Dinamo, în „Groapă”! Situație dramatică pentru „câini”: de 50 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva! „Joacă foarte prost, nu cred că prind play-off-ul!”

Dinamo, în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu Cosmin Contra (plecat, între timp, la națională) și Vasile Miriuță pe bancă, iar patronul Ionuț Negoiță în lojă, Dinamo a atins în toamna lui 2017 o contraperformanță veche de 50 de ani. „Roș-albii” au, la sfârșitul turului, mai multe înfrangeri decât victorii. Este doar a 3-a oară în istoria echipei când se întâmplă așa ceva, ultima oară un asemenea episod catastrofal având loc tocmai acum jumătate de secol, în sezonul 1967/1968.

Pentru că motivele prăbușirii de atunci au fost cu totul aletele decât cele din prezent, „câinii” au reușit, în returul sezonului 1967/1968, se redreseze rapid și să se claseze, la finalul campionatului, pe locul 3, după ce încheiaseră prima parte a sezonului pe locul 12! Acum, situația din clasament și circumstanțele competiției sunt ceva mai bune decât atunci, Dinamo păstrând șanse la o clasare mult mai bună, mai ales că, la finalul sezonului regulat, punctele se vor înjumătați. Problema cea mare rămâne chiar în interiorul grupării „roș-albe”, unde lipsa de valoare a jucătorilor se suprapune peste incompetența conducerii.

Dinamo se află azi în fața unei situații rar întâlnite în trecutul său. Finalul turului din campionatul 2017/2018 consemnează una dintre cele mai slabe performanțe din istorie. Distanța față de lider, în acest moment, este uriașă: 15 puncte.

Particularitatea momentului este că, începând din 2015-2016, campionatul s-a reorganizat ca structură, restrângându-se la numai 14 echipe, dar, în același timp, împărțindu-se în două competiții distincte: sezonul regulat și cel play-off/play-out, cu înjumătățirea punctajului. Pe hârtie, asta înseamnă că, teoretic, o echipă mediocră, dar care prinde locul 6, are șanse notabile la titlu dacă face un parcurs ireproșabil în faza play-off. Realitatea primelor două ediții în noul sistem competițional a demonstrat însă că astfel de „accidente” sunt puțin probabile. De fiecare dată, echipele care au câștigat campionatul regulat (Astra și Viitorul) și-au adjudecat și titlul.

În acest moment, Dinamo duce însă o luptă grea și cu șanse incerte de reușită pentru intrarea în play-off. Situația a stat și mai prost în 2014/2015, ultimul sezon cu 18 echipe, Dinamo fiind la nu mai puțin de 17 puncte de locul 1, însă atunci avea, totuși, mai multe victorii decât înfrângeri.


Sezonul 1967-1968 a fost ultimul în care Dinamo a mai terminat turul campionatului cu mai multe înfrângeri decât victorii. Situația de atunci era însă diferită, pentru că echipa se afla în schimb de generații după o serie de patru titluri câștigate și o victorie istorică, în Cupa Campionilor, cu Inter Milano (2-1 la București). Secvența de mai sus, din arhiva Revistei „Sport”, este surprinsă din timpul partidei Dinamo – U Cluj

Ceea ce semnalează că Dinamo traversează o criză fără precedent în istoria clubului este, dincolo de contraperformanța bilanțului victorii – înfrângeri, bilanțul ultimilor ani. Acesta este al șaselea an consecutiv când echipa termină turul campionatului de la locul 5 în jos. Niciodată nu s-a mai întâmplat, până acum, așa ceva. Cele mai lungi crize de rezultate au durat câte doi ani și s-au petrecut de două ori: la înființarea clubului (sezoanele 1948-1949 și 1950) și în ultimii ani cu Borcea și Badea la comandă: 2009-2010 și 2010-2011. 

ProSport a discutat cu doi jucători emblematici ai grupării „roș-albe”, în încercarea de a afla ce se întâmplă la Dinamo. Două extreme de superclasă ale istoriei dinamoviste, componentul echipei de aur de la sfârșitul aniilor ’90, Claudiu Vaișcovici, și „Săgeata Carpaților” din anii ’60, prima generație de top a fotbalului din Ștefan cel Mare, Ion Pârcălab, sunt de acord că haosul de la club, lupta pentru putere dintre Negoiță și Badea și absența posibilităților financiare stau la originea declinului din ultimii ani. „Se poate intâmpla o dată la 50 de ani și lucrul acesta. E o situație dezastruoasă. După părerea mea, dacă nu se iau măsuri, crede-mă că o să jucam în play-out”, anticipează, pesimist, Claudiu Vaișcovici.

Investițiile sunt singura soluție pentru a scoate Dinamo din criză, este de parere fostul internațional român: „Să investească! Să aducă jucători de valoare, că altfel, cu jucători de mâna a doua și a treia, nu poți avea rezultate. Asta e de făcut”.

Conflictul Negoiță – Badea, principala problemă

Ion Pârcălab nu vede o scăpare până nu se rezolvă problemele între Negoiță și Badea: „Se intâmplă lucruri bizare la Dinamo. Nu mai știm cine este acționar, cine nu este, sunt discuții cu terenul… Cu mai multe lucruri. E o situație neplacută, Dinamo este ca o echipă fără stăpân. Terenul e, practic, închiriat, nu au nicio bază. Domnul Negoiță a cumpărat echipa, are jucătorii, dar unde joacă cu ei? Am fost la meci când ei nu puteau intra în lojă. Nu decide Negoiță! Badea are terenul, așa am înțeles. Ei se antrenează la Săftica. Este o chestie foarte complicată, nu mi-o explic”.

„Săgeata Carpaților” a jucat la Dinamo chiar în 1967, ultimul an când Dinamo a mai „reușit” să termine turul cu mai multe înfrângeri decât victorii: „În ’67 era sfârșitul unui ciclu, se schimbau generațiile după ce câștigasem în ultimii ani 4 titluri la rând (n.r. – 1961-1962, 1962-1963, 1963-1964, 1964-1965. Eu, de altfel, am și plecat în Franța la sfârșitul acelui campionat. Echipa era patronată atunci de Ministerul de Interne, avea stăpân, nu erau probleme cu banii, se juca fotbal!”.

„Negoiță nu se implică destul”


În urmă cu aproape două săptămâni, Dinamo atingea culmea ridicolului într-un meci pierdut acasă, scor 2-3, cu codașa Concordia Chiajna. Actuala generație de fotbaliști „se bate”, cu șanse mari de reușită, la titlul de cea mai slabă din istoria clubului. FOTO: Mediafax

Pârcălab nu este de acord cu decizia finanțatorului de la Dinamo, de a nu mai plăti jucătorii până nu vor ajunge pe locul 3. Acesta are dubii că se va reuși măcar o clasare în play-off la sfârșitul campionatului regulat: „Domnul Negoiță nu se implică mai mult, să facă o dată ordine. A lăsat-o mai moale. Nici n-a venit la ultimul meci. E a nimănui echipa… Nu este normal să ameninți jucătorii că nu vor mai fi plătiți până nu ajung pe o anumită poziție. Nu termină pe locul 3 anul ăsta, joacă foarte prost, nu cred că prind nici play-off-ul. E o situație neplăcută pentru toată lumea”.

Unul dintre cele mai dezamăgitoare rezultate este, fără îndoială, înfrângerea de acasă împotriva Concordiei Chiajna, Dinamo fiind, practic, îngropată de foștii ei jucători alungați pe ușa din dos. Cu toate acestea, Pârcălab are încredere în Miriuță: „Este un antrenor bun, nu are cine știe ce rezultate, dar poate face treabă bună. Antrenor s-a pus, acum să vedem cine este conducătorul acestei echipe. Așa, ei nu au niciun Dumnezeu. Mi se pare o echipă dezorientată, parcă e adormită în teren. Nu se poate să tragem într-o repriză doar un șut spre poartă! Pasează pe la mijloc și atât. Nu jucăm nimic și vine Chiajna și te bate acasă, cu jucători cedați chiar de noi necorespunzător. Și Bumba, și Batin au marcat, jucători care nu trebuiau să plece. Nu înțeleg cine conduce aceast club”.

„Am râs prea mult de ei și acum sunt în aceeași situație”

„Jucătorii au o nesiguranță, nu joacă acasă! Terenul e, practic, închiriat, nu au nicio bază. Este o chestie foarte complicată, nu mi-o explic. Încerc să înțeleg ceva, poate într-o zi se va face lumină și aflăm și noi cine conduce echipa. Și la FCSB este o situație asemănătoare, probabil am râs prea mult de ei și acum pățim si noi același lucru. Să se rezolve tot! Să nu mai fie 2, 3, 7 conducători. Jucătorii știu lucrurile astea și îi frământă sigur. Trebuie tras un semnal de alarmă! Foarte bine că s-a sesizat presa, trebuiesc mai multe intervenții ale fostelor glorii! Păi, Dinamo joacă cu 1.000 de persoane în tribune?  Este inacceptabil! Ce atmosferă era odată în Ștefan cel Mare! Acum, în meci de Liga 1, vin mai puțin de 1.000 de persoane”, a încheiat Ion Pârcălab pentru ProSport.

Articol scris de Alexandru MONE

 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele