Dinamo, calificată „sub acoperire”. „Câinii” au tremurat în fața Fortunei Poiana Câmpina, dar au învins cu 5-2, după prelungiri

Dinamo, calificată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a învins cu 5-2 pe Fortuna Poiana Câmpina și s-a calificat în optimile Cupei României. „Câinii” au avut nevoit de cele două reprize de prelungiri pentru a se califica, scorul după 90 de minute fiind 2-2.

Meciul a început cu țipete. Arbitrul avusese doar trei minute să își tragă sufletul că fotbaliștii Fortunei cereau două penalty-uri în zece minute. Discutabile amândouă, dar să depășim momentul pentru că mai sunt 80 de minute de jucat. Dinamo ripostează, dar Alexe șutează cu tibia, da, cu tibia (!!) într-un adversar din doar șase metri. În acest moment, Stoican își ținea falca în palmă și probabil simțea răcoarea unui sfârșit de septembrie, o răcoare care nu s-ar fi simțit în Arabia Saudită, acolo unde cuvântul „insolvență” nu a apărut în vocabularul oamenilor de afaceri. 

Pe teren, ai lui erau mai răsfirați ca agenții acoperiți din politica și din presă. Durimel, un fin observator, părea că ia notițe despre evădările în atac ale lui Filip. În același timp, era mereu cu un pas în spatele adversarilor direcți. „Meci foarte echilibrat”, exclamă Dan Pavel, comentatorul Sport.ro, într-un moment de liniște apăsătoare. E momentul în care ne dăm seama că Dinamo este doar o echipă sub acoperire. Una care nu mai are forța de la începutul anilor 2000.

Răzbunarea lui Cioinac și decisivul Bilinski
Și pentru a ne întări părerea, Cioinac lovește, pe neașteptate, exact ca un 007. Fostul jucător al lui Dinamo a înscris cu un șut din 10 metri, la colțul scurt, după o lovitură liberă indirectă (51). Se simțea eliberat după eșecul pe care l-a avut în tricoul „câinilor” și le arăta fanilor numele de pe spate. Fotbaliștii lui Dinamo s-au trezit ca ziariștii după mărturisirea lui Turcescu, iar Rotariu a înscris de două ori în doar trei minute (61, 63), dar nu a fost suficient. Asta pentru că desele plecări în atac ale lui Filip au lăsat spațiul necesar pentru reușita lui V. Munteanu, din minutul 72. 

Ajunși în prelungiri, dinamoviștii și-au arătat superioritatea fizică. Crampele s-au așezat pe mușchii prahovenilor, în timp ce Bilinski a marcat de două în debutul primei reprize de prelungiri (92, 96). Scorul final a fost stabilit de Dorin Rotariu, care a reușit hattrick-ul în minutul 111. Chiar și așa, „câinii” au arătat probleme mari înaintea derby-ului insolvenței, de sâmbătă, cu Rapid

FORTUNA POIANA CÂMPINA – DINAMO 2-5 (Cioinac ’52, V. Munteanu 72 / Rotariu ’61, ’63, 111, Bilinski 92, 96)

Echipe de pe start:

Dinamo: Samoilă – Fai, Durimel, Cordoș, S. Filip – Bărboianu, Miranda – V. Lazăr (cpt), D. Rotariu, Firțulescu – Alexe
Rezerve: Kovacs – Nedelcearu, I. Șerban, Văduva, C. Matei, Bilinski, Gavrilă

Fortuna: Popescu – Aldea, Marin, Sandru, Damian, Cioinac, Minciuna, Munteanu, Sziga, Honciu, Chipirliu
Rezerve: Dobrosavljevic, Birau, Buhus, Nastase, Antohi, Coteanu


Min. 120 Fluier final! Dinamo se califică în optimile de finală

Min. 111 GOOOOOOOL DINAMO! Rotariu reușește hattrick-ul după fază creată de Bogdan Gavrilă

Min. 106 A început repriza a doua de prelungiri

Min. 96 GOOOOOOOOOOOOL DINAMO! Kamil Bilinski înscrie cu un șut superb de la 25 de metri

Min. 95 Șerban a intrat în locul lui Filip

Min 92 GOOOOOOOL DINAMO! Bilinski înscrie cu o lovitură de cap după o centrare a lui Rotariu

Min 91 Au început prelungirile meciului

Min. 90+3 Se încheie cele 90 de minute! Mergem în prelungiri

Min. 90 Sunt trei minute de prelungire!

Min. 78     Fai primește cartonașul galben

Min. 75     Miranda primește cartonașul galben

Min. 74 Bilinski intră în locul lui Alexe

Min. 72 GOOOOOOL FORTUNA! V. Munteanu egalează cu un șut la colțul scurt

Min. 70 Cioinac este înlocuit de Antohi

Min. 63 GOOOOOL DINAMO! Dorin Rotariu își duce echipa în avantaj după o pasă în fața porții a lui Lazăr

Min. 61 GOOOOOL DINAMO! Rotariu egalează cu un șut printre picioarele portarului Popescu

Min. 58 Durimel scapă o minge ușoară, Chipirliu interceptează, dar nu reușește să îl învingă pe Samoilă

Min. 55 Firțulescu îi lasă locul lui Bogdan Gavrilă

Min. 52 Schimbare la Fortuna! Dobrosavlevici intră în locul lui Șandru

Min. 51 GOOOOOOOOL FORTUNA!!! Cioinac deschide scorul în urma unei lovituri libere indirecte din careul lui Dinamo

Min. 48    Marius Alexe vede cartonaș galben pentru simulare deși atacantul lui Dinamo a fost lovit de Aldea

Min. 47     Chipirliu vede cartonașul galben.

Min. 46 A început repriza a doua! 


Min. 45+3 Se încheie prima repriză!

Min. 45+2    Alexandru Aldea de la Fortuna primește cartonaș galben pentru un fault la Rotariu

Min. 45+1 V. Munteanu scapă pe partea dreaptă, acolo unde Steliano Filip este absent, pătrunde în careul lui Samoilă, dar șutul său este respins în corner

Min. 41 Ocazie uriașă pentru Fortuna Poiana Câmpina! Prahovenii scapă pe un contraatac, dar Honciu, singur cu Samoilă, șutează peste poartă

Min. 36 Nu se întâmplă foarte multe pe terenul din Ploiești! Dinamo domină, dar insuficient pentru a deschide scorul

Min. 20 „Meci foarte echilibrat”, spune comentatorul Sport.ro, Dan Pavel. Ei bine, asta nu e tocmai bine pentru Dinamo

Min. 12 Ocazie uriașă pentru Dinamo! Steliano Filip centrează în careul Poianei, dar Alexe șutează doar într-un adversar din șase metri. Dinamo dă semne că poate controla jocul. 

Min. 9 Samoilă face o greșeală uriașă, un atacant al Poianei îi suflă mingea, dar portarul lui Dinamo intră prin alunecare. Prahovenii cer „roșu” pentru portarul lui Dinamo!

Min. 3 Honciu este faultat în careu de Samoilă, gazdele cer penalty, dar arbitrul oprește faza pentru off-side la atacantul Fortunei.

Min. 1 A început meciul!



Dinamo întâlnește în 16-imile Cupei României o echipă de care Constantin Anghelache este foarte legat sufletește, Fortuna Poiana Câmpina. Între președintele lui Dinamo și patronului echipei prahovene, Radu Călin, este o prietenie foarte strânsă. Meciul este miercuri seară, de la ora 20:30.

În liga a doua se vorbește foarte despre condițiile extraordinare de la Fortuna Poiana Câmpina, fosta Fortuna Brazi, fosta Prahova Tomșani. Exact! În doar doi ani, echipa și-a schimbat numele de două ori, acesta fiind procesul prin care a apărut actuala echipă. Nu era suficientă schimbarea numelui. După înființarea noii echipe, jocurile de acasă se jucau la Mizil, dar după doar două meciuri s-au mutat la Clinceni. Patronul Radu Călin a făcut toate demersurile să aducă echipa în Prahova și după încă un an Fortuna Brazi se întorcea în localitatea al cărei nume îl purta. Nu a rămas prea mult nici aici și s-a mutat pe stadionul Astra, din Ploiești, unde a ratat promovarea în liga a doua la finalul sezonului 2012-2013. Planul nu era să rămână prea mult timp aici, ci să ajungă la Câmpina, acolo unde patronul echipei are reședința. După câteva meciuri jucate la Mogoșoaia, visul s-a împlinit, iar Fortuna Poiana Câmpina, fosta Fortuna Brazi, fosta Prahova Tomșani, era lângă casa patronului. 

Patron-campion cu Oțelul

Faptul că se aude că echipa are bani este datorită celui menționat mai sus. Radu Călin este un personaj obișnuit cu fotbalul românesc. Deși numele său nu este foarte cunoscut publicului larg, omul de afaceri a fost implicat la mai multe echipe din Liga I. Cea mai importantă performanță pe care a avut-o în calitate de sponsor a fost la Oțelul Galați în sezonul în care echipa lui Marius Stan a câștigat campionatul. Venirea lui Adamescu a însemnat și plecarea lui Călin, dar de-a lungul timpului el a mai fost acționar la Poli Iași și Petrolul. În acest moment, singura sa legătură cu fotbalul o reprezintă Fortuna Poiana Câmpina. „Este un patron model. Dacă ar fi să aleg să lucrez pentru unul dintre patronii din fotbalul românesc, pentru el aș accepta să o fac. E genul de om care vrea să aibă performanță, dar nu de pe o zi pe alta. Are răbdare, a investit mult și are foarte mulți bani! Știu că a cumpărat un autocar cum puține echipe din Liga I au„, spune Narcis Răducan, directorul executiv al Concordiei Chiajna. Pe lângă autocar, Fortuna Poiana Câmpina se mai poate lăuda cu un stadion aproape nou, dotat cu un gazon care a costat aproximativ 60.000 de euro, dar și cu alte facilități care ar stârni invidia printre alte echipe din prima ligă. 

Prieten apropiat cu Anghelache

Totuși, sorții au făcut ca Dinamo să joace împotriva Poianei Câmpina. Curios sau nu, între cele două echipe există o legătură de prietenie tocmai datorită faptului că președintele „câinilor” este un obișnuit al zonei. De-a lungul timpului, Anghelache a fost implicat în fotbalul din Prahova, încercând în urmă cu ceva ani să investească la Tricolorul Breaza. În plus, între patronul Fortunei Poiana Câmpina și președintele lui Dinamo este o relație de prietenie, semn că în acest moment Gelu Velici și Raul Crișan sunt împrumutați la formația din liga a doua. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500 de lei pe an
Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500 de lei pe an
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine
Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă