Cariera unui jucător român ar putea fi salvată de Dan Petrescu!** Toate detaliile trecerii lui Super Dan la Dinamo Moscova

Cariera unui jucător român ar putea fi salvată de Dan Petrescu!** Toate detaliile trecerii lui Super Dan la Dinamo Moscova
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu va câștiga trei milioane de dolari pe sezon la Dinamo Moscova
Românul trebuie să rezolve rapid o problemă: atmosfera nu e bună la echipă, vedetele certându-se de mai multe ori între ele în acest început de sezon

Dan Petrescu nu a fost decât trei zile șomer. Antrenorul român și-a dat demisia marți de la Kuban Krasnodar, iar ieri a semnat cu Dinamo Moscova, așa cum Prosport anunțase imediat după ce „Bursucul” s-a despărțit de fosta sa echipă. El și-a întrerupt mini-vacanța de la Barcelona, unde era alături de familie, pentru a semna înțelegerea cu Dinamo. Acordul e valabil trei ani, iar salariul lui Petrescu va fi de trei milioane de dolari pe sezon, cu unul mai mult decât încasa la Kuban. „SuperDan” nu va începe însă imediat treaba în capitala Rusiei. Duminică, la meciul cu Terek Groznîi de pe teren propriu, din etapa a cincea a campionatului, echipa va fi condusă de pe bancă tot de interimarul Dmitri Khokhlov, urmând ca românul să intre „în pâine” de luni. Astfel, prima partidă a lui Dan Petrescu ca antrenor al lui Dinamo Moscova va fi cea cu VfB Stuttgart, din play-off-ul Europa League, care se va disputa pe „Khimki Arena”.

Zero puncte, niciun gol marcat
Dan Petrescu o găsește pe Dinamo într-o situație dificilă. Deși a terminat sezonul trecut pe locul patru, acum e pe ultimul loc în clasament, după patru etape, cu niciun punct și niciun gol marcat, golaveraj 0-9! În plus, vedetele echipei, Noboa, Kuranyi, Dzsudzsak și Misimovic au avut câteva conflicte în ultimul timp, pe tema primelor și a diferențelor mari dintre salariile lor.
Și la nivelul conducerii au fost tulburi apele până la mijlocul săptămânii, când fostul președinte, Iuri Isaev, a fost înlocuit cu Ghenadi Soloviov, ultimul fiind general-locotenent în cadrul Serviciului de Securitate Rus.

Acum șase ani câștiga 200.000 de euro
În numai șase ani, salariul lui Dan Petrescu a crescut de aproape 15 ori! În 2004, „Bursucul” a semnat cu Rapid primul său contract de antrenor, cu o remunerație de 200.000 de euro. De atunci, el a mai trecut pe la Sportul (salariu 150.000), Wisla Cracovia (300.000), Unirea Urzi­ceni (500.000) și Kuban (2 milioane).


Dan Petrescu este unul dintre cei mai buni antrenori care au trecut prin Rusia
Ghenadi Soloviov, Președinte Dinamo Moscova

Dan Petrescu va începe treaba luni. Până atunci, echipa va fi condusă de interimarul Dmitri Khokhlov
site-ul oficial al lui Dinamo Moscova

70 de milioane de dolari este bugetul lui Dinamo Moscova pentru acest sezon

Vedetele echipei Dinamo Moscova sunt Kuranyi, Dzsudzsak, Noboa și Misimovic


Îl salvează pe Ropotan?
Dan Petrescu a lăsat la Kuban doi români, pe Bucur și Daniel Niculae, dar va da la Dinamo de altul, Ropotan. Mijlocașul român nu este însă în lotul primei echipe, ci a fost trimis să se antreneze cu juniorii după ce i-a expirat împrumutul la Tom Tomsk. Odată cu venirea „Bursucului”, Ropotan are șanse mari să revină la prima echipă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele