Falimentul unei legende. Cămătaru: „Era de așteptat. Din câte știu eu, cei de la CSU au o hotărâre judecătorească prin care au primit palmaresul Universității Craiova până în 1990”

Falimentul unei legende. Cămătaru:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Falimentul Universității Craiova nu l-a luat prin surprindere pe Rodion Cămătaru. Fostul atacant legendar al „Științei” a comentat pentru ProSport acest eveniment neplăcut pentru fotbalul oltean.

Nu pot să spun că nu mă așteptam. Era clar. Nu am nimic cu Adrian Mititelu, el a băgat bani, însă nu a înțeles că această echipă este o stare de spirit. El a crezut că e afacerea lui. Nu mă bucur de răul lui, însă acum a mai rămas o singură variantă pentru publicul din Craiova. Este vorba de CSU. Din câte am înțeles eu, cei de la CSU au o hotărâre judecătorească prin care au primit palmaresul până în 1990. Mai trebuie ca de acum să vină și rezultatele, prin rezultate lumea va veni lângă această echipă”.

Și Emil Săndoi s-a declarat dezamăgit de situația în care  a ajuns formația pe care a reprezentat-o mai bine de 15 ani în calitate de jucător și antrenor.  „E o zi tristă, pentru că sunt legat de FC U Craiova. Acum câțiva ani nu mă gândeam că se poate ajunge până aici nici în cele mai urâte vise. Nu cred că mai există perspective din Liga a IV-a. Trebuie să treacă ani de zile ca să se revină în Liga 1”

FC Universitatea Craiova, cvadruplă campioană a României, a intrat astăzi în procedura de faliment, după ce Tribunalul Brașov a respins planul de reorganizare în dosarul de insolvență al grupării oltene.

Echipa Universitatea Craiova, înființată în 1948, a câștigat de patru ori titlul de campioană, în sezoanele 1973/74, 1979/80, 1980/81, 1990/91, de șase ori Cupa României, 1976/77, 1977/78, 1980/81, 1982/83, 1990/91, 1992/93 și a fost prima formație din România calificată în semifinalele unei competiții europene, Cupa UEFA, în sezonul 1982/1983.

Pavel Badea, fost jucător la Universitatea Craiova între anii 1983-1992, 1996 și  2002-2004, s-a rezumat la o simplă declarație: „Nu comentez. Este o problemă în care trebuie să răspundă cel care a patronat acest club. CSU este un club de drept public, iar în 1992, secția de fotbal s-a desprins din acest club.  Din 1948, momentul în care ne-am înființat, clubul deține toate drepturile. E tot ce pot să spun”.

 

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele