

Întrebat dacă PSD, partid venit la putere în alegerile parlamentare de pe 11 decembrie, îl va susține pe Burleanu împotriva foștilor jucători, Dragomir a dat un răspuns mai amplu: „Da, și pe unii, și pe alții! Și pe cei de la Ligă, și pe cei de la federație. Dar opinia publică, nu!”. Când i s-a amintit că Liviu Dragnea, președintele PSD, a contribuit la debarcarea sa din funcția de președinte al LPF în toamna lui 2013, Dumitru Dragomir a îndulcit tonul: „Dragnea l-a susținut pe Gino datorită lui Ponta, nu că avea ceva cu mine… Ponta m-a curățat pe mine!”.

Acum om de afaceri, Dragomir – pe care Revoluția din 1989 l-a prins cu gradul de căpitan în Miliție și comandant al clubului Miliției Capitalei, Victoria București (el a și fost reținut și închis din ianuarie până în august 1990), spune că politicienilor veniți acum la putere nu le pasă nici de dezastrul din fotbal, nici de faptul că publicul le este ostil actualilor conducători ai FRF și LPF: „Îi doare în pălărie! Iau banii și râd! Dâncu e implicat! Are contract cu federația, își ia banul!”.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…