Mourinho și-a atins obiectivul: Atletico – Chelsea 0-0. Finalista se decide pe „Stamford Bridge”

Mourinho și-a atins obiectivul: Atletico - Chelsea 0-0. Finalista se decide pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turul semifinalei Ligii Campionilor dintre Atletico Madrid și Chelsea a adus o încleștare delicioasă pentru pasionații de tactică și una extrem de plictisitoare pentru microbiști. Mourinho a obținut ceea ce a vrut, un 0-0 la mare luptă, iar returul de miercurea viitoare va decide finalista

  • Cech, Obi Mikel și Lampard nu vor juca în returul din Anglia, iar Terry are șanse mici să evolueze, din cauza unei accidentări
  • Deseori, Chelsea s-a apărat cu 9 jucători în propria treime, iar Atletico n-a reușit să spargă blocada „albaștrilor”


„West Ham joacă un fotbal din secolul 19. Se apără cu 10 oameni tot timpul, trag de timp, nu e normal așa ceva”. E declarația lui Jose Mourinho, pe care portughezul a oferit-o presei pe 29 ianuarie, după ce Chelsea a remizat pe teren propriu în campionat cu West Ham, 0-0. Atunci, londonezii s-au apărat exact și au absorbit presiunea ca un burete, cele 39 de șuturi ale lui Chelsea nereușind să perforeze poarta oaspeților. Însă ce ar fi spus Mourinho dacă, marți seară, ar fi fost tehnicianul lui Atletico Madrid, după ce Chelsea s-a apărat exact și a venit pe „Vicente Calderon” cu un singur scop: să nu primească gol?


Presa spaniolă a scris că Cech a fost diagnosticat cu umăr dislocat, ceea ce presupune o pauză de circa o lună

Cech, umăr dislocat după doar 18 minute

Intențiile lui Mourinho pentru turul semifinalei cu Chelsea au fost clare încă din momentul în care formațiile de start au fost anunțate. Nici Hazard, nici Oscar, nici Schurrle nu au prins „11”-le de start al londonezilor, astfel că creativitatea lui Chelsea s-a rezumat exclusiv la incursiunile lui Willian. Mai mult, Mourinho și-a betonat mijlocul cu jucători cu profil defensiv, precum Obi Mikel, Ramires, Luiz sau Lampard, într-o linie de 5 mijlocași, cu scopul clar de a câștiga bătălia la mijloc cu echipa lui Simeone.

26-5 a fost raportul șuturilor la poartă în favoarea lui Atletico Madrid în meciul de marți seară

Iar spectacolul din prima repriză a avut enorm de suferit. Scenariul a fost clar: Atletico a atacat continuu, ba chiar a avut o posesie de 49%, cu 20 de puncte procentuale peste media din acest sezon. Un lucru nemaiîntâlnit în mandatul lui Simeone! Să fi părut Mourinho deranjat de cursul jocului? Să mai fi zis lusitanul că este vorba de tactici din secolul 19? Absolut deloc! Singurul moment în care Mou a fost deranjat a fost în minutul 18, când Cech a căzut pe cot și a trebuit să fie schimbat cu Schwarzer, care la 41 de ani și 198 de zile a devenit cel mai vârstnic debutant din istoria fazelor eliminatorii ale Ligii Campionilor.

69,4% a fost posesia lui Atletico în acest meci, cu 20 de puncte procentuale mai mult față de media din acest sezon


Terry a ieșit și el accidentat, după un meci în care a jucat eroic

Patru titulari, out pentru Chelsea în retur

Nici partea secundă nu a fost mai spectaculoasă. De fapt, a fost un adevărat chin provocat de Chelsea, care a suferit teribil. După accidentarea lui Cech, nici Terry nu a mai putut să continue, acuzând dureri puternice la picior. Asta în timp ce Obi Mikel și Lampard au văzut cartonașele galbene care i-au transformat în indisponibili pentru retur. În schimb, Atletico și-a văzut de joc. A continuat să atace în valuri, în ciuda faptului că Chelsea a avut un sistem tactic apropiat de 9-0-1, în care Torres, total izolat, nu a atins mingea decât de 42 ori. Însă cele 26 șuturi la poartă ale madrilenilor, dintre care doar 10 au atins cadrul porții, n-au produs rezultatul scontat. Chelsea și-a îndeplinit obiectivul, un 0-0 smuls cu greu. Iar calificarea se joacă pe „Stamford Bridge”. Fără Cech, Terry, Obi Mikel și Lampard, primii doi accidentați, iar ultimii doi suspendați.


Așa s-a apărat Chelsea în această seară: pe două linii, cu 9 oameni în propria treime

Atletico Madrid – Chelsea 0-0

Atletico Madrid: Courtois – Juanfran, Miranda, Godín, Filipe – Mario Suarez (Sosa 79), Gabi – Koke, Raúl García (David Villa 86), Diego Ribas (Arda Turan 60) – Diego Costa.

Chelsea: Cech (Schwarzer 18) – Azpilicueta, Cahill, Terry (Schurrle 73), Cole – Mikel, Luiz, Lampard, Ramires, Willian (Ba 90+4) – Torres.


23:48 Potrivit calculelor „ESPN”, Chelsea este acum favorită să meargă mai departe în finala Ligii, cu 53%.


23:44 E primul meci din acest sezon în care Atletico nu reușește să marcheze în Liga Campionilor! Prestație excelentă din punct de vedere defensiv a lui Chelsea.


23:43 Iar Mourinho și-a atins obiectivul! Chelsea a scos un 0-0 uriaș, după un meci în care s-a apărat pe două linii timp de 90 de minute.


23:38 Fostul internațional englez Gary Lineker susține că Terry ar putea rata Cupa Mondială din cauza accidentării suferite în meciul din această seară.


23:34 Jucătorii lui Chelsea au respins 52 de mingi în această seară. Performanță eroică din partea londoneyilor până în minutul 88.


23:29 Cech și Terry accidentați, plus alte lovituri primite de David Luiz sau Willian au ținut-o extrem de ocupată pe Eva Carneiro, medicul celor de la Chelsea.


23:26 Dominația clară a lui Atletico se vede și în raportul șuturilor la poartă, 15-4, și în cel al celor pe poartă, 9-3! Însă nu contează, Chelsea se apără excelent.


23:22 Gabi și John Obi Mikel sunt avertizați după un conflict la 30 de metri de poarta „albaștrilor”. Niciunul dintre cei doi jucători nu va putea evolua în retur, ambii fiind suspendați!


23:18 S-a accidentat și Terry! Fundașul englez s-a lovit după un duel în careul propriu și pare că nu poate să calce în piciorul lovit. Va fi înlocuit cu Schurrle!


23:16 Cotidianul spaniol „As” a anunțat că Cech a fost transportat la o clinică medicală din Madrid, iar diagnosticul a fost clar: umăr dislocat!


23:12 Avertizat pentru un fault la mijlocul terenului, Frank Lampard nu va avea drept de joc în returul de pe „Stamford Bridge” de mierecurea viitoare.


23:07 Prima schimbare la Atletico vine în minutul 60: Diego Ribas e înlocuit cu Arda Turan!


23:05 Momente tensionate pe teren, după ce Diego Ribas l-a faultat destul de dur pe David Luiz. Deși spiritele erau destul de încrâncenate pe gazon, Mourinho aștepta liniștit ca lucrurile să se calmeze, așezându-se în fața băncii de rezerve.


22:58 Dacă mai era nevoie de vreo fotografie pentru a înțelege tactica lui Mourinho, jurnaliștii spanioli de la Cadena SER au reușit să facă stop-cadru pe una dintre fazele ofensive ale lui Atletico. Se vede clar cum 9 jucători ai lui Chelsea sunt masați în propriul „25” și nu lasă spațiu pentru madrileni.


22:53 S-a reluat turul semifinalei Ligii Campionilor dintre Atletico Madrid și Chelsea!


22:52 O treime din repriză s-a jucat la mijlocul terenului. Dovadă cât de echilibrat e meciul din această seară.


22:46 În acest sezon, posesia medie a lui Atletico Madrid este 49%. În prima repriză a meciului cu Chelsea, madrilenii au avut 69% posesie, număr pe care Atletico nu l-a mai înregistrat în mandatul lui Simeone.


22:37 Mourinho și-a atins scopul după prima repriză, iar Chelsea nu a luat gol. Mai mult, Atletico nu a avut nicio ocazie mare de poartă, londonezii închizându-se aproape perfect în primele 45 de minute. E de așteptat ca madrilenii să se deschidă mai mult, iar Mourinho să încerce să profite pe contraatac.


22:36 Final de repriză! Atletico și Chelsea se află la egalitate după 45 de minute, scor 0-0.


22:31 Schwarzer a pierdut trei meciuri contra echipelor din Spania: 2-0 cu Villarreal în 2004, 4-0 cu Sevilla în 2006, în finala Cupei UEFA, și 2-1 cu Atletico Madrid, tot în finala Cupei UEFA.


22:28 Madrilenii continuă să domine teritorial, pozițional, dar echipa lui Simeone nu reușește să își creeze faze periculoase.


22:17 Atletico are posesia (64%), dar și un număr de cinci ori mai mare de șuturi la poartă: 5-1. Chelsea se apără însă excelent.


22:12 La 41 de ani și 198 de zile, Schwarzer este cel mai bătrân jucător care își face debutul în faza eliminatorie a Ligii Campionilor!


22:09 Schwarzer, portarul introdus de Mourinho în locul lui Cech, și-a făcut debutul în Liga Campionilor la 41 de ani, în acest sezon, chiar contra Stelei în meciul de pe „Stamford Bridge”. Australianul nu a primit gol în victoria londonezilor, scor 1-0.


22:02 Un corner din banda dreaptă a lui Atletico e bătut aproape de poartă, iar Cech se accidentează grav!! Goalkeeperul ceh a fost lovit de Raul Garcia și s-a lovit serios la cot, după ce a căzut inoportun pe braț. Cech e înlocuit de Schwarzer! Mourinho nu pare deloc mulțumit de ceea ce se întâmplă.


 

22:01 61-10 este raportul paselor în favoarea lui Atletico Madrid. Chelsea stă cuminte în propria jumătate și așteaptă un moment prielnic pentru contraatac.

 


21:56 Primele zece minute ale partidei au fost extrem de echilibrate. Mingea a auns foarte rar în cele două careuri, iar cel mai interesant duel a fost cel dintre Terry și Diego Costa, atacantul spaniol de origine braziliană rățoindu-se la fundașul englez.


21:50 Este o partidă specială pentru Frank Lampard! Mijlocașul lui Chelsea joacă al 51-lea meci în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor, egalând recordul deținut de Victor Valdes și Xavi, ambii eliminați deja în acest sezon al competiției.


21:45 A început prima semifinală a Ligii Campionilor!


21:44 „Din 1903, acum și pentru totdeauna, Atletico de Madrid” este coregrafia fanilor lui Atletico.


21:41 Coregrafia fanilor lui Altetico se întrezărește deja pe arenă. Echipele sunt gata să intre pe teren, meciul stă să înceapă.


21:40 Numele lui Fernando Torres a fost aplaudat la scenă deschisă de suporterii lui Atletico, în timp ce numele lui Mourinho a fost huiduit copios.


21:25 Diego Costa are 35 de goluri marcate în acest sezon, în timp ce „11”-le de start al lui Chelsea are doar 30 de reușite în acest sezon.


21:11 Torres e ovaționat la scenă deschisă pe „Calderon”. „El Nino” e încă foarte iubit la Atletico, după ce a fost starul echipei între 2000 și 2007.


21:00 Interesant e că Mourinho l-a titularizat pentru prima dată pe Ashley Cole după 26 ianuarie, iar John Obi Mikel este în „11”-le de start al londonezilor pentru prima dată din 15 februarie!


20:47 Mourinho trimite în teren un prim „11” ultradefensiv. Este clar că Mourinho va juca diseară pentru a nu primi gol. Același modul 4-3-2-1 a fost folosit de portughez în meciurile cu Manchester City și Arsenal în Premier League, iar Chelsea a rezistat în ambele jocuri fără ca Cech să scoată mingea din poartă!


20:43 Așadar, Fernando Torres este titular pe stadionul unde s-a lansat în fotbalul mare. Atacantul iberic de 30 de ani a marcat 91 de goluri în 243 de partide pentru Atletico în perioada 2000-2007.


20:40 Surpriză mare a lui Simeone în ceea ce privește „11”-le de start al lui Atletico Madrid. David Villa e doar rezervă, locul său fiind luat de Diego Ribas! Este un 4-2-3-1 pe care mizează Simeone, cu Mario Suarez și Gabi ca închizători și un trident ofensiv format din Koke, Raul Garcia și Diego Ribas în spatele lui Diego Costa. Interesant e și că portarul belgian Thibault Courtois e titular în această seară.

Atletico Madrid: Courtois – Juanfran, Miranda, Godín, Filipe – Mario, Gabi – Koke, Raúl García, Diego Ribas – Diego Costa.

Chelsea: Cech – Azpilicueta, Cahill, Terry, Cole – Mikel, Luiz, Lampard, Ramires, Willian – Torres.


20:38 Chelsea nu a pierdut decât un singur meci eliminatoriu în Ligă din ultimele 10, eșecul cu 3-1 din meciul cu PSG din turul sferturilor de finală!


20:32 Fanii lui Atletico încep să apară în apropierea stadionului „Vicente Calderon”. Atmosfera e deja electrizantă.


20:28 Calmul dinaintea furtunii pe „Vicente Calderon”. Suporterii lui Atletico sunt pregătiți să facă o nouă coregrafie superbă. Ce vor transmite însă aceștia în timpul meciului de diseară?


20:24 Se vând fulare speciale pentru meciul de diseară. La intrarea pe „Calderon” există însă și fulare cu Cholo Simeone sau care spun că „Ronaldo este o Barbie”.


20:21 Atletico Madrid nu a câștigat niciodată în fața unei echipe engleze în Liga Campionilor. Madrilenii au remizat de două ori cu Liverpool în grupele ediției 2008-2009, de fiecare dată 1-1 și au obținut o remiză (2-2) cu Chelsea în grupele ediției 2009-2010. În celălalt meci disputat contra „albaștrilor”, Chelsea s-a impus cu 4-0!


20:16 Este a opta semifinală de Ligă și a cincea consecutivă pentru Jose Mourinho! Portughezul s-a calificat de două ori în ultimul act al competiției, pe care l-a câștigat de fiecare dată, o dată cu Inter și o dată cu FC Porto.


20:11 Atletico Madrid este unica echipă neînvinsă în această ediție a Ligii. În 10 meciuri, jucătorii lui Simeone au 8 victorii și doar 2 egaluri! 


20:05 Un bilet la turul semifinalei din această seară a ajuns să coste 200 de euro în fața stadionului în acest moment.


20:00 Fanii lui Chelsea au venit în număr mare la Madrid și au luat cu asalt terasele din capitala Spaniei.


19:50 Escortat de Poliția spaniolă, autocarul lui Chelsea este aproape să ajungă la stadion. Au rămas mai puțin de două ore până la startul partidei.


19:36 Duel interesant și în ceea ce privește portarii în meciul de diseară. Atât Cech, cât și Courtois, sunt jucătorii lui Chelsea, însă belgianul de 21 de ani e împrumutat la Atletico, acolo unde a reușit 61 de intervenții și 19 meciuri fără gol primit în 33 de partide. În schimb, Cech are 16 clean sheet-uri și 81 de intervenții în 34 de partide pentru Chelsea. Cu siguranță, duelul portarilor va fi decisiv într-o semifinală atât de echilibrată.


19:26 Chelsea nu a mai pierdut de 15 meciuri în fața unei echipe spaniole în Ligă, câștigând 6 partide și remizând 9! Ultimul eșec a venit în 2006, contra Barcelonei.


18:45 De urmărit cum se va descurca Fernando Torres la revenirea pe Vicente Calderon. Încântător în perioada Atletico Madrid, atacantul spaniol pare intrat într-un con de umbră, dar rămâne un atacant de clasă. Susținător declarat al trupei lui Simeone (vezi și declarația lui Jose Mourinho), Torres va fi foarte probabil tituarizat diseară și cu siguranță toate privirile vor fi ațintite asupra sa.

UPDATE 18:30 Au mai rămas puțin peste trei ore până la startul primei semifinale Champions League din acest sezon. Atletico – Chelsea e meciul ce va aduce față în față cele mai bune defensive din Spania, respectiv Anglia. Cine credeți că va avea câștig de cauză pe Vicente Calderon: entuziasmul spaniolilor sau experiența britanicilor?

ATLETICO – CHELSEA – ECHIPELE PROBABILE

Atletico Madrid: Courtois – Juanfran, Miranda, Godin, Filipe Luis – Raul Garcia, Tiago, Gabi, Koke – David Villa, Diego Costa
Absenți: Arda Turan (incert)
Antrenor: Diego Simeone

Chelsea: Cech – Azpilicueta, Cahill, Terry, A. Cole – Ramires, David Luiz – Willian, Oscar, Hazard – Torres
Absenți: Eto’o (accidentat), Ivanovic (suspendat), Matic (fără drept de joc)
Antrenor: Jose Mourinho



Un careu de ași format din Barcelona, Chelsea, Bayern Munchen și Real Madrid ar fi fost perfect, acest scenariu opunând cele mai bune echipe ale ultimului deceniu. În cele din urmă, doar trei dintre favoritele din sferturi s-au calificat mai departe, surpriza fiind produsă de Atletico Madrid, care a câștigat fără drept de apel „dubla” cu Barcelona. Însă principalele avantaje ale echipei lui Simeone, adică organizare în teren, defensivă solidă și un pressing ucigător, sunt reflectate în oglindă și de adversara lui Atletico în semifinale, Chelsea. De fapt, în meciul de marți de pe „Vicente Calderon” se întâlnesc echipele cu cele mai bune defensive din Spania, respectiv Anglia. În actualul sezon, în care e favorită să sărbătorească primul titlu de campioană din ultimii 18 ani, Atletico a primit doar 22 de goluri în 34 de partide! De cealaltă parte, Chelsea, care e pe 2 în Anglia, nu a încasat decât 26 de goluri în 35 de jocuri.


Presa spaniolă a anunțat că Thibaut Courtois va fi titular în meciul cu Chelsea

Courtois joacă!

Astfel, situația lui Thibaut Courtois, goalkeeperul împrumutat de Chelsea la Atletico devine și mai interesantă. Imediat după calificarea celor două echipe în semifinale, președintele madrilenilor, Enrique Cerezo, anunța că portarul belgian nu va putea evolua într-o eventuală semifinală cu Atletico decât clubul madrilen va plăti 3 milioane de euro pe meci. Imediat, UEFA a intrat pe fir și a publicat un comunicat de presă prin care susținea că nicio echipă nu poate impune alteia să nu își titularizeze un jucător. Chelsea s-a conformat, iar belgianul va fi titular marți seară pe „Calderon”. „Ceea ce decide UEFA se respectă, nu se comentează”, a confirmat și tehnicianul lui Chelsea, Jose Mourinho.

4-1 a fost scorul ultimei întâlniri dintre cele două echipe, în august 2012, când Atletico a câștigat Supercupa Europei. Pentru spanioli au marcat Falcao (3) și Miranda, golul de onoare fiind reușit de Cahil

Favoriți în fața englezilor

La casele de pariuri, Atletico este favorită la calificare, cu o cotă de 1.80. Iar bookmakerii au luat în considerare și faptul că madrilenii nu au pierdut acasă niciodată în fața unui adversar din Anglia pe teren propriu. De nouă ori au evoluat „los rojiblancos” acasă în fața unei echipe din Albion, cinci meciuri fiind încheiate cu victoria ibericilor, în timp ce patru s-au încheiat la egalitate. Totodată, Atletico a avut șapte „duble” contra unui adversar englez, câștigând cinci și pierzând doar două, contra lui Derby County (1974) și Bolton Wanderers (2008), ambele în Cupa UEFA.

ATLETICO – CHELSEA – ECHIPELE PROBABILE

Atletico Madrid: Courtois – Juanfran, Miranda, Godin, Filipe Luis – Raul Garcia, Tiago, Gabi, Koke – David Villa, Diego Costa
Absenți: Arda Turan (incert)
Antrenor: Diego Simeone

Chelsea: Cech – Azpilicueta, Cahill, Terry, A. Cole – Ramires, David Luiz – Willian, Oscar, Hazard – Torres
Absenți: Eto’o (accidentat), Ivanovic (suspendat), Matic (fără drept de joc)
Antrenor: Jose Mourinho

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…