Juventus, eliminată din Cupă de liderul Ligii 2. Hermannstadt merge în „sferturi”, după o victorie clară

Juventus, eliminată din Cupă de liderul Ligii 2. Hermannstadt merge în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liderul ligii secunde AFC Hermannstadt s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, joi, la Sibiu, cu scorul de 2-0, echipa aflată pe ultimul loc în Liga 1, Juventus București.

Divizionara secundă s-a impus grație autogolului lui Ovidiu Morariu, din minutul 59, și a reușitei lui Daniel Tătar, din minutul 67.

1-0: Gazdele leagă mai multe pase, mingea ajunge la Mihai Stancu, în flancul drept, fundașul de bandă centrează în careu, iar Morariu reia în propria poartă cu capul, din șase metri, de lângă Simon Măzărache.

2-0: Tătar șutează plasat, de la marginea careului de 16 metri, în stânga lui Stoian, după o pasă în spate a lui Rusu, iar portarul bucureștenilor nu reușește să intervină.

  • AFC Hermannstadt: Moldovan – Tătar, Pîrvulescu, Stoica, Stancu – Dîlbea (Boboc 78′), Necșulescu – Lupu (Hergheligiu 56′), Rusu, Popa – Cîrstean (Neacșa 64′). Antrenor: Alexandru Pelici.
  • Juventus București: Stoian – Dima, Morariu (Măzărache 60′), Wallace, F. Ștefan – Mihăescu, Bărbulescu (Băjenaru 74′) – Zaharia (Călințaru 46′), Sesar, Dzalamidze – Țîră. Antrenor: Marin Barbu.

Cartonașe galbene: Lupu 15′, Stancu 34’/Mihăescu 22′, Ștefan 50′, Măzărache 75′.

Hermannstadt este a șasea echipă calificată în sferturile de finală ale Cupei României, după CSM Poli Iași, CS Universitatea Craiova, FC Botoșani, Gaz Metan Mediaș și Dinamo București.

Joi, se vor mai disputa partidele Chindia Târgoviște – Astra Giurgiu, de la 18:30, și ACS Poli Timișoara – FCSB, de la 21:30.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen