11 motive pentru care suporterii civilizați din România nu mai vin pe stadioane. Ștucan scrie ghidul necioplitului din fotbal. Episodul 2

5. Tati, tati, de ce duce Șumudică degetul mijlociu la gură?

Crezi că abuzarea verbală repetată a aparatelor reproducătoare din familiile fotbaliștilor și antrenorilor e tot ce-ți puteau auzi urechile mai josnic pe un stadion de fotbal din România? Doamnelor și domnilor, faceți cunoștință cu specia de hârciog de iarbă – cu subspeciile ei: fotbalist, antrenor sau conducător – care înjură la fel de efervescent precum gorilele din tribună. Victima lui poți fi chiar tu, suporterul normal care ești vinovat doar pentru că ai tras lozul necâștigător: ai cumpărat un bilet lângă un veninos din tribună.  În martie 2014, huiduit de bizonii din galerie – mă rog, de zilierii din societățile comerciale ale lui Ioan Niculae -, Constantin Budescu răspundea cu înjurături, iar patronul lua foc: „Nici vorbă să mai fie căpitan. Îl vom amenda drastic. El a înjurat fanii Astrei și apoi îi aplauda pe cei ai Pandurilor. Pentru asta nici n-ar mai trebui să joace pentru Astra!”. De atunci au trecut 17 luni, iar Budescu este în continuare căpitan la Astra și, culmea, joacă foarte bine. Gorilele îl mai înjură din când în când, iar Budescu le mai răspunde la grămadă, chiar dacă în tribune sunt uneori femei și copii nevinovați.

Rămânem tot la Astra și la antrenorul ei, excentricul Șumudică. Adorat de fanii rapidiști și detestat de steliști și dinamoviști, „Șumi” este un tip simpatic până în momentul în care un văl negru îi acoperă ochii. Atunci, gesturile sale devin imprevizibile. Dacă ești cu copilul la meci deasupra băncii de rezerve, în zona celor care-l „colindă” cu înjurături pe Șumudică, riști să fi întrebat la final de ce-și ține mereu antrenorul degetul mijlociu în dreptul gurii sau de ce arată cu mâna spre zona șlițului. „Are un colț de unghie crescut în carne”, propui tu o variantă de compromis, dar adevărul este că în carnea lui Șumudică a crescut un băiat „de cartier” care are nevoie uneori de cenzură.

Nu mai detaliem situația fotbaliștilor inconștienți sau a lui Florin Prunea care propagă ura strigând în direct „M**e Steaua, Dinamo, Rapid etc” în fața bizonilor din galerii și a sutelor de mii de telespectatori. Îl lăsăm și pe condamnatul Mihai Stoica, renumit pentru talentul său de bătăuș și provocator. Trecem direct la Cristi Tănase, exemplarul care s-a gândit că antidotul pentru gura veninoasă din tribună poate fi… o flegmă. Eronat, domnule Tănase! În orice țară civilizată, ai fi fost dat afară, indiferent dacă de driblingul tău năucitor depindea soarta clubului. La tine se uită zeci de mii de puști, tu trebuie să aduci zeci de mii de oameni la stadion, să fii un model, nu un Dodel care are tot timpul pregătit în interiorul obrazului un scuipat numai bun de catapultat spre tribuna ostilă.

Cum se poate schimba

 

În 1995, Eric Cantona a fost suspendat 9 (nouă) luni pentru că a sărit cu picioarele pe o gorilă – fan Crystal Palace – care-l înjura non-stop din tribună. Probabil, dacă ar fi fost un fan Manchester United, Cantona ar fi zburat de pe Old Trafford, deși e greu de crezut că un suporter propriu l-ar fi putut insulta pe francez . Scuipatul lui Tănase a rămas împrăștiat pe pietrele hexagonale de lângă intrarea în vestiare. Deși jucătorul trebuia suspendat drastic de club sau de comisii, gestul a fost tratat cu indiferență și tocmai această nepăsare complice alungă oamenii de la stadion. În dorința lor de a nu supăra cluburile care îi votează, oficialii de la LPF închid ochii atunci când membrii comisiilor închid la rândul lor ochii.  Deși înjurăturile și gesturile obscene sunt încadrate în regulament, antrenorii, jucătorii, conducătorii, dar și cluburile ai căror suporteri înjură pe stadion, scapă fără pedeapsă, în timp ce Liga trâmbițează în continuare că se gândește la viitorul fotbalului românesc. Și când te gândești că e nevoie doar de voință și de un semnal ferm pentru a schimba totul.
 

 

6. Stăpânul nedorit al stadioanelor: T-Rex frustrat de nevastă

Agresiunea pe stadioane nu se oprește la înjurături. Îl mai țineți minte pe idiotul din Ploiești care a intrat pe teren pentru a lovi un jucător stelist, nimerindu-l până la urmă cu pumnul în ureche pe Galamaz? Pe lângă bizonul cu venin, printre scaunele de plastic sălășluiește o specie și mai înfricoșătoare pentru suporterii de rând: T-Rexul stadioanelor, bruta care vine la meciuri să se bată pentru a uita de nevastă sau de șef și care de multe ori pleacă fără să știe scorul final. „Pentru grupurile de ultrași e o mare mândrie să captureze steagurile facțiunilor adverse”, mărturisește C.M., un fost lider de galerie din București. Acum 6 ani, dădea și încasa pumni, acum a devenit un suporter normal. Evident, capturarea presupune determinarea rivalilor să renunțe la steag, iar scosul la o bere nu e o metodă de persuasiune. Cum nici datul cu banul nu rezolvă blocajul, apar cafteli stupide din care ies de multe ori șifonați oameni nevinovați, aflați în locul și la momentul nepotrivite.

În acest caz, prima reacție a suporterilor obișnuiți este să renunțe. Cum poate un suporter să-și mai ia nevasta și copiii și să meargă la un Steaua – Dinamo care se termină aproape de miezul nopții când știe că în tribună sau pe străzile din jurul stadionului poate nimeri oricând din întâmplare într-un schimb de pumni, sticle, bâte și pietre? De ce trebuie un suporter să-și ascundă fularul în culorile echipei favorite în zi de derby, la stadion sau – și mai grav – prin oraș?

Evident, nu toți membrii galeriilor sunt niște gorile, dar rapacitatea brutelor – dintre care unii ajung la stadion sub influența diferitelor substanțe îngurgitate, injectate sau inhalate – are efectul unui taifun asupra tribunelor. Pumnul nu este, însă, singura metodă de a crea impact. În 2010, o fată nevinovată în vârstă de 18 ani a suferit arsuri pe față, în Giulești, după ce un inconștient a lansat o rachetă de semnalizare de marină care s-a învârtit turbată prin aer înainte de a-și alege victima.  T-Rex pretinde că știe să manevreze și diverse mijloace pirotehnice – torțe, petarde, pocnitori – ,însă sfârșește mai mereu prin a determina alte și alte persoane să nu mai vină la meciuri.

Cum se poate schimba

Simplu: forțele de ordine ar trebui să aplice la sânge Legea 4, inspirată de modelul din Anglia

 

7. Vărul lui T-Rex, mânuitorul legal al lui Desfigurel Mutrea

Pentru a putea aplica strict Legea 4, forțele de ordine trebuie să renunțe la verișorii lui T-Rex aflați în rândurile lor. „Mi-am luat bătaie mai mult de la jandarmi decât de la alți ultrași. Oamenii sunt niște țărani. Un prieten de-al meu a fost atârnat în autobuzul jandarmilor și bătut în coaste”, povestește fostul ultras C.M. Bine le-a făcut, ești tentat să spui, dar îți aduci apoi aminte de imaginile cu suporteri nevinovați luați și frăgeziți „la grămadă” de jandarmi în ultimii 15-20 de ani. Printre militari există o vorbă referitoare la victimele colaterale: „Nu poți face omletă dacă nu spargi ouă”.  Din păcate, Jandarmeria consumă și ea omletă, ouă ochiuri sau fierte.

 În 2012, reporterul ProSport Costin Negraru a asistat la acțiunea forțelor de ordine la un Steaua – Dinamo și a aflat povestea lui „Desfigurel Mutrea”, pulanul mitic botezat așa cu briceagul de o brută în uniformă. „Pe parcurs, acțiunile pot degenera. Atunci apar disfuncții și în această ființă vie, care e Jandarmeria în unitatea ei de luptă. E soluția individuală pe care jandarmul o găsește pe moment. Îi dă una în cap, sau pe spate și așa mai departe”, explică, științific, psihologul criminalist Tudorel Butoi. Cum i se poate, însă, explica științific unui suporter obișnuit faptul că are niște dinți lipsă după ce Desfigurel Mutrea l-a confundat cu o bestie?

Întrebarea este valabilă și pentru băieții cu mușchi de la firmele de pază, aliații privați ai jandarmilor. Priviți din nou imaginile cu Alex T., suporterul din Cluj fără vină bătut la meciul România – Ungaria de paznicii de la BGS, în frunte cu fiul patronului. Venit cu fiica de 14 ani la Național Arena, și-a petrecut noaptea prin spitale și nu va reveni prea curând la București pentru a vedea un joc de fotbal.

După România – Ungaria, probabil același lucru și-a spus și tânărul imobilizat în scaunul cu rotile, împins cu disperare de o prietenă în fața tribunei oficiale în încercarea de a scăpa de efectul gazelor lacrimogene și spray-ului cu piper folosite abundent de jandarmi și de agenții de pază. Nefericitul avea un fular peste nas. În jurul său, zeci de oameni nevinovați fugeau de valul lacrimogen, în timp ce  trei copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani priveau scena panicați. Oare părinții lor îi vor mai aduce curând la meciuri?

 

Trei copii afectați de lacrimogenele jandarmilor, în fața tribunei oficiale. Zeci de fani pașnici în lacrimi 🙁 pic.twitter.com/aSXGBdYLan

— Costin Stucan (@CostinStucan) October 11, 2014

Cum se poate schimba

Soluțiile sunt dificile. Nu poți aduce studenți la filosofie în rândul jandarmilor și nu-i poți împiedica pe mânuitorii legali ai lui Desfigurel Mutrea să mănânce omletă la micul dejun. Totuși, bătăușii în uniformă și șefii lor direcți trebuie excluși din Jandarmerie în cazul în care, din prea mare poftă de a mânca ochiuri, se apucă să umfle ochii fanilor nevinovați.

 

 

8. Parcările-fantomă și plătitorii-fantomă

De câte ori ți s-a întâmplat să te învârți în gol în jurul unui stadion, consumând nervi, benzină și timp, în încercarea de a găsi un loc de parcare? Mașina lăsată pe străduțe necunoscute, la distanță mare de tribunele în care trebuie să asiști la un joc de fotbal, te forțează să te transformi fără să vrei într-un explorator urban, experiență pe care nu vrei să o guști într-o noapte geroasă de noiembrie. Aproape toate stadioanele din România sunt lăsate la stadiul în care se aflau în momentul construcției, atunci când oamenii muncii din Republica Socialistă România veneau la meci cu mijloacele de transport în comun și plecau înainte de apusul soarelui pentru că nu exista nocturnă. Pentru cele câteva Dacii  – cu soț sau fără soț, depinde de weekendul în care era programat meciul – nu era nevoie de locuri de parcare.

În 2015, o alternativă este să ajungi la stadion cu 3 ore înainte de meci, atunci când forțele de ordine nu sunt instalate în dispozitiv, dar pentru asta trebuie ca punctul 3 de mai sus să sufere schimbări majore. Dacă nu găsește un loc plăcut în incinta stadionului unde să bea, să mănânce sau să cumpere produse în culorile clubului favorit, suporterul nu are de ce să ajungă la arenă cu mai mult de 30 de minute înainte de meci. Dacă vine pe ultima sută,  dă peste un polițist care-l anunță din spatele unui gard că, în lipsa Parking-ului din parbriz, nu are voie să se apropie de stadion.

Lucrurile stau un pic, dar doar un pic, mai bine la Național Arena, unde există 192 de locuri subterane și 1.250 în parcarea din exterior. Stadionul din București – care a costat 240 de milioane de euro – a fost proiectat după modelul Commerzbank Arena din Frankfurt, care a costat doar 126 de milioane de euro. La noi sunt aproape 1.500 de locuri de parcare, la Frankfurt sunt 1.800 doar în parcarea subterană.

Cifra este oricum meschină în comparație cu Allianz Arena din Munchen, unde găsești 9.800 de locuri, plus 1.200 la VIP și 350 de locuri pentru autocare. Dincolo de Ocean, Qualcomm Stadium din San Diego are 19.000 de locuri, mai mult decât capacitatea a 90 la sută dintre stadioanele din Liga 1.

În comparație, în Giulești, la 50 de metri de peluza dinspre tabelă, se află un spațiu betonat, numit generos parcare, pe care ultima dată îl administra tot Gheorghe Răducanu, zis Corsicanu”. Chiar și în zi de meci este aproape gol, deși are o capacitate de doar 50-60 de locuri.

Cum se poate schimba

Deși numărul mașinilor a crescut exponențial, parcările nu par a fi pe lista priorităților pentru primăriile din orașele mari ale României. Dacă nu e autostradă sau contract de asfaltare, încărcarea devizului de construcție nu prezintă atractivitate.

CLICK AICI PENTRU A CITI ULTIMELE 3 MOTIVE: FOTBALUL NIMĂ‚NUI LA MIEZUL NOPȚII, FOTBALISTUL CARE NU DĂ‚ AUTOGRAFE ȘI PRĂ‚DĂ‚TORUL SUPREM DE PE STADION