Mircea Lucescu este tentat de o nouă aventură, dar mai are o dorință: „Cei care ajung la vârstă mea se gândesc la retragere, eu mă gândesc la o nouă provocare!”. Ce spune despre echipa națională

Redactor:
Andrei Pal
Mircea Lucescu este tentat de o nouă aventură, dar mai are o dorință:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu (70 de ani), unul dintre antrenorii emblematici ai României, conduce banca tehnică a celor de la Șahtior Donețk în din 2004, a cucerit numeroase trofee și a acumulat diferite experiențe, dar pare că nu și-a pierdut din entuziasm pentru meseria care i-a adus atât de multe bucurii.

  • Lucescu are toate șansele să-l depășească ca longevitate în fotbal pe legendarul Sir Alex Ferguson, care s-a retras de la Manchester United la vârsta de 72 de ani

Tehnicianul român e gata să accepte o nouă provocare în carieră, dar nu dorește să se despartă de ucrainenii de la Șahtior în orice condiții.Lucescu e dorit în Turcia, acolo unde a câștigat campionatul atât cu Galatasaray cât și cu Beșiktas. Presa de la Istanbul a scris în nenumărate rânduri că Fenerbahce ar urma să fie următoarea destinație a antrenorului român.

„Toți care ajung la vârsta mea se gândesc la retragere, eu mă gândesc la o nouă provocare. Voi încerca să continui. Prioritar este însă proiectul Șahtior. Este o responsabilitate morală. Dacă se va dori să rămân pentru a trece mai ușor perioada de incertitudine, cu siguranță o voi face. Dacă nu, vom vedea ce voi face” a declarat Lucescu, pentru DigiSport.

„Il Luce” se află la conducerea tehnică a echipei Șahtior Donețk din 2004 și a câștigat 20 de trofee cu „minerii”, dintre care 8 titluri de campion. Până la o altă provocare în carieră, Lucescu vrea să mai joace cel puțin un meci cu Șahtior pe stadionul de la Donețk. În momentul de față, elevii lui Lucescu își dispută meciurile de pe teren propriu pe arena din Lvov.

„Trăim cu speranța că într-o zi se vor rezolva aceste probleme politice din Ucraina. Noi ca echipă ne dorim să revenim pe Donbass Arena unde aveam aproape 50 de mii de oameni la fiecare meci și era mereu o atmosferă de sărbătoare. Au fost niște probleme cu stadionul la început, dar din primăvară se va reamenaja pentru că există speranțe că vom reveni acolo. Eu mi-aș dori să mai joc cel puțin un meci acolo” a mai declarat Lucescu.

Mircea Lucescu a vorbit și despre echipa națională, cea care urmează să susțină un turneu de pregătire în Bahrain. Acolo, elevii lui Iordănescu vor juca și două meciuri amicale, împotriva Chinei și reprezentativei din Bahrain. „Il Luce” susține că dacă va avea ocazia, timpul îi va permite, va merge în Franța, să-i susțină pe tricolori la meciul de deschidere, cu Franța, de pe 10 iunie 2016. Confruntarea se va juca pe Stade de France.

„Am vorbit cu băieții și le-am transmis că am convingerea că se pot califica, iar acest lucru s-a adeverit. Dacă voi avea ocazia, iar dacă timpul îmi va permite, voi merge să văd câteva meciuri de la Campionatul European. Pentru noi este o adevărată performanță că jucăm meciul de deschidere, iar jucătorii ar trebui să fie foarte motivați. Această confruntarea se va putea vedea în toate colțurile lumii.”, a conchis Lucescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen