Alexandra Copos, dezamăgită de decizia Tribunalului București: „Tata a plătit prejudiciul în cazul transferurilor, îl va plăti și pe cel din Loteria”

Alexandra Copos, dezamăgită de decizia Tribunalului București:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fiica lui George Copos arată, într-o scrisoare făcută publică luni, după condamnarea tatălui său, că acesta și-a plătit prejudiciul constatat în cazul său în dosarul transferurilor de jucători și că va face la fel și în dosarul Loteria, deși nu a comis personal nicio faptă penală.

Alexandra Copos a transmis luni, după condamnarea definitivă a tatălui său la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I, o scrisoare în care expune o serie de argumente potrivit cărora acesta nu s-ar face vinovat de faptele pentru care a fost condamnat de Tribunalul București.

Am luat act cu dezamăgire de decizia Tribunalului București, pronunțată în 25 august 2014, prin care tatălui meu, Gheorghe Copos, i se impune o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru pretinsa săvârșire a unei infracțiuni de evaziune fiscală” și „menționez că tatăl meu se va supune hotărârii pronunțate de instanță, dar, în același timp, afirm răspicat că hotărârea este greșită, că este nelegală și că vom face toate demersurile legale pentru ca aceasta să fie infirmată„, se arată în documentul citat.

Referitor la caz, fiica lui Copos detaliază aspectele juridice și arată, în esență, că tatălui său „i se impută că societatea Ana Electronic SA ar fi făcut o afacere proastă vânzând 38 de spații comerciale către trei entități, persoane fizice și juridice, care au vândut mai departe spațiile comerciale către Loteria Română, cu un anume preț și că Ana Electronic SA ar fi putut obține un preț mai mare dacă ar fi vândut direct spațiile către Loterie„.

De fapt, cele 38 de spații comerciale au fost vândute la un preț de două ori mai mare decât valoarea acestora din grilele notarilor publici„, arată Alexandra Copos, care precizează că prima instanță nu ar fi menționat „care este norma cu caracter penal încălcată„.

Aceasta mai notează că „nimeni nu poate fi obligat să-și vândă bunul la cel mai mare preț posibil, nimeni nu poate fi obligat să realizeze cea mai mare materie impozabilă, iar prețul celor 38 de spații a fost unul real și corect” și că „proprietarul unui bun are un drept discreționar de a dispune de acesta, iar dreptul de dispoziție nu poate fi cenzurat de către nimeni, nici măcar de către organele judiciare penale„.

Fata lui Copos invocă și rezultatul unei expertize din dosar potrivit căreia „s-a stabilit de experții judiciari că nu există prejudiciu adus statului prin operațiunile mai sus descrise și, prin urmare, că nu există o obligație fiscală în sarcina Ana Electronic și, cu atât mai mult, în sarcina lui Gheorghe Copos„.

Gheorghe Copos nu obținea nimic, nici direct și nici indirect, prin săvârșirea pretinselor fapte de evaziune fiscală, și nici nu ajuta Ana Electronic să obțină bani pe care altfel i-ar fi plătit statului ca impozit. Atunci care ar putea să fie scopul faptelor sale? Întrucât răspunsul la această întrebare demonstra fără tăgadă că nu exista o faptă de evaziune fiscală, atât parchetul, cât și instanța au ignorat să cerceteze și să lămurească aceste aspecte. Pe scurt, consider decizia instanței profund nedreaptă, neavând suport în probatoriu. Nicio faptă de evaziune fiscală nu a fost săvârșită la nivelul societății Ana Electronic și cu atât mai puțin nu a fost săvârșită de tatăl meu personal„, se mai arată în scrisoare.

Alexandra Copos mai spune că, potrivit documentelor de la dosar, „societățile din Ana Holding au plătit către stat, sub formă de impozite, taxe și contribuții obligatorii, pe parcursul ultimilor ani, suma de 206.519.113 de euro, achitându-și întotdeauna toate datoriile fiscale, ceea ce demonstrează comportamentul fiscal corect al acestor societăți„.

Nu exista nici un motiv pentru care tatăl meu sau societatea Ana Electronic să riște angajarea răspunderii penale pentru suma ce se pretinde a fi prejudiciu, respectiv 876.914 euro” și că „totodată, un astfel de comportament nu poate caracteriza un grup de firme care continuă să existe pe piața românească de 24 de ani, să creeze locuri de muncă, mai precis 4.407, și care contribuie în continuare la bunăstarea statului român prin investiții de zeci de milioane de euro aici, în România„, adaugă fiica lui Copos.

În finalul scrisorii, Alexandra Copos că tatăl său „și-a achitat integral prejudiciul la care a fost obligat prin hotărârea pronunțată în dosarul «Transferurilor», după cum va plăti și partea de prejudiciu la care a fost obligat prin hotărârea Tribunalului București, pronunțată astăzi (luni – n.r.)„.

Tribunalul București l-a condamnat, luni, pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spații ale firmei Ana Electronic către Loteria Română, decizia instanței fiind definitivă.

Instanța a respins apelurile făcute de toți inculpații din dosarul Loteria I, precum și toate cererile de schimbare a încadrărilor jurice ale faptelor acestora, făcute pe parcursul judecării cauzei.

Tribunalul București a menținut decizia de condamnare dată de Judecătoria Sectorului 2 în 29 ianuarie, astfel că George Copos rămâne cu pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare. Instanța a constatat că George Copos a fost arestat într-o altă cauză.

Prin respectiva decizie Judecătoria Sectorului 2 a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă ANAF și i-a obligat, în solidar, pe Gheorghe Copos, Gilio Giuzepe Roza -ambii în solidar cu părțile responsabile civilmente ANA ELECTRIC și ROMTUR GM IMPEX-,Nicolae Cristea și Gabriel Rogoveanu la plata către partea civilă a sumei de 3.946.112 de lei, cu titlu de despăgubiri materiale și la plata tuturor obligatiilor fiscale accesorii, precum majorări, penalități și dobânzi, calculate pentru acest debit potrivit legislației fiscale în vigoare.

Prin aceeași decizie prima instanță a menținut măsurile de siguranță dispuse în cauză față de Copos prin ordonanța 22/P/2005 din 21 martie 2006, a sechestrului asigurator constând în indisponibilizarea sumelor de bani aflate în conturile persoanei fizice Gheorghe Copos și deținute la ING BANK, respectiv 3.237.034 de lei, consemnată în conturile 990340308916, 990340308928 și 999900301809 și prin ordonanța 22/P/2005 din 21 martie 2006, a sechestrului asigurator constând în indisponibilizarea sumelor de bani aflate în conturile persoanei fizice Gheorghe Copos și deținute la BRD Groupe Societe Generale, respectiv 630.064,10 lei, consemnați în contul SV 48834674450, 199.990,00 de lei, consemnați în contul TD 53792624450 și 50.625,09 de dolari, consemnați în contul TD 47297424450.

De asemenea, Tribunalul București a menținut pedepsele de câte patru ani de închisoare pentru Gilio Giuzepe Roza, Stelian Ioan Rațiu și Nicolae Cristea, fost director general al Loteriei Române, iar Gabriel Rogoveanu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare.

Instanța le-a interzis celor cinci dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de cinci, respectiv patru ani după executarea pedepsei.

Decizia Tribunalului București este definitivă.

George Copos este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa de trei ani și opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

Ceilalți inculpați condamnați la pedepse cu închisoare urmează să fie încarcerați.

George Copos și ceilalți patru inculpați au fost trimiși în judecată în iunie 2006.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-decembrie 2004, Copos, în calitate de asociat și președinte al Consiliului de administrație în cadrul Ana Electronic, împreună cu Roza și cu sprijinul lui Cristea și Rogoveanu, s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale, aducând bugetului de stat un prejudiciu de 39.461.121.820 de lei (peste un milion de euro, la valoarea cursului de schimb de la acea dată).

Folosind mecanismul interpunerii de noi proprietari în procesul de vânzare-cumpărare, respectiv SC Romtur GM Impex SRL, Niculaie Ghinea și Ion Matei, inculpații ar fi ascuns sursa impozabilă cu ocazia vânzării unui așa-zis „pachet” de 38 de spații comerciale, proprietate a firmei Ana Electronic, către Compania Națională Loteria Română, susțin anchetatorii.

Același mecanism ar fi fost folosit, potrivit DNA, și la achiziția de către Loterie a spațiului comercial din Cluj-Napoca de la SC Transilvania Oil, prin intermediul lui Stelian Ioan Rațiu.

În rechizitoriu se mai arăta că Nicolae Cristea – fost director general și președinte al Consiliului de Administrație în cadrul Companiei Naționale Loteria Română – ar fi plătit 800.000 de dolari clubului de fotbal Rapid, ca sponzorizări și publicitate, în perioada 1996-1999.

În plus, în 2002, Loteria Națională a închiriat pentru cinci ani, de la clubul Rapid, un panou publicitar în afara stadionului Giulești pentru suma de 175.000 de dolari pe an, preț de patru ori mai mare decât cel al pieței, au mai arătat procurorii. În privința acestor sponsorizări, procurorii au menționat, în dosar, că nu au dispus începerea anchetei, ci doar au vrut să sublinieze relațiile strânse dintre Copos și Cristea.

Procurorii au menționat că relația de „afaceri privilegiate” dintre Copos și Cristea a început cu mult timp în urmă, când Loteria a început să dea ca premii televizoare de la Ana Electronic, unde Copos este acționar.

Alexandra Copos (31 de ani) a absolvit liceul bucureștean „Jean Monet” în 2003, iar apoi a intrat la Finanțe, la ASE. În același an s-a înscris și la universitatea americană Princeton, absolvită în 2007. În prezent, ea este CEO al Ana Hotels și CEO al Ana Pan, precum și fondatoarea Aspire Academy.

articol scris de Cătălin Lupășteanu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen