Așa a ajuns Rădoi unul din cei mai iubiți jucători din istoria Stelei! Impresionant: Declarația dată la prezentarea oficială la noua echipă

Așa a ajuns Rădoi unul din cei mai iubiți jucători din istoria Stelei! Impresionant: Declarația dată la prezentarea oficială la noua echipă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși a plecat de la Steaua de mai bine de de cinci ani, Mirel Rădoi (33 de ani) rămâne unul din cei mai iubiți jucători care au îmbrăcat vreodată tricoul roș-albastru. Un exemplu pentru atitudinea arătată pe terenul de joc și nu numai, Rădoi nu și-a pierdut spiritul de luptător după ce a plecat în zona arabă, reușind să se impună la Al Hilal sau Al Ain drept un jucător esențial. Același lucru se va întâmpla cu siguranță și după transferul la Al Ahli, unde va evolua din nou sub comanda lui Cosmin Olăroiu.

Rădoi a fost prezentat oficial la echipa din Emiratele Arabe Unite, iar primele sale declarații au reușit să-i impresioneze atât pe conducătorii lui Al Ahli, cât și pe fanii formației care în acest sezon își propune câștigarea unui nou titlu de campioană.

„Asta am făcut la toate echipele unde am jucat!”

Deși a fost primit ca o adevărată vedetă, fostul căpitan al Stelei a dat dovadă de multă modestie și i-a făcut pe arabi să înțeleagă că nu au transferat  un simplu jucător, ci un adevărat lider.

„Am ajuns la o echipă care tocmai a câștigat titlul și știu că va trebui să muncesc mult pentru a-mi câștiga locul de titular. Iar asta nu va fi deloc ușor. Sunt motivat însă de astfel de provocări și de presiunea care vine odată cu ele.

Oriunde am fost de-a lungul carierei am încercat să fac ceva pentru echipă și pentru club. Nu îmi plac realizările personale. Aș prefera să fiu cel mai slab jucător, dar echipa mea să câștige fiecare meci. Nu vreau să dau 100% pe teren, ci 150% și să aduc echipei multe victorii care să ne ajute să câștigăm trofee.

Voi încerca să mă folosesc de toată experiența acumulată pentru a ajuta jucătorii tineri de la echipă și pentru a le transmite mentalitatea mea. Eu, împreună cu ceilalți jucători experimentați, putem ajuta tinerii să se dezvolte cu o mentalitate puternică și trebuie să înțeleagă că nu au voie să renunțe niciodată„, a declarat Rădoi, într-un mesaj primit cu emoție de fanii lui Al Ahli.

Mirel Rădoi a evoluat nouă sezoane pentru Steaua, în perioada 2000-2009, fiind considerat jucătorul cu cea mai mare influență în vestiarul actualei campioane a României, după retragerea lui Marius Lăcătuș. Campion în trei rânduri cu Steaua, Rădoi s-a transferat la Al Hilal în 2009, pentru o sumă ce a depășit 4 milioane de euro. Aici a câștigat alte două titluri de campion, după care a semnat cu Al Ain (Emiratele Arabe Unite), devenind campion în sezoanele 2011-2012 și 2012-2013.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele