Un înalt oficial din fotbal acuză FIFA de aranjamente: „A avantajat pe față Franța”

Un înalt oficial din fotbal acuză FIFA de aranjamente:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației olandeze de fotbal, Bert van Oostveen, a somat FIFA să explice de ce a schimbat regulile tragerii la sorți de mâine 

pentru grupele Mondialului din Brazilia

*Franța trebuia să fie în urna doi, dar FIFA a decis o schimbare din regulament cu câteva zile înaintea tragerii la sorți

În urmă cu două zile, FIFA a decis modificarea regulamentului în vigoare pentru realizarea urnelor valorice care vor da grupele Mondialului din Brazilia. Adică cu doar trei zile înainte de tragerea la sorți de mâine, de la Bahia. Astfel, urna 2 nu conține decât șapte echipe, iar urna 4 (cea în care sunt echipele europene) are nouă echipe. Una dintre cele nouă formații din Europa va fi repartizată prin tragere la sorți în urna doi, pentru a se evita o grupă care să aibă trei echipe europene.

Mutarea a fost anunțată luni

Pe plan mondial, mutarea a fost văzută ca o mână de ajutor acordată Franței, care ar fi intrat în urna doi, fiind cea mai slabă echipă europeană în clasamentul FIFA dintre cele calificare. Astfel, francezii au o șansă de a evita adversari puternici precum Anglia, Italia sau Olanda. Iar acest lucru nu i-a mulțumit pe șefii federațiilor europene. Cel mai vehement a fost  Bert van Oostveen, președintele forului olandez, care a criticat dur politica FIFA: „Aș vrea să știu de ce Franța nu e în urna doi. Mie nu mi se pare corect. Trebuia respectat regulamentul în vigoare. Cred că mutarea avantajează Franța”, a spus van Oostveen, care a dat de înțeles că omul care a avut de a face cu această schimbare este chiar francezul Michel Platini, președintele UEFA. „Mi s-a spus că evitarea unei grupe cu trei echipe europene e doar punerea Franței în urna 4. Și am acceptat”, a explicat Platini.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×