11 suporteri cercetați și 7 dosare penale după incidentele de la Rapid – Steaua

Redactor:
Bitescu Wili
11 suporteri cercetați și 7 dosare penale după incidentele de la Rapid - Steaua
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unsprezece suporteri sunt cercetați în șapte dosare penale în
cazul incidentelor de la meciul Rapid-Steaua, din Cupa României, și
aproape 300 au fost amendați cu 143.000 de lei pentru că au aruncat
cu petarde pe teren în timpul partidei.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, comisarul Christian
Ciocan, a declarat că în urma audierii celor 280 de suporteri, la
secțiile de poliție 2, 3, 4, 17, 21, 22 și 25, polițiștii au
deschis șapte dosare penale pentru introducere de materiale
pirotehnice pe stadion, în care sunt cercetați 11 suporteri.

Christian Ciocan a precizat că în urma incidentelor de la meciul
Steaua – Rapid de joi seară au fost evacuate de pe stadion 380 de
persoane, din care 280 au fost audiate la cele șapte secțiile de
poliție.

Jandarmeria Capitalei arată, într-un comunicat de vineri, că în
urma evacuării suporterilor echipei Steaua de pe stadionul
„Valentin Stănescu”, 30 au fost duși pentru audieri la Secția 2
Poliție, 35 la Secția 3, 60 la Secția 4, 33 la Secția 17, 30 la
Secția 21, 29 la Secția 22 și 58 la Secția 25.

„Întrucât capacitatea secțiilor de poliție stabilite pentru
primirea persoanelor evacuate fusese acoperită, s-a decis ca o
parte dintre persoanele ce necesitau a fi identificate și
fotografiate să fie conduse în alte locații, respectiv parcarea
Complexului Metro Militari – 38 persoane și parcarea
Hypermarket-ului Dedeman – 22 persoane”, au precizat reprezentanții
Jandarmeriei Capitalei.

Dintre persoanele ce vor fi cercetate penal în cazul incidentelor
de la meciul Rapid-Steaua, trei sunt suspectate de deținere și
folosire în incinta arenei sportive a obiectelor artizanale pe bază
de amestecuri pirotehnice, alte trei pentru încălcare intedicției
de a intra pe stadion și câte una pentru fals privind identitatea,
pentru consum de substanțe interzise și, respectiv, pentru
împiedicarea organelor de ordine de a-și îndeplini obligațiile de
serviciu privind legitimarea, a precizat Jandarmeria.

De asemenea, după stabilirea identității persoanelor, fotografierea
și amprentarea acestora, în urma identificării realizate de
personalul societății de pază și protecție, 293 de persoane au fost
amendate în total cu 143.650 de lei. Dintre acestea, 286 au fost
amendate în total cu 142.800 de lei pentru că au aruncat cu petarde
pe stadion în timpul partidei. Alți doi suporteri steliști au fost
amendați cu 500 de lei pentru că au intrat băuți pe stadion și
le-au adresat injurii forțelor de ordine și nu vor mai avea voie
timp de șase luni să intre pe stadioane.

Totodată, alți doi suporteri steliști au fost amendați cu 350 de
lei pentru injurii sau expresii jignitoare la adresa oficialilor,
celorlalți spectatori și jucătorilor. Pentru intrarea pe stadion
fără documente de acces au fost date trei avertismente
scrise.

De asemenea, 22 de suporteri rapidiști au primit amenzi în valoare
totală de 14.150 de lei, din care șapte pentru revânzarea biletelor
la suprapreț, patru pentru intrarea pe stadion fără documente de
acces sau în stare de ebrietate și adresare de injurii forțelor de
ordine, două pentru că le-au adresat injurii forțelor de ordine,
una pentru injurii la adresa forțelor de ordine și mutarea
gardurilor de protecție, două pentru cumpărarea de mărfuri sau
produse în scop de revânzare, trei pentru apelare în mod repetat la
mila publicului și una pentru adresarea de injurii și cuvinte
jignitoare. De asemenea, doi suporteri rapidiști au interdicție de
a intra pe stadioane pentru șase luni.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele