Concurență acerbă pentru Chiricheș la Tottenham. OFICIAL | Fundașul Eric Dier a fost transferat de la Sporting

Concurență acerbă pentru Chiricheș la Tottenham. OFICIAL | Fundașul Eric Dier a fost transferat de la Sporting
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Tottenham a anunțat oficial transferul lui Eric Dier de la Sporting Lisabona. Fundașul de 20 de ani urmează să facă vizita medicală, iar dacă testele nu-i vor pune probleme, va semna contractul cu Spurs. Conform presei din Anglia, Tottenham a plătit 5 milioane de euro pentru acest transfer.


Situația lui Chiricheș la Tottenham devine din ce în ce mai dificilă, mai ales că gruparea de pe White Hart Lane continuă să transfere jucători de același profil cu românul. Presa din Portugalia anunță că Tottenham și Sporting s-au înțeles pentru transferul tânărului fundaș central Eric Dier (20 de ani), care mai poate fi folosit și ca mijlocaș la închidere.

Internațional U-21, Eric Dier este asemănat cu John Terry, iar în schimbul acestuia Tottenaham urmează să plătească cinci milioane de euro clubului din Lisabona.

În acest caz, numărul fundașilor centrali pe care Tottenham i-ar avea în lot ar ajunge la șase. Chiricheș, Vertonghen, Kaboul, Dawson, Bongani Khumalo și Dier ar urma să se lupte pentru cele două locuri din centrul defensivei echipei antrenate de Mauricio Pochettino. O mare problemă pentru Chiricheș este faptul că a ratat turneul echipei din SUA și antrenorul nu își poate face o impresie despre jucătorul român, care conform ultimelor informații din Anglia urmează să fie vândut în perioada următoare, cei de la AS Roma arătându-se interesați de transferul acestuia. Deși fundașul român și-ar fi dorit să rămână la Tottenham, în aceste condiții va avea o concurență foarte mare și probabil va accepta transferul la o echipă care să îi permită să evolueze constant.

26 de apariții a strâns Eric Dier pentru Sporting în prima ligă portugheză  

20 de ani este vârsta lui Eric Dier

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele