Mircea Rednic a plecat de la Mouscron! „Puriul” plătește cu funcția declarațiile dure la adresa conducerii clubului

Mircea Rednic a plecat de la Mouscron!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic (55 de ani) nu mai este, începând de miercuri, antrenorul lui Mouscron! Clubul belgian a anunțat, printr-un comunicat oficial, despărțirea de tehnicianul care a salvat echipa de la retrogradare anul trecut, dar care a supărat conducerea printr-o serie de declarații date în urmă cu câteva zile.

„După ce a reușit să mențină clubul în prima ligă și a avut un start de sezon excelent, rezultatele lui Rednic nu au mai fost cele dorite. Cu doar 13 puncte obținute în ultimele 18 meciuri, conducerea a trebuit să reacționeze. Mai ales că în ultimele declarații, Mircea Rednic ne-a arătat că nu mai este implicat în proiectul nostru. Clubul nostru este ambițios, dar nu cu orice preț”, se arată pe site-ul oficial al lui Mouscron.

Iar motivul despărțirii este reprezentat de declarațiile sincere pe care Rednic le-a făcut în presa din Belgia, după înfrângerea cu Standard Liege, venită în prelungiri, în superioritate numerică. Nemulțumit că șefii clubului nu-i pun la dispoziție un buget de transferuri care să-l ajute să formeze o echipă puternică, Rednic a tras un semnal de alarmă și a ajuns în punctul în care a amenințat cu plecarea, dacă strategia nu se va schimba: „E o diferență incredibilă între bugetul lui Standard și cel al lui Mouscron! Noi nici măcar nu am avut buget de trnasferuri. La Dinamo am trecut prin aceeași situație, clubul era în insolvență, salariile nu depăseau un anumit nivel și nu se puteau face transferuri. Sunt obișnuit să lucrez în asemenea condiții, însă în acest sezon e ultima dată când lucrurile stau așa. Dacă Mouscron nu vrea să facă eforturi financiare, voi pleca! Nu-mi anunț plecarea, dar ceva trebuie să se schimbe. Dacă clubul se mulțumește cu salvarea de la retrogradare, eu plec”, a declarat Rednic.

Anul trecut, „Puriul” a salvat-o miraculos pe Mouscron de la retrogradare, iar în startul acestui sezon a transformat-o în una dintre revelațiile campionatului dominat de Anderlecht și Club Brugge. Totul, însă, fără să investească vreun ban în transferuri. Cu Rotariu om de bază în ultimul timp, Mouscron ocupă locul 12 în Belgia și a pierdut din ritmul care a dus-o, în startul sezonului, pe locurile de play-off.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele