Pappa Cupa! Petrolul pierde în minutele de prelungire și Astra merge în prima ei finală. Astra – Petrolul 2-1

Pappa Cupa! Petrolul pierde în minutele de prelungire și Astra merge în prima ei finală. Astra - Petrolul 2-1
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Astra Giurgiu s-a calificat dramatic în finala Cupei României după un gol marcat în prelungiri de Paul Papp din poziție de ofside

CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO DE LA ASTRA – PETROLUL

Meciul decisiv pentru calificarea în finala Cupei României a început cu o surpriză de ordin tactic pregătită de Răzvan Lucescu prietenului său de-o viață, Dinu  Gheorghe. Președintele giurgiuvenilor a lăsat de înțeles marți seară, în cadrul unei emisiuni de televiziune, că știe formula de start a Petrolului. Însă la ora meciului lucrurile au stat diferit, Lucescu a trimis în teren o distribuție surprinzătoare: Achim și Alcenat, ambii fundași dreapta de meserie, au format flancul drept al „lupilor”, în timp ce mijlocașul spaniol Fernandez, care evoluase în weekend cu Gaz Metan în partea dreaptă, a fost trecut pe banda stângă. Tehnicianul Astrei nu a surprins cu nimic, singura mutare neașteptată fiind revenirea lui Yoda în primul „11”, după ce în ultima etapă de campionat francezul de origine ivoriană nu a prins nici lotul.
După o jumătate de repriză prudentă de partea ambelor echipe, Albin a executat cu rafinament de sud-american o lovitură liberă de la 35 de metri, mingea a lovit bara și a ajuns la Tamuz, care a marcat cu o lovitură de cap (22). Prin a doua sa reușită, de când evoluează pentru Petrolul, israelianul a părut că deschide drumul ploieștenilor spre o nouă finală.

Budescu și Papp au trimis Astra în finală

Începutul de repriză a părut unul calm, pe placul echipei lui Răzvan Lucescu, însă în minutul 52 Budescu a adus egalarea după o centrare a lui Yahaya, marcând primul său gol împotriva Petrolului de când evoluează la Astra. În încercarea de a menține scorul de 1-1, antrenorul prahovenilor a efectuat o schimbare defensivă în minutul 61, când l-a introdus pe „închizătorul” Romario în locul lui Fernadez. Mai mulți mușchi, mai puțină fantezie.
După ratarea lui Papp (66), Florin Marin a renunțat la De Amorim pe care l-a înlocuit cu Alibec. Pericolul a venit de la Yoda, care l-a întins pe portarul ploieștenilor cu un șut de la 17 metri (76). Practicând un fotbal excesiv de prudent în repriza secundă, fără ocazii, ploieștenii au pierdut calificarea în prelungiri, din ofside, când Papp a marcat, după o centrare a lui Morais, golul celei mai importante performanțe din istoria clubului Astra Giurgiu.

Răzvan Lucescu a pierdut un meci pe care a părut că îl stăpânește din cauza fricii de a ataca. Ar fi fost bine pentru el să fi fost din nou „Mister X”.

Cronică scrisă de Ovidiu Dumitrescu

COMENTARIUL LIVE TEXT DE LA ASTRA – PETROLUL

FINAL DE MECI. Astra – Petrolul 2-1 și Astra este pentru prima dată în istorie în finala Cupei
Min90+4: GOOL ASTRA. Papp înscrie dintr-o poziție suspectă de offside și Astra conduce cu 2-1

Min90+3: II Cartonaș galben primit de Hoban după un fault la Alibec
Min90+2: II Geraldo vede și el cartonașul galben
Min90: II Alibec este avertizat
Min86: ⇔ Iese Yoda, intră Ivanovski
Min85: II Morar mai face un gest inexplicabil și vede al doilea cartonaș. Morar este eliminat
Min82: II  Morar își face simțită prezența pe teren cu un cartonaș galben primit pentru un gest necugetat
Min81: ⇔ Același Albin îi lasă locul lui Morar
Min81: II Albin intră tare la Mățel și vede cartonașul
Min80: 
Lucescu pregătește a treia schimbare
Min77: ⇔ A doua modificare și la Astra. Enache a intrat în locul lui Yazalde
Min76:
Paradă incredibilă a lui Pecanha la șutul viclean încercat de Yoda. Mingea s-a dus lângă bara porții
Min72: ⇔ A doua schimbare la Petrolul. Iese Tamuz, intră Camara

Min68: ⇔ Prima schimbare și la Astra. Alibec intră în locul lui De Amorim. Crainicul stadionului a anunțat faptul că a ieșit Yahaya, când de fapt a fost schimbat De Amorim
Min66: Ocazie mare a Astrei. Papp este singur lângă bara porții, dar reia paralel cu linia, din centrarea venită din corner
Min64: Șut violent al lui Jonior Morais, Pecanha are ceva emoții, dar reține în cele din urmă
Min61: ⇔ Lucescu pregătește prima schimbare. Iese Walter Fernandez, intră Romario
Min52: GOOOL ASTRA. Budescu egalează cu o reluare elegantă din centrarea lui Yahaya. Astra – Petrolul 1-1. Budescu nu s-a bucurat la primul gol reușit împotriva Petrolului, fosta lui echipă
Min50:
Mățel blochează centrarea lui Guilherme și Petrolul are lovitură de colț după mai multe minute de posesie a Astrei.
Min46: Începe repriza secundă

Min45: PAUZĂ‚ la Giurgiu. Astra – Petrolul 0-1 (gol Tamuz) și gazdele au nevoie de două goluri pentru a merge în finală

Min44: Lovitură liberă periculoasă scoasă de Papp după un duel cu Geraldo. Morais șutează violent, dar peste poartă
Min36: Scutierii își fac apariția în tribune. Au apărut ceva violențe după deschiderea scorului. Galeria Petrolului a început să arunce cu sticle și cu scaune în galeria Astrei, aflată la câteva rânduri distanță.
Min35:
Yazalde cade în careu de lângă Guilherme, gazdele cer penalty. Balaj se consultă cu arbitrul adițional și lasă jocul liber
Min32: Fază încinsă la poarta lui Pecanha. Yoda colaborează excelent cu Yazalde și acesta reia din patru metri, puțin pe lângă poartă
INFO: După deschiderea scorului, galeria Petrolului s-a dezlănțuit. Se pare că nu au funcționat așa cum trebuiau filtrele, suporterii echipei lui Răzvan Lucescu reușind să introducă torțe în stadion

Min25: Replică bună a ASTREI. Junior Morais trimite puțin pe lângă poartă
Min22: GOOOL PETROLUL. Albin trimite fabulos spre poartă, din lovitură liberă, mingea este deviată în bară, iar Tamuz trimite cu capul în poarta goală. ASTRA – PETROLUL 0-1.
Min21: II Cartonaș galben pentru Papp. Albin a recuperat în apărare, a plecat pe contră și a fost blocat ca la rugby de fundașul gazdelor
Min16:
Fază incredibilă în atacul Petrolului. Albin a primit de la Tamuz, este singur în careu, dar se oprește pentru o clipă crezând că este în offside. Faza s-a terminat cu o centrare respinsă în corner
INFO: Mutu este la marginea terenului alături de Dinu Gheorghe. Atacantul Petrolului tremură de frig
Min8: Albin este blocat la marginea careului mare, după o fază bună reușită de Tamuz
Min6: Budescu încearcă un șut de la marginea careului mare, dar este blocat și Pecanha repune din șase metri
INFO: Galeria Petrolului încă nu a intrat pe stadion. Unul dintre cele două sectoare rezervate acestora s-a umplut
Min 1:
A început meciul. Astra a avut lovitura de start


UPDATE 20:30 A început returul dintre Astra și Petrolul! În tur, cele două echipe au remizat, scor 0-0. Galeria Petrolului a intrat cu greu în stadion, accesul acestora făcându-se pe baza buletinului. La intrarea pe teren, aceștia s-au răzbunat pe patronul Astrei, Ioan Niculae, ținta lor favorită. Scandările au inclus numele acestuia de fiecare dată.

UPDATE 20:18 Plouă torențial la Giurgiu, însă gazonul este impecabil. Sunt doar 9 grade în acest moment și probabil temperatura o să scadă simțitor. Rămâne de văzut cât vor fi nevoiți suporterii să stea în frig. 90 de minute sau mai mult.

UPDATE 20:06 În plan îndepărtat și în atenția fotografilor, Răzvan Lucescu și Dinu Gheorghe discută. Buni prieteni și foști colaboratori la Rapid, cei doi s-au lăudat reciproc pe tot parcursul săptămânii, președintele Astrei fiind cel care astăzi nu a scăpat nicio șansă de a-l elogia pe antrenorul Petrolului. Stadionul este în continuare gol, doar o mână de suporteri ai giurgiuvenilor aflându-se în tribunele acestuia. Galeria Petrolului încă nu a făcut accesul pe stadion.

UPDATE 20:00 Bornescu și Coman, foști colegi de echipă la Rapid, astăzi rezerve la Petrolul, respectiv Astra, au o conversație scurtă la mijlocul terenului. Ambele echipe se încălzesc. „Lupii galbeni” au fost fluierați de puținii spectatori care se află în acest moment pe stadionul Astrei.

UPDATE 19:57 Reacția lui Dinu Gheorghe la echipa Petrolului: „Nu avem accidentați, toți jucătorii sunt apți. Îl avem doar pe Laban suspendat. Nu am ghicit toți jucătorii Petrolului, nu l-am ghicit pe Tamuz. Dar, ăsta e Răzvan, încearcă să surprindă„, a declarat acesta la Sport.ro.

UPDATE 19:52 Avem echipele de start.

Astra:  Lung – Mățel, Papp, Găman, Morais – Yahaya, Seto – Yoda, Budescu, De Amorim – Yazalde
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Achim, Geraldo, Guilherme – Hoban, De Lucas – Walter, Albin, Teixeira – Tamuz

UPDATE 19:40 Mai sunt 50 de minute până la debutul returului Cupei României dintre Astra și Petrolul. Niciun spectator nu este încă pe stadion. Pe teren, portarii Astrei se încălzesc.

UPDATE 18:46 În una dintre ultimele intervenții telefonice de dinaintea partidei, Dinu Gheorghe, președintele Astrei, l-a lăudat pe antrenorul Petrolului: „Răzvan nu lasă nimic la voia întâmplării, are experiență mare, știe să pregătească jocurile foarte bine. Are o echipă bună, care îl ajută”, a spus acesta la Digi. Niciun cuvânt de antrenorul echipei sale, Florin Marin. Sau de echipa lui, Astra Giurgiu.

UPDATE 18:26 De cealaltă parte, cei de la Astra i-au ales pe Budescu și pe Papp să ofere declarații referitoare la returul Cupei României. Ironic, dat fiind faptul că cel dintâi a fost acuzat în câteva rânduri de către patronul echipei, Ioan Niculae, că refuză să evolueze contra fostei sale echipe: „Sperăm să câștigăm acest meci. Trebuie să fim pregătiți pentru orice, inclusiv pentru lovituri de departajare. Trebuie să avem o atitudine bună. Este clar faptul că suntem foarte motivați. Cei mai mulți dintre noi nu au mai jucat o finală. Dacă ar fi să aleg, aș opta pentru un  meci închis, în care să ne impunem cu 1-0 și să ne calificăm”, a declarat Budescu. Încă un semn că partida de astăzi nu va fi una spectaculoasă și o va imita pe cea din tur. Paul Papp a confirmat și el cele mai sumbre gânduri ale microbiștilor: „Suntem foarte concentrați și dornici să facem o bucurie suporterilor și patronului. Nu avem trofee în palmares și asta ne motivează foarte mult. Eu mi-aș dori să ne apărăm foarte bine și să câștigăm cu 1-0”, a declarat fundașul adus în această iarnă de Astra.

UPDATE 18:05 Beța și Morar, jucătorii celor de la Petrolul, au vorbit despre returul semifinalei pe care echipa acestora o va disputa în această seară contra Astrei. Amândoi par siguri de prezența în finală a „lupilor galbeni”: „Presiunea este mai mare pe Astra, pentru că noi ne putem califica și printr-o remiză. Suntem relaxați și încrezători că vom ajunge în finală”, a declarat Beța. Nici Morar nu a fost mai rezervat în declarații: „Meciul nu va fi ușor, dar eu sunt încrezător că noi ne vom califica. Avem un  moral bun după victoria cu Gaz Metan. Ar fi un dezastru să nu ne calificăm. Cupa este una dintre obiectivele noastre”. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în cele 90 de minute sau chiar mai multe. Partida dintre Astra și Petrolul va începe în două ore și jumătate.

UPDATE 16:19 Declarațiile oficialilor celor două echipe înainte de returul din această seară nu sunt încurajatoare în privința unui joc ofensiv și spectaculos: „Așteptăm să nu luăm gol, asta este obligatoriu. Va fi un joc care va semăna cu cel din tur, un joc tacticizat, nu va fi spectaculos. Probabil o greșeală va decide meciul. E posibil să fie și prelungiri”, a declarat Dinu Gheorghe, președintele Astrei. Așadar, să nu avem așteptări mari de la retur, doar să sperăm că vor veni repede greșelile despre care Dinu Gheorghe a vorbit  mai sus, pentru a evita prelungirile și implicit minutele în plus de tacticizare și de anulare reciprocă ale Astrei și Petrolului

UPDATE 15:06 Deși nu este apt de joc pentru semifinala din această seară din cauza unei intervenții chirurgicale minore, Adrian Mutu a anunțat ieri gestul pe care îl va face dacă echipa acestuia se va califica în finală și va câștiga Cupa României: „Nu mi-am mai făcut tatuaje în ultimul timp, nu am mai avut idei. O să-mi fac unul cu un lup dacă vom câștiga Cupa României”, a declarat „Briliantul” pentru ProTV. Ar fi al 16-lea tatuaj pentru Mutu.

UPDATE 14:49 Fanii Petrolului sunt solidari cu familiile celor 96 de persoane care au murit în urmă cu 25 de ani pe stadionul „Hillsborough”. Peste 50 de stickere au fost cumpărate de suporterii echipei lui Răzvan Lucescu. Încasările vor fi donate familiilor englezilor. AICI puteți să citiți ceea ce s-a întâmplat pe 15 aprilie 1989, în semifinala Cupei Angliei dintre Liverpool și Nottingam Forest.


Astra și Petrolul se află la șase, respectiv zece puncte de liderul Steaua, șansele la titlu fiind pur teoretice, astfel că meciul din semifinala Cupei României devine capital pentru ceea ce înseamnă șansele la un trofeu în acest sezon. Cele două echipe vin după o etapă de campionat în care au câștigat fără mari emoții pe teren propriu, Astra 1-0 împotriva Concordiei Chiajna, în timp ce Petrolul a învins-o pe Gaz Metan cu 2-0. Ambele echipe nu pot conta pe căpitanii din etapa din week-end, Laban și Mustivar primind cartonașe roșii.

Miza meciului și caracteristica partidelor de cupă pot duce la un joc tacticizat și lipsit de spectacol, cei doi antrenori avertizând la conferințele de presă premergătoare partidei asupra „pericolului” de a nu asista la un un meci spectaculos. „Nu putem să ne descoperim, să oferim spații, ei au jucători periculoși de contraatac”, a spus Florin Marin, antrenorul Astrei. „Va fi un meci interesant între două echipe bune, cu valori individuale. Există posibilitatea ca meciul să arate un echilibru tactic”, a adăugat Răzvan Lucescu, antrenorul Petrolului. În caz că duelul tactic va produce o întâlnire fără spectacol și goluri s-ar putea ajunge la loviturile de departajare. Cei doi antrenori sunt pregătiți și pentru un astfel de moment. „Luăm în calcul loviturile de la 11 metri”, a declarat Florin Marin. „Am exersat și loviturile de la 11 metri, dar în timpul meciului este cu totul altceva, altă tensiune, jucătorii au o altă stare de spirit”, a spus Răzvan Lucescu.       

Se joacă la Giurgiu. Cine e în avantaj?

Cei doi antrenori au păreri diferite în privința influenței locului unde se va juca returul acestei semifinale. Răzvan Lucescu mizează pe lipsa unui suport consistent din partea fanilor pentru adversarii de la Astra: „La Giurgiu nu vom întâmpina ostilitate din partea fanilor, nu e ca la Timișoara, sau pe Ghencea și Giulești. Plecăm cu un ușor avantaj, orice rezultat de egalitate, în afara lui 0-0, ne califică”. De cealaltă parte, Florin Marin nu ia în calcul dezavantajul de a nu avea  un public fierbinte: „Jucătorii sunt foarte motivați, avem avantajul terenului propriu”.
Adrian Mutu regretă că nu își poate ajuta echipa din teren, din cauza accidentării: „Sper ca băieții să-mi facă un cadou, calificarea în finală”. Meciul de miercuri seară reprezintă doar a treia întâlnire dintre cele două în Cupa României. În afara primei manșe din semifinala actualului sezon, Astra și Petrolul s-au mai întâlnit o singură dată, pe vremea când amândouă reprezentau Ploieștiul. Partida a contat pentru optimile de finală ale ediției 2011-2012 și a fost câștigată de Petrolul cu 1-0.


Articol scris de Ovidiu Dumitrescu


 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen