Mourinho, mai italian decât Montella. Sevilla s-a distrat cu Manchester United, dar a irosit o grămadă de ocazii. Cronica meciului de pe Ramon Sanchez Pizjuan

Mourinho a cucerit Liga Campionilor pentru prima oară în 2004, cu FC Porto. De atunci și până astăzi fotbalul s-a schimbat enorm, iar stilul „Mourinho” pare  să fie cale de dispariție…

Sevilla a început sus meciul cu United de pe Ramon Sanchez Pizjuan, englezii au stat la cutie în stilul caracteristic. Chiar dacă părea doar un foc de paie, entuziasmul Sevilla-ei nu s-a stins. Accidentarea lui Herrera l-a obligat pe Mourinho să-l introducă pe Pogba, jucător care îi tot reproșează că e ținut în lanțul defensiv și nu-și poate arăta adevărata valoare. Pogba a fost pânâ de curând cel mai scump jucător transferat vreodată. Unica ocazie cu adevărat notabilă a „diavolilor” a venit în minutul 38, când puștiul McTominay a trimis puternic pe centru, dar Rico a respins în lateral fără mari probleme. La poarta cealaltă, De Gea a fost întins serios de elevii lui Montella. Cea mai mare ocazie a avut-o N’Zonzi înainte de fluierul final al primei părți, când a reluat cu capul din careul mic, dar portarul crescut de Atletico Madrid a respins în ultimul moment de sub transversală.

Manchester United nu și-a revenit nici în partea a doua, când Mourinho a continuat să le ordone vedetelor sale să stea în spatele zidului și să atace când adversarul lasă garda jos. Sevilla a preluat complet controlul la mijlocul terenului, dar portughezul a mers înainte cu filozofia sa. Suporterii andaluzi au tresărit în câteva rânduri, când mingea s-a plimbat agonizant prin fața porții adverse, fără ca vreun favorit să ajungă la finalizare. Lukaku s-a zbătut în preajma careului iberic, dar a fost nevoit în nenumărate rânduri să coboare pentru a intra în posesia balonului. Sevilla a continuat să rateze cu o lejeritate incredibilă, iar statistica de la finalul jocului e cu adevărat edificatoare pentru acest meci: ocazii de gol (25 – 5), șuturi pe poartă (8 – 1), lovituri de colț (12-4).