Walter merge pe Cluj Arena după trei ani de absență. Finanțatorul Universității a stabilit prima pentru câștigarea Cupei: „Împărțiți banii!”

Walter merge pe Cluj Arena după trei ani de absență. Finanțatorul Universității a stabilit prima pentru câștigarea Cupei:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Jucătorii lui Adrian Falub pot împărți 200.000 de euro dacă vor câștiga Cupa României. Florian Walter le-a comunicat că le va da toți banii pe care echipa îi va primi de la FRF.
  • Fotbaliștii Universității se pot îmbogăți dacă ajung în finala Cupei și se salvează și de la retrogradare. Alți 200.000 de euro reprezintă prima pentru salvarea de la retrogradare.

Fotbaliștii pregătiți de Adrian Falub au primit un imbold moral înainte de partida cu CFR Cluj de miercuri seară, de la ora 21:30, reprezentând returul semifinalei de Cupa României. Florian Walter, principalul creditor al Universității, a ajuns ieri la Cluj și a încercat să îmbărbăteze jucătorii. Acesta va asista din tribună la meciul din această seară, pentru prima dată în ultimii ani.

Ultima prezență a lui Walter la un meci al Universității, pe Cluj Arena, a fost în mai 2012, tot la un meci cu CFR, partidă în urma căreia rivala din Gruia a câștigat al treilea titlu de campionă. Vizita omului de afaceri a adus și promisiuni legate de prima pentru jocul cu CFR. „Vă dau toți banii de la federație să-i împărțiți”, a fost promisiunea lui Walter.

Echipa care ajunge în finala competiției va acumula 70.000 de euro, în urma depășirii fiecărui tur în parte, în timp ce câștigătoarea competiției primește 200.000 de euro. Acești bani vor fi împărțiți de jucătorii Universității dacă vor ajunge în finală. Clujenii mai au promisă o primă importantă în situația în care se vor salva de la retrogradare. 200.000 de euro este prima de obiectiv, care va fi acordată întregului lot.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele