Dinamoviștii și-au făcut de cap la finala Cupei dintre CFR și Petrolul! Cum au fost opriți de forțele de ordine

  • Publicat:
  • Actualizat:

Forțele de ordine au avut ceva de lucru la finala Cupei României, chiar dacă niciunii dintre suporterii Petrolului sau ai CFR-ului nu s-au dat în stambă. Agenții de pază de pe Național Arena au avut însă mult de furcă în tentativa de a anihila orice tentativă de instigare la violență a celor de pe stadion.

O astfel de încercare a avut loc la câteva momente de la fluierul de start al arbitrului Cristian Balaj. Doi dintre băieții care au luat parte la scenografia organizatorilor dinaintea partidei, în care emblemele tuturor câștigătoarelor Cupei României au fost etalate pe teren, au luat steagurile cu sigla lui Dinamo și le-au afișat undeva în tribună.

Agenții BGS au sesizat apariția însemnelor „câinilor” în mijlocul fanilor petroliști și au acționat imediat. Au mers la cei doi adolescenți temerari și le-au onfiscat acestora steagurile, pentru a nu risca o reacție ostilă din partea suporterilor veniți de la Ploiești.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar

Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele