ULTIMA ORĂ‚: Mititelu, chemat de DNA să dea explicații, pentru că a prejudiciat Steaua. Reacția patronului Universității Craiova

Redactor:
Cosmin Staicu
ULTIMA ORĂ‚: Mititelu, chemat de DNA să dea explicații, pentru că a prejudiciat Steaua. Reacția patronului Universității Craiova
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mititelu, fostul patron al FCU Craiova, a fost citat de Direcția Națională Anticorupție, serviciul teritorial Craiova, fiind suspect pentru savârșirea infracțiunilor de sustragere de sub sechestru și înșelăciune.

Mititelu este acuzat că a păgubit ANAF la transferul lui Mihai Costea la Steaua București. Infracțiunea de sustragere de sub sechestru vizează prejudicierea statului român, care instituise sechestru pentru drepturile federative ale lui Mihai Costea. Infracțiunea de înșelăciune se referă la prejudicierea clubului Steaua București, prin încasarea sumei de transfer, deși Costea II a fost legitimat la clubul lui Gigi Becali ca jucător liber de contract, după dezafilierea clubului lui Mititelu.  

Adrian Mititelu a anunțat pe contul său de Facebook chiar astăzi, în ziua în care împlinește 48 de ani, „vizita” la DNA, susținând totodată că este nevinovat: „Nu există nicio faptă penală săvârșită cu ocazia acestor tranzacții (…) Indiferent de obstacolele care le întalnesc în această luptă a mea împotriva acestei grupări criminale cu ramificații în toate domeniile importante ale Statului Român, nu voi da înapoi. Vă rog să aveți încredere în nevinovăția mea!”

Mihai Costea a fost transferat de Mititelu la Steaua în 2011, pentru suma de 1,1 milioane de euro. Atacantul de 28 de ani evoluează acum în liga a doua din Emiratele Arabe Unite, la Al Ittihad Kalba.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA:
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA: "Noi nu avem aşa ceva"
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…