Un severinean, șeic la Muscat: „Sper ca măcar un jucător de la academia mea să joace la CM din Qatar”

Un severinean, șeic la Muscat:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost atacant la CS Severnav, cu care a promovat în 2007 în eșalonul secund, Adrian Tufar a devenit primul român care are o școală de fotbal în Oman.

În 2008, după ce n-a fost reținut în lotul pentru Liga a II-a și după o scurtă experiență în arbitraj, severineanul Tufar a decis să plece ca profesor de sport în Oman, iar toamna trecută a înființat Adiso Academy Muscat, la care are deja înscriși peste 70 de copii, cu vârste între 8 si 16 ani. Nu doar omanezi, ci și libieni, sirieni, egipteni, danezi sau beloruși. Chiar și un român, originar din Craiova, al cărui tată lucrează în Oman, practică fotbalul la academia severineanului de doar 31 de ani.

De Paște, Tufar a revenit în țară, după 5 ani, dar nu a venit singur, ci împreună cu o parte a copiilor pe care îi antrenează la Adiso Academy, pe care i-a dus în cantonament direct la Poiana Brașov.

Impresionați de Castelul Bran și fascinați de mitul lui Dracula, arabii au vrut să demonstreze că știu și fotbal, iar marți după-amiaza au susținut primul amical pe plaiurile mioritice. Adversari le-au fost copiii de la ACS Luceafărul Drobeta, școală de fotbal patronată de actualul arbitru divizionar A Marian Balaci, fost coechipier cu Adrian Tufar la CS Severnav. Jocul s-a desfășurat pe terenul din Râșnov și s-a încheiat cu scorul de 7-0 în favoarea arabilor. Miercuri dimineată, oltenii și-au luat revanșa și au învins cu 2-1.

Antrenorul Tufar a vorbit despre fotbalul din Oman, acolo unde speră să dea măcar un jucător la Mondialele din Qatar. „În Oman, fotbalul e la nivel de semiamatori. Doar un jucător evolueză la nivel înalt, la Wigan, în Anglia. Există copii talentați, dar nu au continuitate, fiindcă nu vin constant la antrenamente și mulți abandonează fotbalul la vârsta de 18 ani. Am vrut să deschid această academie pentru a descoperi fotbaliști pe care să-i aduc ulterior în Europa. Nu am doar localnici, ci și alte naționalități, ai căror părinți sunt rezidenți în Oman, ca și mine. Deja colaborez cu academia lui Arsenal Londra din Oman. Ne-au dat și un jucător de 11 ani, pe Gustav Hemmingsen, pentru acest stagiu din România. Foarte talentați sunt și Mohamed Sherif, Salim al Aufi sau Sleiman Nasr, de la academia mea. Am și un român, pe Alex, din Craiova, care a fost la academia lui Everton din Kuweit. Tatăl lui lucrează acum în Oman și l-a adus la școala mea. Din păcate, el nu a putut veni la Poiana Brașov. Sper ca măcar un jucător de la academia mea să joace la Campionatul Mondial din Qatar, din 2022.”, a explicat Tufar.

Și elevii săi au vorbit despre acest stagiu, toți fiind încântați de experiența din România. „E o experiență benefică. E pentru prima dată când vin în Europa și îmi place România, în special această zonă. Și în Oman avem munți, dar sunt stâncoși. Aici e frumos, e multă verdeață și am avut posibilitatea să jucăm cu echipe din alte tări. Clima a fost mai rece în primele zile, dar acum ne-am adaptat. La noi e foarte cald. Am văzut și castelul lui Dracula. Vreau să fac o carieră în fotbal. Îmi doresc să joc aici, poate la Steaua București, iar apoi la AC Milan. Nu știu multe despre fotbalul românesc, dar am văzut la televizor amicalul cu Argentina de luna trecută. Am auzit de Hagi.”, a spus arabul Mohamed Sherif, de 15 ani.

Joi, Adiso Acamedy, la care antrenor secund e irlandezul Shane Carroll, va juca cu Dinamo București, în Capitală.

120 de euro/lună este taxa percepută Adiso Acamedy pentru un copil
20 de euro / lună este taxa percepută de Luceafărul Drobeta pentru un copil

În 2006, Tufar era protagonistul unui articol din ProSport, în care CCA îl delegase ca arbitru la meciul propriei echipe

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×