Săpunaru, pregătit să se întoarcă în România: „I-am urmărit și am vorbit deja cu ei”. Clubul care se întărește pentru îndeplinirea obiectivului

Redactor:
Dan Mirea
Săpunaru, pregătit să se întoarcă în România:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajuns la 34 de ani, Cristian Săpunaru mai are un singur sezon contract cu Kayserispor, iar în viitorul apropiat fundașul nu exclude revenirea în România, la Academia Rapid mai exact, echipa la care evoluează și foștii săi colegi din Giulești.

Săpunaru a avut un sezon oscilant cu Kayserispor, club care a renunțat la Marius Șumudică spre finalul campionatului, după ce antrenorul nu s-a mai înțeles cu conducerea clubului. În schimb, fundașul român e foarte apreciat și își va duce la capăt contractul scadent în vara anului 2019.

Din Turcia, câștigătorul Cupei Uefa stă cu ochii pe Academia Rapid, la care plănuiește să revină, mai ales după discuțiile avute cu Daniel Niculae sau Daniel Pancu: „Am urmărit Academia Rapid, cum să nu? Voi fi implicat când mă voi întoarce în țară! 100%! Cum voi putea. Am vorbit cu Nico, cu Pancone! Ne gândim să aducem Rapidul în prima ligă, înapoi! Normal că se poate. Ar trebui ca toți rapidiștii să înțeleagă că trebuie să fim o singură echipă. Nu contează primării sau altceva. Mai sunt două meciuri și ne vedem la baraj!”, a declarat Cristi Săpunaru, pentru Telekom Sport.

În play-off-ul Ligii 4, giuleștenii sunt marii favoriți la obținerea promovării în Liga 3. În acest moment, Academia Rapid are un avans considerabil în fața Stelei în lupta pentru promovare și au două variante disponibile în meciul direct cu Steaua: victoria și egalul.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri