Șumudică a rămas neschimbat! Gestul făcut de român care i-a enervat pe fanii lui Sivasspor: „Nu cred că a fost lipsă de respect!” Unul dintre jucătorii săi a refuzat să dea mâna cu antrenorul când a fost înlocuit. Cum a reacționat

Șumudică a rămas neschimbat! Gestul făcut de român care i-a enervat pe fanii lui Sivasspor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Kayserispor, echipa antrenată de Marius Șumudică, a reușit să se impună cu 2-0 la Sivasspor și a ajuns la două victorii în primele patru etape din Turcia. Meciul n-a fost însă ușor pentru fostul antrenor al Astrei.

Șumudică are un bilanț bun după primele patru etape trecute din campionatul Turciei. Fostul campion al României s-a impus cu 2-0 la Sivasspor și a ajuns la două victorii, un egal și un eșec – cu Galatasaray. Însă Șumudică spune că a fost un meci greu și își felicită jucătorii pentru felul în care au evoluat: „Am făcut un joc foarte bun de pase, am păstrat foarte bine mingea. N-a fost ușor pentru mine. Au venit 17 jucători de când am semnat eu și echipa a început să arate tot mai bine. Îmi felicit jucătorii, a fost o întâlnire foarte grea”, a declarat Șumudică la conferința de presă.

Au existat însă și momente mai tensionate în timpul meciului. Șumudică a intrat în conflict cu suporterii lui Sivasspor din cauza faptului că s-ar fi bucurat prea energic la al doilea gol. Antrenorul lui Kayserispor a fost întrebat de un ziarist turc despre acest episod, iar Șumudică i-a răspuns în stilul său: „Vrei să treci pe bancă în locul meu? Dacă vrei, poți să stai pe banca de rezerve. Eu așa trăiesc fiecare meci, așa sunt eu. Nu m-am schimbat în Turcia. Sunt filmulețe cu mine pe internet. Îmi cer scuze dacă am fost înțeles greșit. Nu cred că a fost o lipsă de respect pentru fanii echipei adverse. Am sărbătorit victoria împreună cu fanii mei. Nu așa se face în fotbal?”

Potrivit Fanatik.tr, Șumudică n-a fost salutat de Umut Bulut în momentul în care acesta a fost schimbat, în minutul 81. Antrenorul român spune însă că are un respect deosebit pentru jucătorul venit de la Galatasaray și, uneori, antrenorul ar trebui să treacă cu vederea aceste mici gesturi de indisciplină: „Umut Bulut merită să fie titular în fiecare meci. Eu am un mare respect pentru Umut, pentru că într-adevăr este un mare jucător, are o carieră intactă. Uneori, profesorul trebuie să închidă ochii. Îl respect pe Umut, dar cred că și jucătorii ar trebui să-și respecte profesorul”.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×