Contra e gata să se sacrifice pentru binele lui Getafe: „Sunt singurul care are ofertă”. Chinezii de la Guangzhou R&F îi oferă un salariu impresionant

Contra e gata să se sacrifice pentru binele lui Getafe:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra și-ar putea continua cariera în China, unde este dorit de Guangzhou R&F. Antrenorul român ar fi dispus să se sacrifice pentru binele clubului

Fostul internațional român a primit de la Getafe șansa să antreneze într-unul dintre cele mai importante campionate din lume. Contra a lăsat o impresie bună în Spania, după ce a reușit cu un lot nu foarte valoros să salveze sezonul trecut echipa de la retrogradare. Getafe se descurcă onorabil și în acest sezon, cu un loc 13 ocupat în prezent și cu un 0-0 cât o victorie cu Barcelona.

Cariera lui Contra ar putea intra însă într-un moment de pauză. Fostul antrenor al Petrolului este dispus să plece tocmai în China, unde este dorit de  Guangzhou R&F – echipă rămasă fără tehnician după plecarea lui Sven Goran Eriksson. Motivul ține de latura financiară a lui Getafe. Clubul din Madrid se confruntă cu grave probleme cu banii, iar cele 3 milioane de euro pe care chinezii vor să le plătească pentru cedarea lui Contra ar fi un adevărat vagon de oxigen.

Conducerea lui Getafe vrea să accepte oferta, cu promisiunea că antrenorul român se poate întoarce după ce-i va expira contractul cu Guangzhou: „Sunt singurul de la Getafe care a primit o ofertă și vor (n.r. – conducerea clubului) să mă vândă în China. Mi-au sugerat că aș putea ajuta clubul. Știu ce probleme sunt și aș face asta pentru club, care trece prin niște momente financiare proaste”, a declarat Cosmin Contra, conform Eurosport.

Pe lângă cele 3 milioane de euro pe care chinezii le vor plăti echipei Getafe, oferta salarială pentru Contra este și ea atractivă: „Ei (n.r. – Guangzhou R&F) mi-au oferit un salariu de cinci ori mai mare decât am la Getafe”, a declarat Cosmin Contra. Din contractul cu Getafe, antrenorul român câștigă 600.000 de euro pe sezon.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele