Interviu emoționant | Florin Andone le-a vorbit englezilor despre drama vieții: „Trei ani nu am vrut să joc. Mă deprimau fotbalul și viața”. „Șocul” din Premier League și cum îl descrie pe fundașul de fier cu care va sta față în față

Interviu emoționant | Florin Andone le-a vorbit englezilor despre drama vieții:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Andone (25 de ani) le-a acordat englezilor de la Telegraph un amplu interviu în care a vorbit despre drama prin care a trecut la începuturile carierei, momentul în care Deportivo la Coruna nu l-a lăsat să plece la Brighton, impactul pe care l-a avut asupra sa fotbalul din Premier League, dar și impresia puternică pe care i-a lăsat-o Virgil van Dijk, liderul lui Liverpool pe care-l va înfrunta în următorul meci:

Înainte să impresioneze în Spania, mai întâi la Cordoba, apoi la Depor, viața lui Andone a fost una foarte grea. În copilărie, vârful care a marcat de trei ori în acest sezon pentru Brighton și-a pierdut tatăl, iar tragedia l-a urmărit mult timp. Acum, la 25 de ani, Andone a ajuns la o maturitate pe care o emană atât pe teren, cât și în declarații, iar britanicii au vrut să-l cunoască mai bine.

…Florin Andone despre drama de la începuturile carierei: „Nu am vrut să mai joc 3 ani pentru că eram deprimat. Mă deprimau fotbalul, viața, totul. Schimbarea a fost mare când am ajuns în Spania. Apoi, am început să joc cu fratele meu și am progresat rapid”.

…Florin Andone despre transferul la Brighton: „Am fost aproape să vin la Brighton în 2017. Am acceptat oferta, contractul era ok, la fel testele medicale. Dar în ultima zi Deportivo a zis să nu mai plec. Nu am înțeles cum s-a putut întâmpla asta. Brighton a fost mereu prima mea opțiune. Am avut oferte mai multe, chiar din Anglia de la încă 3-4 cluburi, dar am vrut aici”.

…Florin Andone despre fundașii din Premier League: „Aici, toți fundașii sunt foarte mari, foarte puternici și foarte des sunt câte cinci. Pentru atacanți e mai greu în Premier League, pentru că aici fundașii sunt rapizi și puternici. Uneori, în fața echipelor mici, jucăm fotbal fizic, iar eu nu sunt foarte înalt. E foarte greu, dar e fotbal și ai nevoie să profiți de fiecare șansă. Trebuie să fii mai rapid și mai inteligent. În Spania, nu contează despre ce echipă vorbim, toți încearcă să joace fotbal și să aibă posesia. Aici, uneori asta nu e la fel de important. Când joci un fotbal direct, cel mai important lucru e să alergi, să lupți și să nu renunți. În final, poți reuși să câștigi, iar mie îmi place acest gen de fotbal. Ă‚sta e Florin Andone: luptă, aleargă, nu renunță!”.

…Florin Andone despre cel mai scump fundaș al lumii: „Am jucat contra lui Virgil van Dijk la națională. e foarte bun, foarte puternic și foarte rapid. E printre cei mai buni din lume!”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele