Severinul caută sferturile, după 64 de ani!** Echipa lui Napoli dă piept în optimi cu Astra!

Severinul caută sferturile, după 64 de ani!** Echipa lui Napoli dă piept în optimi cu Astra!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Câștigător al Cupei României în 1943, scor 4-0 în finala cu Sportul Studențesc București, Severinul încearcă o nouă calificare în sferturile competiției, după 64 de ani! În 1948, CFR Turnu Severin elimina Jiul Petroșani (2-1) și Dermata Cluj (3-1), dar în sferturi era învinsă de CFR Timișoara (0-2). În 2011, actuala echipă a Severinului s-a oprit în optimi, după ce a fost surclasată de Dinamo București (0-5).

În ediția 2012-2013, CS Turnu Severin a eliminat CS Mioveni (2-1) în șaisprezecimile de finală, iar astăzi, de la ora 18,30, va juca la Giurgiu, cu Astra. Cele două echipe s-au întâlnit și în campionat, dar la Ploiești, iar la vremea respectivă aveau alți antrenori. Partida din etapa a IV-a s-a încheiat nedecisă, scor 1-1, dar la finalul jocului Bogdan Stelea a fost demis, în timp ce Marian Bondrea obținea primul punct al sezonului, însă nu avea să mai reziste decât două meciuri la nou-promovata din Oltenia.

De meciul din optimile Cupei României pare mai interesată Astra, echipă care speră la un loc în Europa League. Surprinzător, controversatul patron Ioan Niculae l-a demis duminică seara și pe Gigi Mulțescu, cel care resuscitase echipa mutată la Giurgiu, de la Ploiești. În șaisprezecimi, Astra s-a impus cu 4-1 la CSMS Iași, iar vinerea trecută, în campionat, învinsese aceeași echipă, dar cu 1-0, la Giurgiu. Motivul demiterii e legat de un conflict între antrenor și președintele Dinu Gheorghe, tranșat în stilu-i caracteristic de patronul Niculae.

Napoli joacă cu gândul la meciul cu Pandurii
Mult mai sigur de post, deși echipa are rezultate negative, antrenorul de la CS Turnu Severin, Nicolo Napoli, vrea să aibă continuitate în Cupa României, chiar dacă e mai mult cu gândul la meciul din campionat, de la Târgu Jiu. La Giurgiu, Napoli va miza mai mult pe rezerve. „Încercăm să câștigăm meciul de la Giurgiu, cu Astra. Bineînțeles, voi miza pe jucătorii care au evoluat mai puțin, pentru că ne așteaptă un nou meci greu în campionat, la Pandurii”, a spus Napoli.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen