VIDEO! Bătăușul s-a întors! Cum se poartă Meme cu o jurnalistă. Scene incredibile

  • Publicat:
  • Actualizat:

Vă avertizăm că în ceea ce veți citi mai jos veți descoperi un limbaj suburban utilizat de Mihai Stoica, manager al celui mai galonat club de fotbal din România!

Cu calificarea rezolvată în proporție de 95%, Laurențiu Reghecampf s-a gândit să își menajeze câțiva jucători importanți. Printre ei se regăsesc Cristi Tănase, care s-a accidentat la tendon în meciul câștigat cu Ceahlăul, scor 2-1, dar și Vlad Chiricheș, fotbalist ce se află în discuții avansate cu un club din Serie A. Și pentru a observa ședința de pregătire a steliștilor, reporterii ProSport și ai postului care va transmite meciul (ProTV) au mers la antrenamentul oficial al roș-albaștrilor, care s-a desfășurat în jurul orelor 19:00, la Skopje.

La intrare ne-a întâmpinat ofițerul de presă Cătălin Făiniși, care nu a stat prea mult pe gânduri și s-a rezumat în a spune: „Dacă nu plecați, chem paza!” Imediat, am fost preluați de forțele de ordine. Chiar și așa, am încercat să discutăm apoi cu Mihai Stoica, însă oficialul Stelei a izbucnit într-o criză de nervi: „Ce vrei mă tu? Să faci poze la antrenament? Bă, să îmi bag p… în familia ta și în morții tăi! Vino, mă, încoace să vezi ce bătaie îți dau eu ție! Să mă p… pe familia ta”, a urlat conducătorul stelist. Au intervenit și cei doi bodyguarzi, pe care Mihai Stoica a decis să-i aducă la Skopje: „Hai, părăsește stadionul, dacă nu vrei să iasă urât!”.

„Pleacă de aici că te bat!”

Văzând că nici jurnaliștii de la Pro TV nu au părăsit stadionul, MM s-a îndreptat către cameramanul Viorel Molan, pe care l-a înjurat ca la ușa cortului, demonstrând că stăpânește bine limbajul suburban! „N-ai plecat mă, băga-mi-aș p… în tine și în familia ta! Vrei să dau în tine? Cum n-am cum să dau în tine? Cine p… mă-tii ești, mă, tu? Pleacă de aici că te și bat! Băga-mi-aș p… în familia mă-tii”, a amenințat oficialul stelist.

Fără a avea vreo teamă, jurnalista de la ProTV Alexandra Tănăsescu a filmat tot incidentul cu ajutorul telefonului mobil, dar Stoica și-a dat seama că totul a fost înregistrat și atunci a explodat: „Bă, vedeți, bă, că asta filmează. Băga‑mi‑aș p… în gâtul ei! Luați-i telefonul!”, a ordonat oficialul, dar el a fost cel care a sărit asupra jurnalistei ProTV și i-a smuls telefonul.

Meme I-a luat telefonul mobil!

Stoica i-a luat mobilul și i l-a dat lui Făiniși să șteargă filmarea. În acest timp, Alexandra Tănăsescu era ținută de garda de corp venită de la București. Însă Viorel Molan a lăsat camera deschisă, iar caracterul lui Stoica a ieșit încă o dată la suprafață: „Fă, târfă proastă, să mă piș pe tine și pe familia ta! Ieși afară din stadion, să mă piș pe familia ta de zdreanță. Să îmi bag p… în mă-ta!”, a continuat Stoica. Sunt cuvinte pe care o fată de 26 de ani, care poate comunica în cinci limbi străine și care lucrează într-o televiziune de mai bine de șase ani și este apreciată de colegii de breaslă, nu este obișnuită să le audă. În discuție a intervenit și cameramanul Pro TV, Viorel Molan, însă nici el nu a avut mai mult noroc: „Băga-mi-aș p… în familiile vostre! Să vă f.. morții în gât!”, a mai spus managerul care este și el tatăl unui copil! Limbajul utilizat de Mihai Stoica poate șoca pe unii dintre cititori, dar, din păcate, acesta este comportamentul celui pe care Gigi Becali l-a lăsat să conducă clubul de fotbal cel mai reprezentativ din România!

Cătălin Făiniși (ofițerul de presă al Stelei): Alexandro, te rog frumos, nu mai discutăm… Pe bune acum, parcă nu știai că asta o să se întâmple!
Alexandra: Nu, chiar nu știam că asta o să se întâmple. Pe bune, mi se pare incredibil

Făiniși: Nu e prima dată…
Alexandra: Mie mi se pare incredibil. Noi dăm meciul și nu avem voie la antrenamentul oficial?

Făiniși: Nu mă interesează. Antrenamentul oficial este antrenamentul oficial al FC STEAUA BUCUREȘTI, nu al lui Vardar Skopje

Mihai Stoica: Băi, ia plecați, băi…hai,. că până acum am vorbit frumos…ia, cărați-vă, bă!

Făiniși: N-are rost să…

Alexandra: Văru’, filmează!

Făiniși (se apropie de operator): Vărule, te rog frumos…

Viorel Molan (operator): Stai, mă, Mihaie…vorbim frumos…ne calmăm…vorbim, frumos, nu am jignit pe nimeni

Făiniși către Mihai Stoica: Gata, Meme…

Viorel Molan: Meme, nu am jignit pe nimeni!

Mihai Stoica: Ia, plecați, în p*** mea de aici, mă rog de voi să plecați?

Viorel Molan: Pai, nu, dar vorbeam frumos, nu am jignit pe nimeni…nu am jignit pe nimeni

Mihai Stoica (începe să se vadă și el – filmarea e de jos): Afara, da-te-n p*** mea!!! Gata!!! Hai!!!

Viorel Molan: De ce vorbești așa cu mine?

Mihai Stoica (se vede deja apropiindu-se de cameră): Pentru că asa vrea p** mea, d-aia !

Viorel Molan: Nu e frumos să vorbești așa!

Mihai Stoica: Afara, mă!  Băi, ieși afară, mă!

Făiniși: Hai, te rog eu!

Mihai Stoica: Băi, ieși afară! Nu mă fă să dau în tine!!! Ieși afară!!!

Viorel Molan: Păi, n-ai cum să dai în mine…

Mihai Stoica: E, p***… n-am cum să dau în tine!

Mihai Stoica: Du-te, mă, în p*** mea! Hai, mișcă-te!

Mihai Stoica sau un bodyguard: Ce p*** **** vrei, mă?

Viorel Molan: Eu ți-am vorbit frumos…

Mihai Stoica sau un bodyguard: Ieși, băga-mi-aș p*** în familia m***

Mihai Stoica: Te bag în seamă, vorbesc frumos cu tine…

Bodyguard către Alexandra: Hai, prințesa mea, mișcă-te și tu!

Bodyguard către operator: Mai mult îl ațâți, dacă stai aici…

Viorel Molan: Stau după reporterul meu, crezi că voiam să îl jignesc sau să îi zic ceva? Nu e frumos

Mihai Stoica: Nu-i frumos! Ia zi tu, mă, ce-i frumos? Mă!

Viorel Molan: Meme, nu-i frumos…atâta ti-am zis…

Mihai Stoica: Gata, băi!!!!!!

Viorel Molan: Nu te-am jignit în viața mea

Mihai Stoica: Nu vreau ca să intru la pușcărie! F*** în g***! Nu mai filma, mă!

În cadru se văd Meme și Alexandra, bodyguarzii o țin de mâini cu forța, Meme îi smulge telefonul:

Alexandra: Cum să-mi iei telefonul din mână?

Meme Stoica (slab, greu de înțeles): Filmează…

Alexandra: Cum să-mi iei telefonul din mână?

Mihai Stoica încearcă să îi ia telefonul din mână, iar Alexandra se chinuie să îl recupereze. Imaginile sunt neclare. Făniși pune mâna pe telefon și sterge videourile.

Alexandra: Dă-mi telefonul!!!
Alexandra: Dă-mi telefonul!!!

Mihai Stoica țipă și el, nu se întelege decât: Hai, dă-i drumul de aici !!!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen