*Sorin Cârțu a dezvăluit pentru ProSport modul în care s-a format Craiova Maxima
*Golul marcat de Negrilă în meciul cu Kaiserslautern are o poveste specială
14 martie 2013. În centrul Craiovei bate un vânt rece care împinge trecătorii spre casele lor. Vine ploaia. În fața sediului Universității este parcată o mașină a ziarului „Ediție Specială”. Lângă autoturism se află magazinul oficial al echipei care nu joacă nicăieri de doi ani de zile. Albastrul de pe siglă s-a șters, de parcă nu s-a găsit nimeni să învie culorile uneia dintre cele mai iubite echipe din România. Unii trec și înjură, alții nu mai văd leul ridicat în două picioare de pe stema echipei, semn că se așterne indiferența față de gruparea care în urmă cu trei decenii reprezenta inima Olteniei.
14 martie 1983. Mai erau două zile până la returul sferturilor Cupei UEFA, cu Kaiserslautern. Nemții câștigaseră în tur cu 3-2, dar entuziasmul era în vestiarul condus de Constantin Oțet. „Era febră pe străzi. Nu doar în Craiova, în toată țară. Studenții plecau de la cursuri, oamenii se grăbeau de la muncă. Se respira fotbalul, era ceva cu totul special. Ne opreau pe stradă ca să ne felicite, să ne dea un sfat. Toți oamenii erau conectați la ce însemna Universitatea Craiova, era o modă această echipă, o stare de spirit”, își amintește Sorin Cârțu, unul dintre protagoniștii meciului. Acum, stă la masă în propria cofetărie din centrul orașului, privește în gol și zâmbește nostalgic.
Secretul: „Eram loiali, nu voiam să ajungem la Steaua sau Dinamo„ „Noi aveam deja un schelet cu performanțe. Echipa lui Oblemenco avusese performanțe, fani existau. Toată zona asta era concentrată pe această echipă, devenise un fenomen social”, mai spune Cârțu care dezvăluie planul concret prin care s-a format lotul din ’83: „Echipa s-a construit în timp. Prin ’76 a început, odată cu venirea lui Teașcă. Ușor-ușor a început să împrospăteze cu jucători tineri. Oblemenco, Deselnicu, Balaci au rămas, iar pe lângă au venit, cu timpul, Lung, Negrilă, Tilihoi, Țicleanu, Geolgău, Irimescu. Nu știu dacă cineva a crezut că vom juca semifinala Cupei UEFA, dar Teașcă era cunoscut ca un antrenor căruia îi plac tinerii”.
Totuși, secretul era altul. Pe lângă talentul pe care îl aveau, fotbaliștii Craiovei posedau o calitate din ce în ce mai rară în fotbalul de azi. „Noi nu aveam gânduri de a pleca de la Craiova. Aici era o oportunitate de a termina o facultate, de a avea studii superioare și la vremea respectivă era mare lucru. Cluburile departamentale nu puteau să ne ia cu forța de aici. De fapt, așa am reușit să avem performanțe. Toți jucătorii eram loiali echipei. Nimeni nu juca aici doar ca să ajungă la Steaua sau Dinamo”.
„Negoro, treci în locul meu, poate ai mai mult noroc” Amintirile curg. Sorin Cârțu vorbește despre anii de facultate, cei care l-au privat pe el și pe colegii săi de nopți dormite, dar și de niște selecții la națională. „Era un profesor Negulescu, toți aveam restanțe la el. La un moment dat i-am zis că vreau să dau examen, deși parcursesem 20% din materie cu el, la meditații. Mi-a zis că nu mă primește pentru că poate am noroc și trec. Am refuzat echipa națională și am stat să învăț. Asta era situația”. Fostul atacant are aceeași privire ca și cum ar retrăi momentele și zâmbetul este același ca la început.
Revine subit la meciul cu Kaiserslautern, unde 50.000 de oameni se înghesuiau în tribune și fluturau steaguri. O atmosferă care-ți transformă genunchii în gelatină. Cârțu povestește momentul care a oprit timpul la Craiova într-o primăvară cu soare pe cer, nu cu vânt și ploaie: „Aveam corner și nu se lipea nimic de mine. Intrasem în minutul 75 și i-am zis lui Negoro (n.r – Nicolae Negrilă) să schimbăm locul în careul, poate el avea mai mult noroc. Eu trebuia să stau pe colțul lung și m-am dus pe respingere. Negoro a venit în locul meu și a băgat-o în poartă. Tot sezonul ăla ne-am ajutat unul pe altul, luam decizii în teren după cum simțeam jocul. Așa s-a întâmplat și la acea fază”. A fost singurul gol al meciului, iar Craiova mergea în semifinale, unde era eliminată de Benfica.
Este primul drum magic făcut de o echipă românească în Europa. Ceva ce rezistă și după 30 de ani. Sorin Cârțu este trezit brusc de un client al cofetăriei care-l întreabă: „Ce facem, nea Sorine, diseară (n.r – se referă la meciul Chelsea – Steaua)?”. „Depinde, se poate întâmpla orice”, spune Sorinaccio scurt, cu un oftat în glas. Ieșim din local și vedem din nou sigla cu acel albastru șters. A început ploaia, iar vântul e la fel de rece.
Eu sunt mai bătrân, nu e foarte sănătos să îmi aduc aminte de tinerețe. E cel mai trist lucru să văd cum a trecut timpul, dar sunt mândru de ce am realizat, nu regret nimic Sorin Cârțu, fost fotbalist al Craiovei Maxima
230 de zile de cantonament Performanțele se obțin greu, asta este o chestie știută. Dar prin ce au trecut fotbaliștii Craiovei în sezonul 82-83 este ceva aproape inuman. Din cele 365 de zile ale acelui an, jucătorii olteni au fost nevoiți să petreacă aproape peste jumătate în cantonamente: „A fost un sezon obositor pentru majoritatea dintre noi. Eram opt jucători la echipa națională. Țicleanu făcuse socoteala zilelor de cantonament și parcă erau vreo 230 de zile. Terminam la echipa națională și mergeam la club. În plus, aveam examene la facultate”, dezvăluie Cârțu sacrificiile prin care s-a obținut marea performanță din ’83.
Eroul a fost prins cu o ședință de bloc! Mai mulți membrii ai lotului Craiovei Maxima au rămas prieteni. De multe ori se întâlnesc la fotbal sau la restaurant. Cel care a făcut posibilă calificarea în semifinală, Nicolae Negrilă parcă nu realizează nici până în ziua de astăzi cât a cântărit golul său din finalul meciului cu Kaiserslautern. „A trecut, s-a dus și lumea a uitat”, ne spune acesta grăbit, fiind prins cu alte probleme, care își au importanța lor acum: „Am o ședință la asociația de locatari și nu putem să ne vedem. O să dureze câteva ore, ne certăm, vrem să vedem de ce vine apa atât de mult”.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER