Duru: „Frații Becali nu vor mai avea niciodată dreptul de a fi agenți de jucători”

Duru:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul departamentului licențiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că frații Ioan și Victor Becali nu vor mai putea obține niciodată licența de jucători în urma condamnării în Dosarul transferurilor, conform regulamentelor federației.

„Fiecare agent de jucători trebuie să îndeplinească niște condiți prealabile pentru a obține licența. Una dintre condiții este să aibă cazierul curat, să nu aibă condamnări penale. E clar că un condamnat penal nu mai poate desfăsfășura această activitate. E vorba de articolul 6 din regulamentul agenților de jucători, referitor la condițiile de obținere a licenței, în care se spune că solicinantul trebuie să formuleze o cerere la FRF pentru a obține licența, solicitantul trebuie să aibă o reputație impecabilă și se consideră că are o reputație impecabilă dacă nu a fost condamnat niciodată pentru infracțiuni financiare sau infracțiuni săvârșite cu violență”, a declarat Duru.

La 7 martie, la trei zile după decizia Curții de Apel București în Dosarul transferurilor, Federația Română de Fotbal a actualizat lista cu agenții de jucători licențiați de FRF, de pe care a fost scos Victor Becali.

Contractele jucătorilor reprezentați de Victor Becali vor fi preluate de către italianul Pietro Chiodi, care deține licența din partea FRF.

Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv, marți, la închisoare cu executare pe toți cei opt oameni din fotbal judecați în dosarul transferurilor.

Astfel, fostul acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a primit trei ani și opt luni, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica – trei ani și șase luni, fostul acționar al FC Dinamo, Cristian Borcea, și fostul impresar Ioan Becali – câte șase ani și patru luni, impresarul Victor Becali – patru ani și opt luni, fostul președintele al clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu – trei ani și patru luni, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, candidat la șefia Federației Române de Fotbal – trei ani, o lună și zece zile, iar fostul acționar al FC Dinamo și U Craiova, Gigi Nețoiu – trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×