FOTO: Primul pas greșit în Liga a IV-a pentru ASU Politehnica

FOTO: Primul pas greșit în Liga a IV-a pentru ASU Politehnica
  • Publicat:
  • Actualizat:

ASU Politehnica Timișoara a pierdut în runda a șaptea primele puncte în „D-Timiș” după o remiză înregistrată pe teren propriu cu formația Pobeda Dudeștii Vechi, scor 1-1. Oaspeții au deschis scorul dar au fost egalați pe finalul jocului. În ultimele minute partida a fost foarte tensionată din cauza tragerilor de timp ale „bulgarilor”, recunoscute la final cu sinceritate de antrenorul lor.

CLICK AICI pentru GALERIE FOTO

Fără Paul Codrea pe bancă, aflat în concediu, jucătorii alb-violeți nu au găsit inspirație în fața porții. Oaspeții au dat lovitura după pauză, prin Novak, scăpat singur cu portarul în minutul 53. Aflați în avantaj, cei porecliți „bulgarii” au preferat să apere prin orice mijloc rezultatul. Timișorenii s-au avântat în atac însă au reușit să marcheze doar cu zece minute înainte de final, când Marchiș a transformat penalty-ul obținut de Vișan.

În prelungiri celor două echipe au fost la un pas de o încăierare generală după ce un jucător oaspete a rămas întins pe gazon. Jocul s-a încheiat cu scorul de 1-1 și ASU Politehnica a ratat astfel șansa de a urca din nou pe tronul Ligii a IV-a. Acesta e ocupat deocamdată de o altă nou promovată: Progresul Gătaia, singura echipă cu maximum de puncte.

ASU Politehnica: Burtic – Birău, Obrejan, Gălan, Maranescu – Ad. Ilie, Popoviciu, A. Stoica (77” Al. Ionuț), Vucea (65” Vișan) – Făgețan (81” S. Oberșterescu), Ardelean (46” Marchiș).

După joc tehnicianul oaspeților, Petre Mirciov, a recunoscut sincer că jucătorii săi au simulat mai multe accidentări pentru a păstra rezultatul. „Ne-am tăvălit și noi, ăsta-i fotbalul, la un rezultat ca acesta, dacă era 3-0 pentru Poli nu ne tăvăleam, vă spun sigur. Știu tactică, am făcut și eu șmecherii de acest fel, am fost și eu fotbalist și știu cum e când faci 1-1 în deplasare sau când sunt ultimele secunde. Astăzi ne-a ieșit și dacă pierdeam nu era tragedie, o făceam la Poli, nu oriunde”, a conchis Mirciov.

FOTO: Sebastian Tătaru

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească tratamentul în orele următoare
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească…
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro TV s-a întors în România: „Fericită că am reușit să ajung”
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro TV s-a întors în România:…
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Intră în vigoare în luna octombrie
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Intră în vigoare în luna octombrie
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul 13
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul…