Efectul anchetei ProSport în cazul Mafiei Pariurilor. Burleanu: „Vrem să recompensăm jucătorii care ne ajută să deconspirăm meciurile trucate. Primul pe listă: Marius Postolache”

Efectul anchetei ProSport în cazul Mafiei Pariurilor. Burleanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Miercuri, 12 martie 2014, la o săptămână după numirea în funcție, președintele FRF, Răzvan Burleanu promitea să se ocupe personal de cazul lui Marius Postolache (30 de ani)

„Sunt o persoană fermă. Vă rog să mă puneți în contact cu Postolache, să-mi dați numărul lui de telefon să-l sun și să mă văd cu el. Nu doar vom încerca să facem ceva, vom și face!”, spunea atunci Burleanu.  Era primul oficial din fotbal care trata altfel decât cu ignoranță cazul lui Marius Postolache, jucătorul de Liga 1 respins de sistemul mafiot, după ce a rupt legea tăcerii în privința Mafiei Pariurilor în ancheta demarată de ProSport.

La numai o săptămână distanță, Burleanu avea să se întâlnească și să vorbească între patru ochi cu fostul jucător al Voinței SIbiu. „Vreau să vorbesc și cu jurnaliștii ProSport pentru mai multe detalii. Trebuie să vedem cum putem să-l ajutăm pe Marius, un fost fotbalist care acum lucrează într-o fabrică. (…) Întâlnirea cu Marius m-a acaparat foarte mult, a fost emoționantă. Vorbim de o persoană care a trecut prin multe. M-a marcat și m-a impresionat. (…) Să vedem cum îl putem ajuta pe Marius”, declara Burleanu după discuția purtată cu Postolache.

Astăzi, 14 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, președintele FRF a dezvăluit că forul fotbalistic pe care îl conduce încurajează eventualele denunțuri din fotbalul românesc. Mai mult, persoanele care vor ajuta la deconspirarea cazurilor de corupție vor intra într-un program special al Federației și vor beneficia de anumite răsplăți. „Vrem să găsim o formulă concretă de recompensare a jucătorilor și jucătoarelor care ne ajută în acest demers de a deconspira meciurile trucate. Primul care va beneficia de asta va fi Marius Postolache”, a spus Răzvan Burleanu, conducătorul FRF.

 

„Avem idei, le vom implementa în perioada următoare”

În cadrul congresului UEFA de la Astana, Alina Stețenko, antrenoare de fotbal feminin din Republica Moldova, a fost premiată pentru refuzul ei de a participa la trucarea unui meci. Mărturia ei a dus la o anchetă în care au fost condamnați sau suspendați mai mulți oameni. Acesta este contextul în care Răzvan Burleanu a demarat propria anchetă, după ce ProSport i-a atras atenția asupra lui Marius Postolache, fost jucător al Voinței Sibiu, care a recunoscut faptul că într-unul dintre cantonamentele din Antalya, echipa a jucat în meciuri considerate a fi „blaturi”. Subiect tabu în fotbalul românesc, mărturia lui Postolache a trecut pe lângă fostul președinte al FRF, Mircea Sandu. La insistențele ProSport, Răzvan Burleanu s-a întâlnit cu Postolache, iar rezultatul a venit o lună mai târziu: „Avem idei legate de modul în care îi putem ajuta pe cei care ajută la combaterea trucării meciurilor. Le vom implementa în perioada imediat următoare”, a conchis Burleanu în cadrul aceleiași conferințe de presă de astăzi.

Pentru deconspirarea blaturilor se va ocupa Departamentul de Integritate al FRF. Angajații trebuie să fie neapărat full time, nu part time. Nu poți să fii integru până la 12:00 și apoi să renunți la acest profil
Răzvan Burleanu, președinte Federația Română de Fotbal

Foto: Sebastian TĂ‚TARU (ProSport)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×