În lipsa unei echipe, Chivu e ambasador:** „Românii nu mai sunt o problemă în Italia”

Redactor:
Adrian Tone
În lipsa unei echipe, Chivu e ambasador:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul formației Inter Milano, Cristian Chivu, a declarat, marți, la lansarea cărții „Un vis de fericire – cooperarea socială italiană în România” ce a avut loc la Ambasada Italiei din București, că după nouă ani petrecuți în Italia poate spune că românii au făcut mari progrese în ceea ce privește integrarea și că nu sunt o problemă în această țară.

„După nouă ani în Italia pot spune că s-au făcut progrese importante în ceea ce privește copilul și ceea ce vine după noi. Avem datoria să ne implicăm pentru ca ei să se poată integra cât mai bine în societate. Voi continua să suțin aceste campanii alături de colegii mei pentru că avem datoria de a face aceste lucruri mărunte care pentru copii înseamnă mult. M-am gândit să scriu o carte la un moment dat despre experiențele din viața mea, mi-a trecut prin cap, dar nu știu ce titlu îi voi da. Mă simt bine în Italia, ca orice român care își vede de treaba lui. Sunt mulți români care s-au integrat foarte bine în Italia și care nu au avut niciodată probleme. Probleme sunt când anumite persoane comit infracțiuni, dar nu doar românii sunt de vină, mai sunt și alții. Românii nu sunt deloc o problemă în Italia. Sunt români apreciați acolo care își văd de treaba lor, indiferent că sunt zidari, profesori universitari, doctori sau fotbaliști. Nu suntem o problemă pentru nimeni, românii ajută statul italian foarte mult, așa cum îl ajută și pe cel român prin banii pe care îi trimit din Italia”, a spus Chivu.

Jucătorul care a evoluat între 2003 și 2007 la AS Roma și apoi la Internazionale Milano a precizat că prezența sa la eveniment a fost în calitate de reprezentant al românilor și nu al clubului la care este legitimat. „Eu sunt reprezentatul românilor aici, nu al clubului Inter Milano. M-am implicat mereu în astfel de acțiuni prin Intercamp, dar și dacă nu mai jucam fotbal aș fi venit azi aici, nu are legătură cu clubul”.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×