Dinamo – Astra 2-1. Palic a marcat golul victoriei la ultima fază a meciului, după ce Enache egalase în prelungiri. Lui Șumudică i s-a făcut rău și a plecat la spital în minutul 70

 Dinamo - Astra 2-1. Palic a marcat golul victoriei la ultima fază a meciului, după ce Enache egalase în prelungiri. Lui Șumudică i s-a făcut rău și a plecat la spital în minutul 70
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a câștigat contra Astrei, 2-1 la ultimul meci în Ștefan cel Mare, și s-a calificat în semifinalele Cupei României.

Cu greu poate fi descrisă evoluția Astrei în meciul de marți seară. Cine nu a urmărit restul sezonului ar fi putut să jure că Dinamo joacă împotriva unei echipe de play-out, cu mici șanse la salvarea de la retrogradare. Inexistentă timp de 90 de minute, Astra a fost învinsă clar, mult mai clar decât o arată tabela.

Gnohere a lovit rapid, în minutul 16, după un corner bătut de Anton și o prelungire a lui Dorin Rotariu. A urmat o dominare cruntă a elevilor lui Mircea Rednic, care nu au avut nicio problemă în a scoate mingea la margine, de unde Palic și Cosmin Matei au dictat ritmul jocului, dar Fai și același Palic au ratat cele mai mari ocazii ale reprizei, Silviu Lung Jr. arătând în ambele rânduri de ce este considerat cel mai bun portar din România. După pauză, Șumudică a încercat cu Alex Ioniță, dar nici introducerea fostului rapidist nu a putut salva un meci slab, cel mai slab al sezonului.

Dinamo a ratat prin Fai și Rotariu, Feșnic nu a arătat penalty pentru gazde după un henț al lui Teixeira în propriul careu, înainte ca lui Șumudică să i se facă rău și să fie nevoit să plece direct la spital. Antrenorul giurgiuvenilor a pierdut spectacolul din final: Enache a egalat cu o execuție genială, în minutul 91, pentru ca Palic, trei minute mai târziu, să decidă meciul la ultima fază, declanșând sărbătoarea în tabăra dinamovistă.

Dinamo devine a doua echipă calificată în semifinalele Cupei României, după ASA, după un meci în care a profitat la maximum de apatia adversarului, dar pe care era să-l scape printre degete la final.


Dinamo – Astra 2-1 (Gnohere 16, Palic 90+4 / Enache 90)

Echipele de start:

  • Dinamo: Cerniauskas –   Corbu, Puljic, Mevlja, Fai – Nedelcearu,   Anton – C. Matei (Vojnovic 67), D. Rotariu (Gavrilă 79), Palic – Gnohere (Essombe 62)
  • Astra: S. Lung – Queiros, Geraldo, Dandea (Al. Ioniță II 46),   J. Morais – Lovin, Boldrin (D. Florea 67) –   G. Enache, Budescu, Teixeira – Alibec (D. Niculae 73)

22;28 FINAL DE MECI! Horațiu Feșnic fluieră pentru ultima dată, după 95 de minute animate de golurile din final. Dinamo obține o victorie meritată și merge în semifinalele Cupei României!


22:26 GOOOOOOOL DINAMO! Scenariu aproape ireal în Ștefan cel Mare. La trei minute de la golul egalizator semnat de Enache, Palic face 2-1, în minutul 94. Croatul profită de un blocaj al lui Essombe la Teixiera, intră nestingherit în careu și șutează din apropiere, fără șanse pentru bravul Silviu Lung. Dinamoviștii declanșează bucuria. De data aceasta chiar sunt calificați în semifinale!


22:23 GOOOOOOL ASTRA! Când nimeni nu se aștepta, mai ales dată fiind evoluția Astrei, giurgiuvenii egalează, în primul minut al prelungirilor. Gabi Enache prinde un șut superb de la marginea careului, după o gafă a lui Cerniauskas și o respingere nefericită a lui Puljic, iar balonul e trimis prea bine pentru ca goalkeeper-ul lui Dinamo să aibă vreo șansă. Miraculos, Astra egalează și va trimite, probabil, meciul în prelungiri.


22:15 E clar, Octavian Șovre nu e în cea mai bună zi. Semnalizează complet aiurea ofsaid la o fază în careul lui Dinamo, apoi ridică din nou eronat fanionul, la o lovitură liberă executată de Budescu, pe care Daniel Niculae a reluat-o cu capul în bară.


22:11 Astra e în continuare inexistentă, iar plecarea lui Șumudică sugerează că echipa trece printr-o situație mult mai grea decât lasă să se înțeleagă. Dinamo își vede de treabă, forțează golul secund, dar Essombe trimite mult pe lângă poartă. Mai sunt 10 minute.


22:02 GEST SURPRINZĂ‚TOR AL LUI MARIUS ȘUMUDICĂ‚! Tehnicianul Astrei pleacă pur și simplu de pe banca tehnică, în minutul 70 al partidei, ocolește terenul și se duce direct la vestiar. Din ce ne dăm seama, nu este o decizie luată în urma arbitrajului, ci mai degrabă din cauza jocului penibil al echipei. Înainte de a pleca, Șumudică l-a introdus pe Daniel Niculae în locul lui Alibec, iar atacantul a plecat și el direct la vestiar.


21:55 Din păcate, continuă greșelile de arbitraj care influențează rezultatele partidelor. După ce aseară Tudor nu a dat un penalty Stelei, e rândul lui Horațiu Feșnic să nu arate punctul de la 11 metri într-o situație clară. Matei centrează, mingea se oprește în mâna lui Teixeira, dar arbitrul lasă jocul să continue. Reluările arată că, fără dubiu, Dinamo trebuia să primească penalty.


21:53 Astra joacă mai bine decât în prima repriză, dar tot nu face suficient pentru a pune probleme cu adevărat. Junior Morais încearcă de la distanță, dar trimite mult peste poartă. Rednic face schimbarea obișnuită în acest sezon: Gnohere e înlocuit de Essombe.


21:45 ACELAȘI SILVIU! Astra iese la atac, dar șutul lui Alibec e reținut ușor de Cerniauskas. Imediat, Dinamo are o ocazie și mai mare: Rotariu scapă singur cu portarul, trage la colțul lung, dar e blocat de Silviu Lung, care-și mai trece în cont o paradă importantă. Trebuie să spunem că Budescu face unul dintre cele mai proaste meciuri ale acestui sezon.


21:38 OCAZIE FAI! Micuțul fundaș dinamovist se strecoară prin apărarea Astrei și scapă singur cu portarul. Încearcă să-și mărească unghiul de șut, se apropie de Silviu Lung, dar finalizează modest, cu latul, și-i permite giurgiuveanului să respingă. Imediat, Astra are și ea o situație periculoasă, dar lovitura cu capul a lui Denis Alibec trece pe lângă poarta lui Cerniauskas. Început bun de repriză.


21:36 A început repriza a doua. Șumudică mută, așa cum era de așteptat. Iese Dandea și intră Alexandru Ioniță II. Asta înseamnă că Lovin va juca în centrul liniei defensive, Teixeira va fi retras la mijlocul terenului, iar Ioniță se va instala în banda stângă a atacului. rednic nu a făcut nicio schimbare.


21:18 Pauză în Ștefan cel Mare, după 45 de minute dominate clar de Dinamo. Mai jos aveți poza care arată cam cum s-a jucat în această repriză. Gazdele au atacat mult pe flancul drept, unde Cosmin Matei s-a descurcat foarte bine (da, are și momente în care joacă bine), mijlocașul dinamovist numărându-se printre remarcații primei părți. În ceața din Ștefan cel Mare, Silviu Lung Jr. e singurul fobtalist al Astrei care merită menționat. În rest, băieții lui Șumudică par că au cam uitat fotbalul. 


21:12 Astra e doar o umbră a echipei care ne-a obișnuit cu un fotbal spectaculos, rapid și plin de imaginație. Mevlja scoate o minge din picioarele lui Boldrin, la marginea careului advers, pasează în spate la Palic, croatul se lasă bine pe minge, prinde un șut violent din 12 metri, dar Lung demonstrează că nu degeaba e considerat cel mai bun portar din campionatul României și scoate în corner. Clar, e repriza lui Dinamo. Șumudică ar trebui să fie mulțumit cu scorul de pe tabelă. Să vedem ce va încerca la pauză.


21:01 Pe fondul dominării lui Dinamo apar și ocaziile la poarta lui Silviu Lung. Fai intră în centru, încearcă poarta cu un șut cu piciorul drept, la colțul scurt, dar goalkeeper-ul giurgiuvean e atent și respinge în corner. Astra nu leagă încă jocul, dar când va începe s-o facă lucrurile s-ar putea complica pentru echipa lui Mircea Rednic.


20:57 Astra e dominată clar în acest început de meci, situație cu care Marius Șumudică nu s-a confruntat prea des în acest sezon. Dinamo e echipa mai bună la mijlocul terenului, Nedelcearu și Anton câștigă pentru moment duelul cu Boldrin și Lovin, iar baloanele ajung mai ușor la Palic și Matei. De partea cealaltă, vedetele giurgiuvenilor, Alibec, Budescu și Teixeira nu au existat în primele 25 de minute. Jumătate de repriză foarte bună făcută de Dinamo.


20:50 GOOOOL DINAMO! Un șut al lui Cosmin Matei respins de Silviu Lung Jr. duce la cornerul din care elevii lui Mircea Rednic deschid scorul. Bate Paul Anton, Dorin Rotariu trimite pe spate, iar Gnohere se plasează foarte bine, câștigă duelul cu Lovin, apoi trimite în poartă, cu capul. E 1-0 pentru Dinamo încă din minutul 16, iar scorul putea fi și mai mare dacă același Gnohere nu era oprit complet aiurea din drumul spre gol de asistentul Octavian Șovre.


20:48 S-a terminat meciul de la Timișoara, după 14 penalty-uri executate. A ratat Artean, ceea ce înseamnă că ASA e prima calificată în semifinale.


20:45 10 minute echilibrate, la asta am asistat în startul meciului. Totuși, realizări puține. Mingile ajung greu sau foarte greu la Gnohere și Alibec, iar lupta se dă mai mult la mijlocul terenului. Totuși, atmosfera din stadion e foarte frumoasă.


20:33 A început meciul, nu înainte de a se ține un moment de reculegere în memoria victimelor din Colectiv. De altfel, Budescu, căpitanul Astrei, joacă cu o banderolă neagră din același motiv. Iar el este Geraldo Alves, un alt străin din Liga 1 marcat de tragedia din 30 noiembrie.


20:22 10 minute până la meci și lumea nu se înghesuie încă la stadion. Se întâmplă, însă, lucruri interesante la Timișoara. ACS Poli și ASA Târgu Mreuș au intrat în prelungiri. De acolo va proveni prima semifinalistă a Cupei României și o posibilă adversară pentru Astra sau Dinamo.


20:12 REVEDERE. Mansaly boubacar vine din nou în Groapă. De data aceasta nu ca jucător al lui Dinamo, ci ca adversar. Mijlocașul senegalez a fost adus în România de Dinamo, în 2012, și a trecut în tabăra Astrei după trei ani petrecuți în București. În această seară el nu se află în lot, dar nu a ratat șansa de a se întreține câteva minute cu foștii colegi.


20:03 MOBILIZARE. Știm deja despre Dinamo că este una dintre echipele la care marketing-ul își face loc pe lista de priorități (spre deosebire de marea rivală), iar conducătorii din Ștefan cel Mare dovedesc din nou că sunt deschiși spre inițiative frumoase. La meciul din această seară, ultimul al echipei pe teren propriu în 2016 și ultimul pe actualul stadion, care urmează să fie demolat, intrarea va fi liberă. Chiar și așa, stadionul e încă destul de gol, vremea ținându-i pe fani departe de arena din Șoseaua Ștefan cel Mare.


19:55 AVEM ȘI ECHIPA ASTREI! Se pare că cele două echipe își doresc foarte mult un loc în semifinalele Cupei. După Mircea Rednic, și Marius Șumudică trimite în teren echipa standard, cu o singură excepție. La giurgiuveni lipsește Găman, cel care a fost nevoit să se opereze zilele trecute, iar locul lui e luat de Dandea.


19:21 AVEM ECHIPA PE CARE MIRCEA REDNIC O VA TRIMITE ÎN TEREN! „Puriul” îl bagă din nou în teren pe tânărul Corbu. Tehnicianul lui Dinamo va folosi un sistem 4-2-3-1, iar în afara fundașului dreapta, Rednic a trimis în teren echipa standard a „câinilor”. Așadar: Cerniauskas – Corbu, Puljic, Mevlja, Fai – Vojnovic, Nedelcearu – C. Matei, Rotariu, Palic – Gnohere


Mijlocul săptămânii este dedicat meciurilor de Cupa României. „Sferturile” Cupei programează, marți, 15 decembrie, un adevărat derby al primului eșalon românesc. Dinamo București și Astra Giurgiu își dau întâlnire, de la 20:30, pe stadionul din Ștefan cel Mare. Ocupantele primului, respectiv ultimului loc al podiumului își dispută un loc în semifinalele Cupei României.

Elevii lui Mircea Rednic vin după victoria de pe teren propriu, obținută în minutul 92, contra celor de la Pandurii Tg. Jiu, în timp ce giurgiuvenii au câștigat, tot „acasă”, contra celor de la Petrolul Ploiești. În campionat, Astra s-a impus în jocul contra „câinilor”, scor 1-0, după un gol marcat de Filipe Teixeira.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de trei ori în Cupa României, palmaresul fiind favorabil echipei lui Mircea Rednic. Două victorii au de partea lor dinamoviștii, în timp ce elevii lui Marius Șumudică au una singură.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup